Cronologia discontinuă, pășire în Împărăție

Fiindcă suntem încă sub impresia luminoasă a praz­nicului Botezului Domnului, deși am trecut de Odovania acestuia, am ales să mai punc­tăm o temă interesantă care apare la o cercetare a acestui eveniment, și anume cronologia lui. Botezul Domnului are loc după prăznuirea Nașterii Domnului și a Tăierii-împrejur când Pruncul dumnezeiesc a primit numele de Iisus la opt zile de la naștere. Până aici se respectă cronologia. De la naștere am ajuns într-un timp foarte scurt la timpul maturității lui Hristos, Care fiind în jurul vârstei de 30 de ani, s-a apropiat de Ioan, a primit botezul și a început activitatea publică. Această succesiune logică este exprimată și de una din rugăciunile de la slujba Aghesmei Mari: „La praznicul ce a trecut Prunc Te-am văzut, iar la acesta de acum desăvârșit Te vedem pe Tine, Cel ce Te-ai arătat Dumnezeul nostru, din Cel desă­vârșit”.

Numai că, iată, Biserica ne pune înainte, nu după mult timp de la aceste evenimente, praznicul Întâmpinării Domnului, la 2 februarie. Ne întoarcem la un eveniment din timpul Evangheliei copilăriei lui Iisus Hristos, când la patruzeci de zile de la naștere a fost dus de părinții Săi la Templul din Ierusalim. Această cronologie discontinuă poate fi explicată dacă privim mai cu atenție la praznicul Botezului Domnului. Cheia acestei problematici rezidă în prezența excepțională a Duhului Sfânt care Se coboară asupra Fiului sub chipul porumbelului. Mărturisim că nu numai Hristos a fost beneficiarul Duhului Sfânt, ci și apele și întreaga creație.

În lucrarea „Învățăturile Sfântului Grigorie Luminătorul”, foarte prețuită în tradiția creștină armeană, Botezul Domnului este plasat în contextul Facerii lumii, al genezei primordiale. Autorul acestei lucrări spune că la început Duhul lui Dumnezeu se purta deasupra apelor, transformând haosul în cosmos, „mișcându-se deasupra apelor, stabilind astfel ordinea făpturii”. Același Duh, la Botezul de la Iordan, „a venit deasupra apelor și a sfințit apele cele mai de jos ale pământului”. Ceea ce s-a întâmplat la creație este reflectat în ceea ce se întâmplă la Botez.

Această temă, Duhul care reface ordinea și armonia inițială la Botez, este întâlnită la Părinții de la începutul Bisericii. Sfântul Ignatie Teoforul spune în Epistola sa către Efeseni: „Dumnezeul nostru Iisus (...) S-a născut și a fost botezat ca prin patima Lui să curățească apa”.

Iacob de Sarug, un teolog sirian care a trăit în secolele 5-6, spune că la Botez, Hristos a înnoit și întinerit creația o dată pentru totdeauna, și a deschis pântecul botezului.

În linii mari, ceea ce Părinții au văzut la Botezul de la Iordan este tocmai întoarcerea eshatologică a universului creat la Tatăl, lucru care este realizat deplin la sfârșitul veacurilor. Botezul este în același timp o reactualizare a creației de la început, dar și o profetizare a viitorului eshatologic când tot universul creat se va întoarce la Dumnezeu, își va atinge scopul final. Botezul este inaugurarea acestei ordini finale în istorie, de aceea evenimentul transcende într-un fel istoria, pentru că le așază împreună pe cel de la început cu realitățile finale eshatologice. Iar acest arc peste timp este realizat de prezența Duhului Sfânt, pentru că una din lucrările Sale este să descopere omului sensul final, eshatologic, al tuturor lucrurilor. Atunci când se vorbește de rolul de „Mângâietor” al Duhului Sfânt, se subliniază tocmai acest aspect, că El oferă prin sălășluirea în om o cunoaștere interioară a realităților finale ale Împărăției cerurilor.