Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Creatorul îi oferă lui Dumnezeu lumea ca dar

Creatorul îi oferă lui Dumnezeu lumea ca dar

Un articol de: Monica Patriche - 12 Ianuarie 2009

Pentru omul creator, este important orice prilej în care poate medita asupra actului creaţiei. Ce adevăr exprimă creştinismul în ceea ce priveşte creativitatea, raportul omului cu creaţia sa, în ce măsură poate fi înţeleasă taina creaţiei?

În afara credinţei nu se poate vorbi despre inspiraţie, în nici un domeniu. Fără inspiraţie apar: artificialitatea, tehnica, structuralismul, platitudinea, lipsa de sens, de profunzime, trădarea persoanei. Inspiraţia este mijlocul divin prin care Dumnezeu îl face capabil pe om de a-i transmite revelaţia Sa, după ce în prealabil l-a zidit şi l-a sfinţit. Această zidire şi sfinţire a omului presupune un drum lung şi greu. Lectura, tehnica, exerciţiul sunt uşoare faţă de această etapă a purificării.

Se întreabă unii artişti cum se ajunge la revelaţie? Aceasta este o întrebare nu prea bine pusă, căci revelaţia nu ţine de voinţa omului, de un drum pe care merge singur. Când ne referim la inspiraţie şi creaţie, ne gândim la cuvintele din cartea Facerii: „I-a suflat suflare de viaţă“ (Fac. II 7). Se întemeiază astfel o relaţie personală între Dumnezeu şi om. Dumnezeu pune temelia personalităţii omului.

Pentru omul necredincios, inspiraţia vine de undeva de departe, e poate darul îngerilor sau Daimonul, care răscoleşte adâncul şi se impune conştiinţei cu o forţă căreia „alesul“ nu i se poate opune. Dar inspiraţia dumnezeiască presupune relaţia personală între om şi Dumnezeu şi nu putem vorbi despre ea în afara considerării omului ca persoană. Omul este inspirat ca fiinţă personală.

Teologii fac altă distincţie: între sfinţire şi inspiraţie; sfinţirea este proprie tuturor fiinţelor pământeşti, inspiraţia - numai omului. Despre ape, holde, pâine, vin, untdelemn, fructe, biserici, case, veşminte, spunem că se sfinţesc. Despre om spunem că este „inspirat“. Este o intimitate între spiritul uman şi har. Vladimir Losski spune că „spiritul uman e legat intim de harul conţinut în suflarea dumnezeiască, aşa cum mişcarea aerului care e produsă de suflare conţine în ea această suflare şi este inseparabilă de ea“.

Imaginea mamei în faţa pruncului în leagăn este pusă, de către părintele Constantin Galeriu, în legătură cu actul zidirii din nou, după Înviere, a ucenicilor, de către Mântuitorul Hristos. Ce este comun ambelor imagini este această relaţie intimă, faţă către faţă: relaţia mamă-copil, Mântuitor-ucenic. Copilul, oglindindu-se în persoana mamei care îi vorbeşte, ia cunoş-tinţă de sine. La fel, persoana uce-nicului intră în relaţie cu perso-nalitatea absolută a lui Dumnezeu. Aceasta este, cred, taina creatorului credincios: aceea de a fi într-o relaţie intimă cu Dumnezeu, de a se descoperi pe sine ca persoană.

Privit din perspectivă creştină, omul e dedicat finalităţii, scopului creator, valorilor. Prin actul creator, omul se transformă din persoană în personalitate; devine personalitate prin dezvoltarea maximă a capacităţii creatoare.

Prin ce s-ar distinge, în ceea ce priveşte creaţia (ştiinţifică sau artistică), omul credincios de ateu? De ce în ultimul timp se face o distincţie atât de tranşantă între religie şi domeniile culturii?

Creştinismul arată superioritatea omului şi ieşirea lui din necesitatea oarbă, de sub servitutea naturii. Înălţarea omului poate avea loc doar în lumea valorilor spirituale. Omul stăpâneşte lumea „prin duh şi adevăr“.

Nu există nici o legătură între credinţă şi estetică?! Dar frumuseţea lumii este pentru spirit, pentru a fi cunoscută şi evaluată spiritual.

Dacă inspiraţia este o legătură intimă a omului cu Dumnezeu, trebuie să subliniez că această legătură se face doar prin jertfă, prin răstignire, moarte şi înviere. Omul îşi regăseşte astfel libertatea, lăsând mereu în urmă ceea ce este, ca magii, şi alergând după stea, spre ceea ce este înainte. Şi ce au găsit magii, la capătul unui drum urmat cu tenacitate, cu multă răbdare şi statornicie? Magii au înţeles taina creaţiei, această legătură personală între om şi Dumnezeu, care se va statornici în mintea noastră prin imaginea mamă-copil.

Magii I-au adus daruri lui Hristos - Cel Care ne-a oferit lumea ca dar. Tot astfel, creatorul îi oferă lui Dumnezeu lumea ca dar. Prin jertfa lui descoperă în sine ceva dumnezeiesc. Trăieşte taina Creaţiei.