Ctitoriile poporului cel credincios

De obicei biserica reprezintă centrul nucleic al unei aşezări. Casele satelor de pretutindeni se rânduiesc în jurul basilicilor, şindriluindu-se parcă în prelungirea acestora. Călcând în picioare legea firii şi a bunei cuviinţe, ateii au ţinut cu tot dinadinsul să dărâme lăcaşurilor de rugăciune, trăgând astfel nădejde că vor putea smulge credinţa din inimile oamenilor. N-au izbutit nici măcar în Rusia să demoleze toate bisericile şi cu atât mai puţin să-i îndepărteze pe credincioşi de Dumnezeu. Atunci când au întemeiat aşezări omeneşti pe terenuri virane, în locuri nelocuite, s-au hrănit mai abitir cu iluzia că în lipsa bisericii va dispare şi nevoia închinării şi rugii. În Iaşi, cetate cu tot atâtea biserici; s-a spus c-ar fi fost câte avea Moscova cea pravoslavnică, dintre care unele, precum Trei Ierarhi, neasemuit de frumoase, acestea au rezistat urgiei. În schimb, acolo unde s-au creat cartiere noi, în lunca Bahluiului, pe un pământ supus de mai multe ori pe an năvălirilor apelor ieşite din matcă, şi scos din calea inundaţiilor prin ample lucrări de regularizare a acestui bazin hidrografic, regimul trecut n-a îngăduit să se zidească biserici, deşi în noile cvartale, Alexandru cel Bun, Dacia, Mircea şi Galata, trăiau zeci şi zeci de mii de suflete. Lumea nu şi-a pustiit însă inimile în ciuda presiunilor la care a fost supusă. A continuat să meargă la bisericile Iaşilor, acolo unde acestea existau, să se roage, să se mărturisească şi să se împărtăşească. Botezurile, nunţile, înmormântările şi-au urmat rânduiala creştinească. Bătrânii, bolnavii, nevolnicii au ajuns mai greu sau deloc la biserică, ceea ce a însemnat, cu siguranţă, o siluire, una dintre multele ce le are pe conştiinţă fosta stăpânire. Prigoana nu i-a oprit pe credincioşi să-şi urmeze calea, dimpotrivă, cum s-a întâmplat de atâtea ori în istorie, i-a întărit în credinţă. Când furtuna a trecut, această realitate a ieşit cu şi mai multă vigoare la lumină.

Că lucrurile stau întocmai m-am convins intrând într-una din duminici în monumentala biserică din Alexandru cel Bun. Acesteia nu i s-a găsit un loc solar în mijlocul marelui cartier. S-a ivit majestuoasă lângă masiva pasarelă ce leagă această parte a oraşului cu centrul. Cu toate acestea nava, cutezător plăsmuită, domină cu turlele cele semeţe imensitatea alcătuirii de beton a cartierului. Înălţarea bisericii, o veritabilă catedrală, s-a dorit a fi şi o îndreptare a unei nedreptăţi pricinuite veţuitorilor de aici. Credincioşii, cei mai mulţi oameni simpli, greu încercaţi de necazurile nesfârşitei tranziţii, au vrut fierbinte biserică nouă şi cât mai frumoasă. Simţeau că întemeind se reîntregeau ca fiinţă, dobândeau ceva ce le lipsise aşa de mult, nefericindu-i. Au avut norocul unui element catalizator al energiilor. Acesta a fost părintele paroh Petrică Lehaci, vrednicul bucovinean. El şi-a aşezat făptura şi toate ale sale ca jertfă la temelia noii ctitorii. Din anul 2000 s-a purces la zidirea bisericii mult-dorite. Ceea ce părea greu de înfăptuit a devenit în câţiva ani realitate palpabilă. A prins contur o biserică falnică, luminoasă, primitoare şi mereu plină de credincioşi. Aceştia vin să se prosterneze la moaştele Sfântului Nectarie, al cărui hram îl are noua biserică, alături de cele ale Naşterii Maicii Domnului şi Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul. Mulţimile de credincioşi intră zilnic să se închine şi să dea obolul bănuţului lor.

Biserica se arată luminii cu strălucirea iubirii de Dumnezeu, ce a sălăşluit întreagă în lăuntrul oamenilor în timpurile atee. De altfel cartierele din lunca Bahluiului, concepute de regimul totalitar a fi unele ale necredinţei, se împodobesc sub ochii noştri cu biserici ce amintesc de siluetele ctitoriilor din vechime. Este fructul smereniei şi milosteniei poporului, cel care repetă gesturile talpalarilor şi curelarilor din veacurile trecute ale Iaşilor. Aceştia puneau mână de la mână şi temeiniceau biserici spre a fi în rândul lumii şi a plăcea Domnului.

Peste arc de timp, într-o întoarcere la cele ale firii, în Iaşi se petrece minunat cam acelaşi lucru. Se întrupează ctitoriile poporului cel credincios.