Criza financiară şi milostenia

Criza economică mondială este fundamentul actual pentru orice manifestare a zgârceniei şi lăcomiei, iar exemplele nu lipsesc nicăieri. În urmă cu ceva timp, banca americană Goldman Sachs a primit un ajutor financiar consistent din partea guvernului american. Nu demult ne-au oferit un exemplu de înţelegere a crizei: au mărit recompensele financiare faţă de anul trecut cu 35%. Nicăieri, însă, nu am întâlnit un exemplu de milostenie financiară. Recompensele se măresc, bonusurile progresează, salariile fără acoperire practică se înmulţesc. Lumea progresează. E criză.

În zona oamenilor cu posibilităţi financiare limitate, gândirea a înregistrat un recul mai mare decât criza în sine. Disperării creditării i-a luat locul disperarea economisirii. Orice datorie a fost cerută de la prieteni, rude sau străini cu energia celui care nu a mai mâncat pe săturate de prea mult timp. Salariul a fost negociat la sânge. Locul de muncă a fost plătit cu orice preţ, chiar dacă asta a însemnat turnarea colegilor care nu muncesc. Concediul, însă, a fost păstrat, la fel şi mâncarea scumpă şi băuturile fine, iar hainele de firmă împodobesc în continuare trupurile sărăcite de criză şi spiritualitate. De milostenie ne mai interesează acum? E criză.

Oriunde mergem auzim acelaşi discurs nevinovat şi insipid, aceleaşi plângeri dureroase şi pline de falsitate. Împrumuturi nu se mai pot lua decât la dobânzi astronomice, prietenii de astăzi au devenit adversari, lumea în continuă dezvoltare se transformă într-o arenă a supravieţuirii cu orice preţ. Milostenia nu îşi mai găseşte locul atunci când propriul confort devine o specie pe cale de dispariţie. Înainte aveam bani şi puteam dărui, dar acum...

M-a impresionat plăcut exemplul unui diacon ortodox din America, pe nume Michael Hyatt. El povestea cum, la începutul căsătoriei, a hotărât împreună cu soţia să dea o parte din veniturile lor Bisericii. Din păcate, de regulă, în fiecare lună cecul pentru milostenii era semnat ultimul, iar banii nu erau prea mulţi. Aşa cum s-a exprimat şi el, "păstram pentru noi pârga şi Îi dădeam lui Dumnezeu resturile." Soţia a rămas însărcinată, veniturile au început să scadă şi atunci au primit cel mai "bun" sfat posibil: să renunţe la milostenii, urmând să le facă mai târziu când veniturile mai creşteau. Problema cea mai mare era că le mergea din ce în ce mai rău din punct de vedere financiar. Cugetând la problemele băneşti, Michael şi-a dat seama că greşeala sa primordială era faptul că Îl exclusese pe Dumnezeu din activităţile sale. Nu înţelegea nici el acum de ce considerase cea mai de prisos cheltuială milostenia. Reintroducând acest obicei şi-a plătit datoriile, a reuşit să se redreseze financiar şi a înţeles că milostenia te poate scoate din orice criză.

Ce avem de învăţat? Să nu uităm să facem bine, oricât de greu ne-ar fi. Cel mai frumos cuvânt despre milostenie l-am întâlnit la un fost deţinut politic. Când a fost întrebat la finalul şederii sale în temniţă ce a reuşit să înveţe, a răspuns uimitor: "Am învăţat să iau cea mai mică bucată de pâine atunci când este împărţită." Să încercăm şi noi să ne mulţumim cu mai puţin atunci când este criză şi să facem în continuare milostenii. Dacă deţinuţii aflaţi în cea mai grea situaţie au învăţat să îşi împartă pâinea, cum ne vom îndreptăţi noi în faţa lui Dumnezeu atunci când ne vom scuza zgârcenia prin criză?

Criza financiară este momentul marei milostenii pentru fiecare creştin. Acum este clipa în care se va vedea cine a învăţat să ţină câtuşi de puţin la aproapele lui şi să se uite pe sine. Dacă vom prefera confortul nostru şi îl vom lăsa pe aproapele în mizerie, nicio scuză nu va reuşi să ne absolve în faţa lui Dumnezeu. Criza nu este o scuză, este un prilej de mântuire, o cale către Hristos, o poartă către cer. Oamenii sunt mai aproape de mântuire în greutăţi, decât în perioade comode şi prielnice. Milostenia este singura cale de rezolvare a crizei financiare.