Crima privită ca operă de artă

Pentru cine nu este la curent cu subiectele macabre, acest articol i s-ar putea părea exagerat din punctul de vedere al alegerii temei. Vă asigur că tema aleasă nu este nici pe departe atât de nepotrivită cum pare la prima vedere. Am decis să abordez acest subiect din cauza înmulţirii filmelor violente pe care le vizionăm la televizor.

Un film ar trebui să fie suficient pentru a genera o discuţie în această direcţie. Să luăm spre exemplu Tăcerea mieilor, o ecranizare a uneia dintre cărţile lui Thomas Harris, un autor american pasionat de criminalii în serie. Pentru cei care nu l-au văzut niciodată, este vorba despre cercetarea unui caz al unui criminal în serie foarte brutal, cu ajutorul unui alt criminal în serie. Ceea ce surprinde este că unul dintre ei, personajul negativ parţial bun, este o persoană extrem de cultivată, cu un anumit rafinament intelectual. Hannibal Lecter, pentru că despre acest personaj controversat vorbim, a fost votat drept cel mai bun personaj negativ din istoria filmului de către Institutul American de Film. Această poveste prezentă în Tăcerea mieilor a fost continuată cu un alt film, Hannibal, pentru a cunoaşte finalul în 2007, cu o explicare a comportamentului acestui personaj în Hannibal rising.

Unde vreau să ajung cu această prezentare? Până acum se pare că nu am spus mare lucru, dar veţi afla curând ce doresc să subliniez. Nici una dintre persoanele cu care am discutat despre aceste filme nu l-a considerat pe Hannibal drept un personaj negativ! Deşi acesta are un comportament canibalic (în sensul propriu al cuvântului!) şi ucide suficienţi oameni, senzaţia pe care filmul o creează este aceea de acceptare. Este o persoană nu cultă, ci de-a dreptul rafinată, de o rară inteligenţă, politicos, scrie articole la nivel universitar, deşi este în închisoare etc. Iată un om perfect al lumii moderne, dar care găseşte o satisfacţie macabră în a-şi ucide semenii. Filmele acestea, sunt convins, au făcut mai mult rău decât credem noi. Chiar dacă artistic sunt bine realizate, subiectele alese induc în cel care le observă o acceptare tacită a răului. Anthony Hopkins, Jodie Foster, Julianne Moore sunt actori consacraţi, care cunosc bine meseria lor, dar acum au dat greş. Au creat exemplul unui monstru. Crima este privită în aceste filme nu doar drept normală, ci drept o operă de artă!

Atunci când acest personaj macabru îşi ucide victimele, el creează la unele dintre ele scenariul unui tablou, în care persoana ucisă este personajul principal. Inteligenţa cea mai frumoasă pusă în slujba uciderii... iată rafinamentul artistic prezent pe micile ecrane. Trebuie să fim foarte atenţi atunci când privim un film plin de violenţă, deoarece în noi se pot trezi sentimente nebănuite. Cred din toată inima că anumiţi oameni au preluat acest comportament şi au făcut din el un mod de viaţă. Atunci când copii de 10-12 ani se înarmează şi omoară colegii de clasă şi profesori sau când un tânăr se trezeşte dimineaţa şi pleacă foarte liniştit să ucidă pe cel care l-a jignit ieri, începi să te întrebi dacă nu cumva aceste exemple negative au creat în el un chip satanic.

Lucrurile acestea se înmulţesc pe zi ce trece. De aceea, sfătuim orice creştin să aibă mare grijă în privinţa vizionării programelor agresive. Nu discutăm aici doar de mesaje subliminale, care oricum sunt prezente, ci şi de inducerea unui comportament animalic, agresiv până la ucidere şi sete de sânge. Dacă nu v-aţi săturat să priviţi sânge la micul ecran, nu putem decât să vă avertizăm în această privinţă că exemplul dumneavoastră ar putea fi urmat de proprii copii. Iar dacă nici acest lucru nu vă schimbă opinia, atunci gândiţi-vă că un creştin nu se mai poate numi fiu al păcii de vreme ce iubeşte războiul. Nu putem să slujim şi lui Dumnezeu şi Satanei... Nu vă spun să nu vă mai uitaţi la televizor, dar Tarkovsky şi alţi regizori buni vă aşteaptă pentru a vă oferi şi un alt fel de exemplu. Nu uitaţi: ne sunt necesare filmele în care personajele îşi sacrifică propriul sânge, nu cele în care îl varsă pe cel al aproapelui.