Cu hoţul la tribunal

Mă trezesc cu o citaţie la cutia poştală. Că peste vreo două luni, la data de, ora de, trebuie să fiu la judecătorie în nu ştiu ce sală, în calitate de parte la un furt calificat. Într-un prim moment, înţeleg că eu aş fi împricinatul şi mă şi imaginez cum un judecător îmi dă câţiva ani de puşcărie… Apoi, totuşi, reacţionez în felul meu, îmi spun că nu se poate, este o greşeală, nu am nici o treabă cu chestia asta; şi altă dată am mai fost confundat cu alte persoane, deh, pot fi adrese greşite, nume identice, se mai rătăcesc scrisorile etc. etc.

Fiică-mea, şi mai ferm, mă trezeşte la realitate: „Păi, tata, nu-ţi mai aduci aminte, e acela care ne-a spart casa la ţară şi ne-a furat mai multe lucruri!“. Uitasem complet de povestea asta, mai ales că de la întâmplare se scurseseră vreo trei ani. Şi, uite aşa, mă întorc un pic în trecut.

Urc cu maşina, cu luare aminte, prin decembrie, spre casa de la ţară. Troiene mari de-a dreapta şi de-a stânga drumului, am grijă să nu derapez, ajung cu chiu, cu vai acolo unde trebuia. Deschid uşa şi mă întâmpină o privelişte ca de coşmar: haine zvârlite care încotro, valize golite şi întoarse pe dos, uşi forţate şi geamuri sparte. Nu se poate, nu poate fi adevărat, îmi zic în gând. Dar realitatea mă contrazice. Dau telefon la 112, vine poliţia, vin criminaliştii, începe ancheta, dau detalii, se recoltează probe, se identifică traseul hoţului (prin paşii lăsaţi pe zăpadă), se fac poze, se prăfuiesc cu substanţă galbenă şi neagră diverse lucruri în căutarea amprentelor, pierd juma de zi, hai la poliţie, dă-i cu subsemnatul, ce mai, treabă grea.

Şi după toate astea, cad pe gânduri. Nu că mi s-au sustras câteva sacoşe de haine şi pantofi, plus un calculator vechi, dar că cineva neinvitat îmi intrase într-un loc unde nu avea ce căuta. E un sentiment ciudat să realizezi că un intrus îţi violează intimitatea ta, perimetrul tău privat, graniţele fiinţei tale. Cu acest prilej, îţi dai seama cât de importantă este proprietatea, avutul tău, bunul tău - mare sau mic, cum o fi. Un gust amar al insecurităţii şi al deznădejdii intră în tine. Simţi că nimic nu mai are valoare, totul e zadarnic, nimic nu mai are importanţă. Oricum, mi-a trebuit mult timp să îmi revin. Şi acum, când dorm în casa cu pricina, mă baricadez cu două rânduri de uşi încuiate să nu mă trezesc cu cineva nepoftit deasupra mea.

La un interval de exact un an, sunt anunţat de poliţie că hoţul a fost prins. Poftiţi la reconstituire. Grea încercare! Să cunoşti făptaşul. Să-l priveşti în ochi. Să-l cercetezi şi să cauţi să-nţelegi un alt mod de-a fi. Să-l ajuţi să-şi aducă aminte pe unde a intrat, ce a făcut, ce a furat. Am avut acest curaj. Să discut cu el şi să-l întreb de ce a făcut tot ceea ce-a făcut. O discuţie aproape normală, raţională, calmă, ca de la om la om. Încerc să-l înţeleg, să-i descopăr motivaţia, să-i aflu fiinţa. Mă uit la el: un sfrijit de tânăr, cu cătuşe la mâini, cu picioare tremurânde. Şi-mi zic în gând: e om şi el, chiar dacă s-a purtat ca un neom, ce Dumnezeu să pretind de la el, ăsta este, asta poate. Şi-l iert în sinea mea. Dar cu legea nu te pui. Legea este dincolo de noi.

De aceea sunt chemat la judecătorie. Să ajut justiţia. Să primească pedeapsa. Nu de la mine, ci de la alţii, de la societate.

Nu ştiu exact ce va fi şi cum va fi. Nu am mai fost pus în faţa unei situaţii similare. Ştiu că intru într-un mecanism foarte complicat al jurisprudenţei în care totul este posibil. În care se poate demonstra că albul e negru şi negrul, alb. În care un viciu de procedură te poate scăpa basma curată sau te face mare infractor. În ce mă priveşte, voi face tot ce-mi stă în putinţă, ca eventuala pedeapsă să-i fie micşorată sau anulată prin intervenţia mea.

Dar mă-ntreb: oare legea va fi atentă cu ceea ce vreau sau simt eu? Oare este bine să procedez astfel? E în spiritul justiţiei divine? Voi încerca să aflu. Peste două luni, la data de, ora de şi nu mai ştiu ce sală.

PS. Nu pot să trec peste un amănunt ciudat. Numele persoanei ce urmează a fi condamnată este Găină V. Iar pe mine mă cheamă cum mă cheamă.