Criza, în direct şi exclusivitate

Moralul americanilor făcut knock-out de puternica recesiune din anii â30 a fost ridicat de la podea cu ajutorul Hollywoodului. Muzicalurile se produceau pe bandă rulantă, la fel şi comediile sau westernurile. Efervescenţa creatoare a dat naştere unor staruri care au marcat definitiv calitatea cinematografiei americane, începând cu Fred Astaire, Gene Kelly şi terminând cu Charlie Chaplin, Buster Keaton sau fraţii Marx. Spectrul mohorât al crizei se îmblânzea în hohotele de râs ale spectatorilor, şomeri sau oameni de afaceri scăpătaţi. Azi, peste tot, se fac comparaţii între criza actuală şi cea din perioada interbelică. Se spune că lumea este la fel de îngrijorată şi preocupată ca în urmă cu 80 de ani. Prin urmare, la fel ca în 1929, trebuie distrată. Un prilej nesperat pentru producătorii autohtoni de media, scrisă şi vizuală, de a exersa depăşirea bunului simţ. Prin toate mijloacele şi cu orice preţ. Motivând că publicul e şi aşa necăjit şi trebuie scos din depresie, tabloidele şi posturile de televiziune au declanşat ofensiva circului ieftin. Peste noapte au fost confecţionate vedete, într-un proces tehnologic de o productivitate uluitoare. „Controlul tehnic de calitate“ al exemplarelor vândute marelui public este asigurat, fireşte, de către celebrul rating, marota departamentelor de publicitate. Din păcate, lucrurile au scăpat chiar şi de sub rigurosul control contabilicesc al mediei de scandal. Presa este tot mai afectată de o deteriorare masivă a moralităţii. Acum, în România, în emisiunile televizate, oricine poate să spună orice. De la previziuni elucubrante despre cutremure şi cataclisme până la minciuni politice. Pe un canal de televiziune se face o arestare în direct, în plin buletin de ştiri, cu complicitatea Poliţiei. Pactul e echitabil pentru toţi: postul face rating, Poliţia se dă în spectacol, încordându-şi muşchii în prime time, pe banii noştri. Într-un alt platou tv, nevasta infractorului prins la postul concurent povesteşte cu lux de amănunte isprăvile interlope ale acestuia. Pe ecran stă scris: „Exclusivitate. Să moară duşmanii de oftică“. Simţiţi duhoarea orgoliilor de mahala? Reuşiţi să percepeţi minusculul grad de civilizaţie la care ne coboară cele două canale media? Sunt susţinuţi de ipocrita deschidere a moderatorilor către drepturile omului. Treptat, tot acest peisaj se insinuează lent în subconştientul colectiv. Aproape că începi a crede că aşa e firesc să se întâmple. Că e normal să fie invitaţi infractori de drept comun care să istorisească violuri şi jafuri. Că e chiar necesară exhibarea mitomaniei şi mitocăniei. Pentru că e criză. Şi, când e criză, totul este permis. Mai vreau!, strigă pavlovian vulgul. Contabilul însărcinat cu supravegherea ratingului îşi freacă satisfăcut mâinile: Vă dăm mai mult! Mai multă nebunie, mai multe poveşti cu interlopi, mai multă deşănţare. În această isterie generală, criza românească chiar nu mai seamănă deloc cu cea din America anilor â30. Nimeni nu mai râde, cântă sau dansează, ci toţi interpretează rolurile unor bufoni cu rânjet sfidător. Jos cortina, vă rog!