De mic copil, poveștile îmi desenau lumea, iar frumuseţea lor părea să curgă din gura celor mai în vârstă ca un izvor fără sfârșit. Basmele, sărbătorile, legendele erau ca niște fire de aur pe care doar Dumnezeu știe de unde și cum le țeseau. Le ascultam fascinat și, cu trecerea anilor, am început să le notez într-un caiet simplu, al cărui cotor păstrează acum povara celor 60 de ani trecuți peste el. În filele lui s-au adunat amintiri, poezii și mărunțișuri aparent irelevante, dar care pentru mine poartă sufletul copilăriei.
Crucea lui Hristos, „viața noastră”
Sfinții Părinți numesc crucea ca fiind „viața noastră”, căci, prin intermediul ei, am redobândit libertatea pierdută prin păcatul strămoşesc. Ea este văzută ca dătătoare de viaţă. Hristos Se jertfeşte pentru a ne da nouă viaţă şi astfel face din Cruce izvor de viaţă.
„Crucea Ta cea făcătoare de viaţă, Doamne, pecete de mântuire îmi este mie…” Prin aceste cuvinte imnograful exprimă credinţa creştină că prin Jertfa lui Hristos de pe Cruce am fost mântuiţi. Pentru că El „cu lemnul a stins văpaia neascultării, pe Cruce înălţându-Se şi a omorât pe vrăjmaşul” prin moartea Lui „de bunăvoie”.
Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, din iubirea Sa de oameni, ne-a răscumpărat din blestemul păcatului strămoşesc, cu scump sângele Său, jertfindu-Se pentru mântuirea noastră pe lemnul Crucii.
Hristos moare pe Cruce pentru răscumpărarea noastră şi cu sufletul Său dumnezeiesc Se pogoară la iad şi zdrobeşte puterea celui rău asupra neamului omenesc, înviind „ca un biruitor”. Domnul nu a înviat pe toţi cei ce erau în iad, „ci numai pe cei care au ales să creadă în El; şi sufletele sfinţilor din veac” ce erau ţinute în acest loc de suferinţă le-a eliberat „şi a dăruit tuturor” posibilitatea „să urce la cer”.
Înviind a treia zi după Jertfa Sa de pe Cruce pentru mântuirea noastră, Hristos transformă lemnul crucii din obiect de tortură în „lemn de viaţă”, pe care ni-l „arată nouă, celor ce credem” în El, deoarece, „printr-însul nimicind pe cel ce are stăpânia morţii”, Domnul ne-a „înviat pe noi cei omorâţi prin păcat”.
Toate acestea s-au întâmplat pentru că protopărinţii neamului omenesc, Adam şi Eva, au călcat voia lui Dumnezeu, căzând în păcat şi pierzând fericirea de care s-au bucurat în Rai, atât pentru ei, cât şi pentru urmaşii lor. Oamenii au fost răscumpăraţi prin Jertfa pe Cruce de Domnul nostru Iisus Hristos, iar prin Învierea Lui au primit fericirea edenică prin deschiderea porţilor Raiului, zăvorâte de păcatul lui Adam.
Hristos este „Cel ce cu Crucea a biruit căpeteniile şi stăpâniile întunericului” şi a „smuls spinul păcatului cu răstignirea Sa”. Pentru aceasta, prin Crucea lui Hristos „preoţii se laudă, împăraţii se întăresc şi tot credinciosul se luminează”.



.jpg)