Crăciunul, bucuria credinţei noastre creştine

„Dar îngerul le-a zis: Nu vă temeţi. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul.“ (Luca 2, 10)

Ziua Naşterii Domnului este o zi de mare bucurie pentru toată lumea creştină. Toţi se bucură astăzi: şi copiii cei mici, care privesc cu ochi neînţelegători spre viaţă, şi copiii mai mari, în care a prins adevărul de credinţă şi încep să înţeleagă, cu ajutorul ei, tainele vieţii, şi tinerii, şi cei în vârstă, şi cei bătrâni, toţi, toţi se bucură astăzi!

„Plinirea vremii“

Care sunt motivele acestei mari bucurii sfinte? Este iubirea lui Dumnezeu. Omenirea întreagă a fost pregătită cu mult timp înainte pentru acest mare şi unic eveniment din istoria ei, proorocii şi Drepţii din Vechiul Testament au vestit oamenilor că va veni ziua când Dumnezeu va trimite pentru noi toţi un Mântuitor. Această nădejde a străbătut ca o făclie sfântă purtată de mâini curate, de-a lungul veacurilor. Toţi aşteptau „plinirea vremii“, adică acea zi în care Dumnezeu avea să împlinească făgăduinţa dată strămoşilor, ca un dar, ca o comoară, când Dumnezeu-Tatăl trimite pe Fiul Său în lume, ca lumea „viaţă să aibă şi din belşug să aibă“. Acum se împlinesc cuvintele psalmistului: „însemnatu-s-a peste noi lumina feţei Tale, Doamne“ (Psalmii 4, 6), „că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină“ (Psalmii 35, 9). Trimiterea pe pământ, în lume, a Fiului Său, Domnul Iisus Hristos, ne dă măsura deplină a iubirii lui Dumnezeu faţă de neamul omenesc şi de toate creaturile sale, „căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică“ (Ioan 3, 16). Domnul Iisus Hristos vine în lume din dragoste, să ridice chipul cel căzut al omului la treapta pe care a fost creat şi care întruchipează dragostea cerului coborâtă pe pământ. Slăvit de îngeri, străjuit de păstori şi închinat de magi, Mântuitorul Hristos coboară astăzi printre oameni, luminând cu înfăţişarea sfintei Sale dumnezeiri de Prunc staulul sărac din Bethleem şi lumea întreagă. Sfântul Apostol Pavel ilustrează momentul acestei împliniri a făgăduinţei lui Dumnezeu prin cuvintele: „Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea“ (Galateni 4, 4-5).

Naşterea Domnului este o mare şi unică minune, care se produce în anumite împrejurări, încât nici o minte omenească nu poate explica taina aceasta. Drumul de la Nazaret la Bethleem, porunca cezarului de la Roma pentru înscrierea întregii populaţii din Imperiul Roman, greutăţile întâmpinate căutând găzduire, adăpostirea într-un staul; Naşterea tainică a lui Iisus în timpul nopţii, vestirea ce o face un înger către păstori; corul îngerilor ce cântau, arătarea unei stele, închinarea magilor, fuga în Egipt şi întoarcerea de acolo - sunt atâtea fapte ce ne uimesc şi din ele se desprinde faptul că Cel născut „cu adevărat Fiul lui Dumnezeu este“, Care S-a întrupat pentru noi şi a noastră mântuire. Deasupra staulului unde S-a născut Iisus, o ceată de îngeri, lăudând pe Dumnezeu, cânta: „Slavă întru cei de sus, lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire“. Ei arătau că se deschide o nouă eră pentru omenire, că se vesteşte voia lui Dumnezeu, că Pruncul ce Se naşte va grăi pământului şi lumii glasul cerului, că omenirea pe pământ şi bunăvoirea între oameni sunt puteri pe care se sprijină slăvirea lui Dumnezeu. De atunci şi până azi, universul păstrează ca pe un ecou această dumnezeiască vestire a îngerilor. Iar dacă oamenii vor asculta mesajul divin de la Naşterea Domnului, vor fi fericiţi, vor avea „bucurie mare“ la vestea dată de Duhul ceresc - aceea că S-a născut Mântuitorul lumii - şi ea porneşte din peştera Bethleemului să ocolească şi să fericească întreg pământul.

Dormea însăşi credinţa lor

Când S-a născut Iisus Hristos, Ierusalimul dormea. Dormea puterea lui Irod, dormea înţelepciunea cea omenească a cărturarilor şi fariseilor. Dormeau căpeteniile Bethleemului, dormeau oaspeţii veniţi de departe şi trudiţi de drum. Dormeau toţi cei care cunoşteau din Vechiul Testament că trebuie să Se nască Mesia, cum au prezis profeţii. Dormea însăşi credinţa lor, căci nu înţelegeau profeţiile şi tainica lor descoperire. Dormeau în oraşele şi în satele Iudeii toţi aceia ce trebuiau să-L aştepte pe Mântuitorul, cu sufletul plin de dragoste. Dormeau cei bogaţi, care în vanitatea lor îşi închipuiau că stăpânesc pământul. Dormeau şi cei săraci, copleşiţi de lipsuri şi măcinaţi de păcate. Dormea însuşi păcatul, care îi acoperea pe toţi. Cel ce Se născuse, Răsăritul cel de sus, avea să biruie păcatul, întunericul, lipsa de credinţă, răutatea şi moartea, care nu puteau vedea faţa lui Iisus.

La Întruparea Mântuitorului apune o lume şi se naşte alta

În lumina sfântă a Naşterii Domnului lumea trece, păşeşte de la „întunericul şi umbra morţii“ la lumina ce se profilează pe drumul împlinirii făgăduinţei lui Dumnezeu, care ne umple inimile de bucurie şi nădejde. La Întruparea Mântuitorului apune o lume şi se naşte alta - a mântuirii şi a vieţii. Naşterea Fiului lui Dumnezeu în fiecare an nu trebuie să fie numai o zi de amintire istorică, ci şi o zi de reculegere, examinare, înălţare, renaştere, întărire sufletească şi hotărâre de a ne schimba viaţa în viitor, spre a fi mai curată, mai bună, mai plăcută lui Dumnezeu.

Trebuie să înţelegem corect această taină, şi să o trăim în curăţenie sufletească, şi nevinovăţia Dreptului Iosif şi a păstorilor care au înţeles cu adevărat taina Bethleemului.

Trebuie să fim stăpâniţi de dorul cunoaşterii adevărului dumnezeiesc, cum au fost stăpâniţi de acest dor magii de la răsărit. Trebuie să fim încrezători în bunătatea lui Dumnezeu faţă de noi şi să aşteptăm mântuirea tot aşa cum au fost încrezători şi au aşteptat-o cei doi bătrâni de la Templul din Ierusalim: Dreptul Simion şi proorociţa Ana, care, atunci când au văzut pe Pruncul Iisus adus spre închinare, au deschis gura şi au rostit cuvinte profetice, unind Bethleemul cu Golgota, cuprinzând într-o singură privire întreaga activitate pământească a Mântuitorului. Mulţi credincioşi, din toate generaţiile şi din toate neamurile, au înţeles taina Bethleemului şi s-au hotărât să urmeze lui Iisus, Fiul lui Dumnezeu întrupat din Fecioară, venit spre mântuirea noastră. Unora le-a fost dat să treacă prin foc purificator ca să poată înţelege această taină sfântă. Aşa a fost cu Saul, prigonitorul creştinismului, care a primit descoperirea tainei pe drumul Damascului şi a devenit, astfel, Sfântul Apostol Pavel. Tâlharul răstignit de-a dreapta Mântuitorului a înţeles, înainte de a-şi da duhul, această negrăită taină. Mucenicii şi Sfinţii Bisericii au înţeles şi au făcut dovadă că s-au pătruns în chip deplin şi profund de Taina Bethleemului. Iuda, în schimb, n-a putut-o înţelege, precum n-a înţeles-o nici Irod şi nici toţi care s-au îndepărtat de Iisus Hristos.

Taina Bethleemului ne învaţă adevărul mântuirii

Noi, cei de azi, trebuie să înţelegem şi să trăim din plin taina Bethleemului. Căci multe sunt binefacerile pe care le-am dobândit noi, oamenii, prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu. Ispitele şi greutăţile acestei lumi să ne apropie de staulul sfânt al Bethleemului şi vom înţelege că Mântuitorul ne ridică la suprema demnitate de fii ai lui Dumnezeu, pentru că ne restaurează sufletul pe linia destinului creatural, ne scoate din prăpastia egoismului, din întunericul iubirii de sine şi voieşte să devenim „oameni“ după chipul şi „asemănarea Sa“ şi să fim fericiţi în veci. Şi tot lângă peştera sfântă vom înţelege mai bine că Hristos a luat chip de om „pentru noi şi a noastră mântuire“, pentru a fi permanent cu oameni care cred şi Îl mărturisesc pe El. Acestora le comunică puterea iubirii Sale nemărginite, iubire care învăluie pe fiecare în parte şi pe toţi la un loc şi culminează în harul jertfei de pe Golgota. Lăsându-ne pătrunşi şi încălziţi de harul iubirii Sale, Domnul Iisus Se naşte în inima fiecărui creştin.

El devine centrul fiinţei noastre şi noi renaştem într-o existenţă nouă, călăuziţi de cele mai înalte idealuri umanitare şi altruiste, acte de jertfă personală. Numai prin trăirea în Duhul iubirii lui Hristos Dumnezeu, în afirmarea practică a dragostei de omul în sine şi în fiecare în parte vom putea ieşi din bezna şi umbra morţii duhovniceşti şi ne vom recâştiga puterea morală (sufletească) care ne dă pacea, unirea, înfrăţirea şi fericirea pe care o dorim. Numai prin Duh ne naştem de sus (Ioan 3, 8) şi înţelegem puterea practică pentru marile probleme pe care viaţa actuală ni le pune în faţă. Cu acest prilej de trăire duhovnicească, cu izvor de cugetări înalte, ne putem întreba cine ne-ar putea lămuri nouă această sfântă taină? E bine să ştim că avem în lume o călăuză sigură la care trebuie să alergăm şi care este singura în măsură să ne tâlcuiască această taină. Este Sfânta Biserică, maica noastră duhovnicească, care întruchipează Taina Bethleemului. Ea aduce în lume întreaga lucrare a Mântuitorului Hristos. Mersul ei în istorie n-a fost şi nici nu este triumfal, ci în totală smerenie şi lepădare de sine, precum a fost şi petrecerea în trup a Mântuitorului Hristos.

Sfânta Biserică ne cheamă azi mai mult ca oricând să părăsim gândurile şi păcatele pământeşti, cum şi-au părăsit păstorii turmele de oi aşa de dragi lor şi s-au închinat Pruncului, cum au venit magii şi s-au închinat Domnului aducând aur, smirnă şi tămâie. Să venim, şi noi, cu tot sufletul nostru la Peştera din Bethleem, şi să trăim taina coborârii printre noi a Fiului lui Dumnezeu, şi să purtăm în suflet bucuria nevinovată a Copilului născut „pentru a noastră mântuire“. Bucuria Naşterii Domnului este o bucurie mai adâncă decât orice bucurie pământească. Este o bucurie care vine din ceruri! Este bucuria credinţei noastre creştine! Evanghelia ne spune că în noaptea aceea sfântă, când S-a născut Mântuitorul, s-au arătat păstorilor cete de îngeri, care le-au spus: „Astăzi vi S-a născut un Mântuitor, Care este Hristos Domnul“. Dacă ziua aceasta nu ne spune prin credinţă, şi nouă, această veste şi dacă noi nu îngenunchem cu bucurie înaintea icoanei cu Naşterea Pruncului, Care S-a născut azi, pentru noi, atunci zadarnică este bucuria Naşterii Domnului, bucuria Crăciunului. Fiecare dintre noi să auzim, cu credinţa noastră şi cu inima noastră, pe aceşti îngeri spunând cuvintele Evangheliei: „Şi S-a născut un Mântuitor: Hristos Domnul“. Trebuie să avem, fiecare, un Mântuitor, Care ne iubeşte şi ne scoate din lanţurile robiei lăuntrice, din lanţurile robiei păcatului. Hristos ne cheamă astăzi, de ziua slăvitei Sale Naşteri, să ne lepădăm de toate păcatele care ne împiedică a crede şi a-L slăvi pe El! Să ne apropiem, şi să ne închinăm, şi să zicem: „O! Iisuse, iată, atâta vreme Te-am aşteptat! Astăzi ai venit şi pentru mine! Astăzi, o, Doamne, sunt ca o iesle rece din Bethleem! Intră într-însa, Doamne, încălzeşte-o şi lumineaz-o! Eu nu am altceva, decât această inimă, aşa cum este ea acum, inima în care până acum a fost inima păcatului, n-a stăpânit lumina, n-a locuit Hristos în ea, n-a stăpânit adevărul de credinţă, iubirea de dreptate; inima aceasta a fost roaba tuturor pornirilor pământeşti. Nu am cunoscut până acum ce înseamnă libertatea, pe care Tu o dai celor ce cred în Tine şi fac voia Ta! Dă-mi şi mie această libertate! Naşte-mă şi pe mine, la o viaţă nouă! Ca să mă bucur şi eu de toate darurile pe care le-a adus Naşterea Ta! Coboară-te, Doamne, în inima mea, aşa cum te-ai coborât atunci, în noaptea aceea sfântă din Bethleem. Trăieşte, o, Doamne, în fiecare din noi! Creşte, o, Doamne, în noi, şi să ne dai naşterea de sus! Să fim adevăraţi creştini, să fim oameni renăscuţi în Tine! Să fim oameni care trăim prin Tine! Să fim oameni dezrobiţi de Tine! Dă-ne, Doamne, Iisuse Hristoase, darul Naşterii Tale! Dă-ne, Iisuse Hristoase, adevărata bucurie a Naşterii Tale“. Amin!