Cu regret, despre Botez

Îşi mai păstrează Taina Botezului semnificaţia ei de la originile creştinismului? Mai reprezintă ea pentru noi, credincioşii, ceea ce, de fapt, este: o renaştere a întregii fiinţe spre un nou mod de a fi?

Acestea sunt premisele unei incitante dezbateri pe care marele liturgist Alexander Schmemann o lansează în lucrarea sa „Din apă şi din Duh“, din care prezentăm un fragment în această pagină. Într-un stil marcat în acelaşi timp de rigoare ştiinţifică şi de căldura unei expuneri vii, spirituale, părintele Schmemann subliniază legătura indisolubilă dintre Taina Sfântului Botez şi cea a sărbătorii pascale, precum şi necesitatea redescoperirii dimensiunii comunitare a Botezului. Dacă în urma unor circumstanţe istorice nefavorabile, Botezul a fost redus la o practică rituală oarecum particulară, acest lucru nu ar trebui să devină astăzi regulă, întrucât, la origine, Botezul era practicat ca o ceremonie a comunităţii, în care „naşterea din apă şi din Duh“ a neofitului era susţinută de prezenţa şi rugăciunea a cât mai mulţi creştini. (Ionut BURSUC)

Odinioară, în primele timpuri ale creştinismului, Taina Botezului era săvârşită în cursul nopţii pascale,ca parte componentă (organică) a marii sărbători anuale a Sf. Paşti. Încă şi astăzi, când legătura între cele două ceremonii s-a rupt de multă vreme, ritualul botezului şi sărbătoarea Sf. Paşti poartă neştearsă pecetea interdependenţei lor iniţiale. Puţini creştini însă mai realizează acest lucru. Puţini sunt aceia care ştiu că slujba Sf. Paşti este în esenţa ei o slujbă baptismală; că atunci când ei ascultă, în ajunul Sf. Paşti, lectura textului biblic referitor la trecerea prin Marea Roşie sau cel referitor la experienţa profetului Iona în pântecele chitului, sau a celui referitor la cei trei tineri aruncaţi în cuptorul de foc de la Babilon, ei ascultă cele mai vechi „paradigme“ sau preînchipuiri ale Botezului şi că, de fapt, participă la marea priveghere baptismală.

Ei nu-şi dau seama că bucuria care iluminează noaptea sfântă pascală, când răsună anunţul victorios: „Hristos a înviat!“, este bucuria celor care „au fost botezaţi în Hristos şi s-au îmbrăcat în Hristos“, a celor care „prin Botez au fost îngropaţi cu Iisus în moartea Lui; ca, precum Hristos a înviat din morţi prin slava Tatălui“ să poată duce şi ei „o viaţă nouă“ (Rom. 6,4). Puţini creştini ştiu că Sf. Paşti, ca celebrare liturgică a acestei sărbători, decurgeau la început din celebrarea Sfântului Botez; că Sf. Paşti, „sărbătoarea sărbătorilor“, este astfel împlinirea Botezului şi că Botezul este într-adevăr o taină pascală.

Botezul sărăcit

A afla însă toate acestea nu înseamnă doar descoperirea unui capitol interesant al arheologiei liturgice: este mai degrabă singurul mod de a înţelege mai bine Botezul, semnificaţia lui în viaţa Bisericii şi în viaţa fiecărui credincios. Şi tocmai de înţelegerea mai adâncă a acestei taine fundamentale a credinţei şi a vieţii creştine avem astăzi nevoie mai mult ca oricând şi decât orice lucru. Pentru ce? Pentru că trebuie să recunoaştem sincer, Botezul este absent din viaţa noastră. Desigur, noi continuăm să-l acceptăm cu toţii ca pe o necesitate evidentă; nici un creştin nu se opune botezului şi nici nu-l pune la îndoială şi el continuă să fie săvârşit în bisericile noastre. Cu alte cuvinte, botezul este considerat ca mergând de la sine. Totuşi, în ciuda tuturor celor de mai sus, îndrăznesc să afirm că, în realitatea faptelor, el este absent şi că această absenţă este astăzi la rădăcina multor tragedii ale Bisericii.

Pentru început, Botezul este absent din cultul bisericesc dacă înţelegem prin cult ceea ce termenul respectiv (litourgia) a însemnat întotdeauna: o lucrare colectivă care implică şi la care participă realmente adunarea Bisericii, adică întreaga comunitate. Nu-i aşa că astăzi, din punct de vedere liturgic, Botezul a devenit o ceremonie privată, de familie, săvârşită în general în afara slujbelor cultice comune, mai precis, în afara „liturghiei“?

Nu-i aşa că astăzi poţi fi creştin şi să practici ani şi ani religia creştină fără să fi asistat vreodată la săvârşirea Tainei Sf. Botez, fără să ştii măcar cum se săvârşeşte această mare taină a Bisericii? Fiind astfel absent din cadrul Sf. Liturghii, Botezul este, în mod evident, absent din credinţa noastră. Creştinul, în vremurile vechi, ştia, de exemplu, că Paştile erau în fiecare an aniversarea propriului Botez, a participării sale în viaţa Celui înviat. El ştia că învierea lui Hristos era reafirmată în acest act al regenerării şi al renaşterii prin care noii membri erau integraţi „vieţii celei noi“.

Viaţa creştină redusă la aparenţe

Astăzi, creştinul nu mai face nici o legătură directă între Botez şi el însuşi sau chiar între el şi Biserică. El ştie, desigur, că a fost botezat şi că Botezul este condiţia necesară a apartenenţei lui la Biserică. Dar această cunoaştere rămâne abstractă; creştinul nu vede în Biserica tocmai comunitatea celor care sunt morţi cu Hristos, şi care au primit o viaţă nouă împreună cu El. Credinţa creştinului de azi nu mai este una baptismală, aşa cum era în primele veacuri creştine. Botezul pentru el a încetat să mai fie o realitate şi o experienţă permanentă ce-i luminează întreaga viaţă, o sursă de nesfârşită bucurie şi speranţă.

Actul botezului este notat doar undeva într-un registru, dar, în mod sigur, nu şi în memoria lui vie. Şi el nu mai trăieşte Sf. Paşti sau Rusaliile, Crăciunul sau Bobotează şi tot cultul Bisericii, în legătura lui directă cu Botezul, ca realitate al cărei sens şi eficacitate în sânul Bisericii se manifestă în/şi prin Botez, în sfârşit, încetând să mai hrănească credinţa creştină, Botezul a pierdut aptitudinea sa de a forma concepţia noastră creştină despre lume, adică atitudinea noastră, motivaţiile şi hotărârile esenţiale.

Azi nu mai există o filosofie creştină a vieţii care să înglobeze întreaga noastră existenţă, familială şi profesională, istoria ca şi societatea, morala şi întreaga activitate. Nu mai există diferenţă între valorile şi idealurile acceptate în sânul comunităţii creştine şi cele care există în afara acestei comunităţi. Creştinul de azi poate fi un bun enoriaş, respectând normele şi filosofia unei vieţi care nu are nimic de-a face cu credinţa creştină, atunci când aceste norme nu-i sunt în mod clar opuse.

Creştinul începuturilor ştia, nu numai prin intelectul său, ci prin toată fiinţa lui, că atunci când primise Botezul intrase în legături cu totul noi cu toate aspectele vieţii şi cu întreaga creaţie; că el dobândise astfel, o dată cu credinţa lui, o înţelegere radical diferită asupra vieţii. Pentru el Botezul era punctul de plecare şi totodată fundamentul filosofiei creştine a vieţii, o orientare permanentă şi fermă pentru toată existenţa sa, aducând răspunsuri la toate întrebările, rezolvând toate problemele. (Texte selectate din Alexander Schmemann, Din apă şi din Duh, Ed. Symbol, Bucureşti, 1992)