Corupţie şi suflet

Au început arestările în masă. Toată funcţionărimea tremură. Doar nu e nimeni naiv să creadă că doar la vamă şi la poliţia de frontieră e corupţie. Corupţie este peste tot, de la preşedinte până la gunoier, din nord până în sud, de la munte până la mare. Profesorii sunt pensionaţi, vameşii sunt arestaţi, pensionarii recalculaţi, trăim momente de mare schimbare. Dar, serios acum, ce înseamnă de fapt să schimbăm ceva în România?

Haideţi să luăm corupţia ca exemplu. Suntem cu toţii de acord că sistemul este corupt. Cangrena corupţiei se întinde la toate nivelurile. De la copiii învăţaţi să dea o "atenţie" ca să rezolve o corigenţă sau o notă la purtare până la judecători care acceptă o "măslină" pentru a face "dreptate" părţilor şi mai ales cultivatorilor de măsline. Cum putem rezolva această problemă? O soluţie ar fi să mărim salariile ca să micşorăm tentaţia. Cât ar trebui să mărim salariile însă? Să le facem o sută de mii de euro pe lună? Nu pare fezabil, şi oricum există şi şpăgi de milioane. Să schimbăm regulile? Putem să le schimbăm, dar dacă oamenii nu le aplică, degeaba le schimbăm. Să schimbăm oamenii? În şase luni nou-veniţii vor fi mai veroşi decât nou-plecaţii. Să continuăm arestările? Le continuăm şi vom ajunge să arestăm nu sute, ci mii de funcţionari cărora le vom da drumul că nu avem unde să îi ţinem pe infractorii de rând.

Ideal ar fi să facem o combinaţie a acestor măsuri. Să schimbăm puţin şi regulile, să arestăm câţiva, ca să dăm un semnal, să mai scoatem nişte oameni din sistem şi să introducem unii noi, să mărim puţin salariile, ca oamenii să nu aibă impresia că doar reprimăm. Dar chiar dacă am atinge acest ideal al politicilor publice, tot nu am eradica fenomenul corupţiei. Pentru că fenomenul corupţiei este un fenomen interior. Ca oamenii să nu fie corupţi în exerciţiul funcţiei lor publice ar trebui ca ei să nu fie corupţi în forul lor interior, la nivelul conştiinţei proprii, să înţeleagă ce tragedie personală şi colectivă este corupţia atât în relaţiile personale cu cei apropiaţi, cât şi în relaţiile cu ceilalţi. Pentru a eradica corupţia trebuie să îi facem pe oameni să vadă că a primi mită de fapt este la fel de rău ca a fura sau a tâlhări. Pentru asta e nevoie de o schimbare profundă care trece prin educaţie şi prin Biserică.

Faptul că există o aşa de mare corupţie în România este o rană deschisă pentru Biserică. Este un simptom al faptului că în sufletele oamenilor, banii sunt mai importanţi decât dreptatea, bunăstarea mai de dorit decât virtutea şi a te face frate cu dracul pentru bogăţie este mai important decât a urma lui Hristos în sărăcie.

În cazul corupţiei, nu statul român pierde, nu Europa îşi periclitează securitatea, ci Biserica pierde pe scară largă lupta pentru sufletele oamenilor. Sfântul Ioan Gură de Aur în omiliile sale la Evanghelia după Matei, nu cu statul roman avea probleme, nu cu administraţia Antiohiei, ci cu enoriaşii săi care, deşi se numeau creştini, nu făceau faptele unor creştini. Dădeau milostenie din furt, înzestrau bisericile din banii luaţi cu japca crezând că aşa îşi răscumpără păcatele, dar nu făceau altceva decât să Îl facă pe Hristos părtaş la jaf şi tâlhărie. Spune Sfântul că "răpirea bunurilor şi drepturilor altora este mai grozavă decât uciderea pentru că ia viaţa celui sărac încetul cu încetul". Aşa şi acum cei care se lasă corupţi şi cei care corup se rup de Biserică şi aleg să slujească mamonei, iar când se pocăiesc nu fac pocăinţa lui Zaheu care împătrit a întors tuturor celor cărora le-a greşit şi jumătate din averea sa a dat-o săracilor, ci fac un simulacru de pocăinţă doar ca să îşi amăgească temporar conştiinţa ca a doua zi să o ia de la capăt. Făcând acestea, nu numai ei îşi pun în pericol sufletele, ci pun în pericol şi vieţile altora, creştini şi necreştini deopotrivă. Să ne rugăm la Dumnezeu ca El să le deschidă ochii celor care s-au depărtat de Hristos lăsându-se corupţi şi să dea putere Bisericii Sale să se lupte propovăduind cuvântul Adevărului pentru recâştigarea sufletelor lor.