Cu sau fără legitimaţie de creştin

De curând am avut ocazia să vorbesc cu un monah care trăieşte într-o mănăstire ortodoxă românească din Franţa. Printre multele subiecte discutate, respectivul părinte a spus un lucru cu care nu am fost de acord de la început, dar m-a pus pe gânduri şi la care am reflectat îndelung.

Mărturisindu-şi durerea pentru starea creştinătăţii apusene, monahul cu pricina a spus, la un moment dat, că şi în ţară ar trebui luate măsuri pentru o sporire a vieţii duhovniceşti a credincioşilor. Iar măsura principală pe care el o vedea a fi cea mai eficientă ar consta în revenirea la disciplina arcana (obiceiul Bisericii primare de a nu permite accesul la cult şi la învăţăturile profunde necreştinilor sau celor care încălcau disciplina bisericească.)

Ce ar presupune, mai concret, revenirea astăzi la o asemenea practică? Interdicţia de a mai intra în biserică a necreştinilor, a tuturor celor opriţi de la împărtăşanie, a celor care lipsesc trei duminici consecutive de la Liturghie.

Care ar putea fi efectele pozitive? Probabil că în interiorul Bisericii lucrurile s-ar îmbunătăţi, „calitatea“ asociată numelui de creştin ar creşte şi ea, iar viaţa duhovnicească s-ar îmbunătăţi (însă la o nouă scară, mult micşorată).

Dificultăţile? În primul rând, ce s-ar mai putea învălui în mister din ceea ce se petrece în Biserică, după mai mult de 1500 de ani în care totul a fost la vedere, când bibliotecile lumii şi internetul este plin de cărţi, studii, articole, filme, imagini despre ceea ce se petrece la slujbe, despre semnificaţia teologică şi simbolică a tuturor momentelor liturgice? Cum s-ar putea face trierea celor care doresc/au dreptul să intre în Biserică în oraşele tot mai cosmopolite? Prin introducerea legitimaţiilor de creştin?

Nu mai are rost să continuăm cu lista dificultăţilor generate de reintroducerea unei atât de radicale măsuri (deşi nici nu am amintit de curioşii paparazzi, de televiziunile avide de senzaţional, de asociaţiile care „veghează“ la respectarea drepturilor omului etc., etc.). Totuşi, mă întreb, ar fi oamenii mai atraşi de Biserică, ar fi mai interesaţi să-şi trăiască viaţa întru Hristos, dacă creştinismul ar fi „ambalat“ în falduri de mister?

Oare Biserica nu ar fi transformată, în acest fel, într-o organizaţie secretă sau măcar într-un club exclusivist?

În perioada în care Biserica făcea uz de disciplina arcana, Imperiul Roman îi persecuta fără milă pe creştini, astfel că prin selectarea celor care frecventau slujbele nu se proteja doar conţinutul cultului, ci, adesea, se proteja şi identitatea membrilor Bisericii, care puteau fi expuşi primejdiei persecuţiei. De asemenea, în acea vreme, creştinii nu depăşeau 10% din totalul populaţiei Imperiului. Însă de îndată ce creştinismul a devenit religie oficială în Imperiul Roman, iar marea masă a populaţiei a îmbrăţişat noua religie (chiar dacă mulţi numai cu numele) disciplina arcana a fost uitată, nemaigăsindu-şi utilitatea. Aşa cum cred că nu şi-o mai poate găsi nici astăzi.

Ce-i drept, lumea zilelor noastre e ahtiată după secrete, mistere, poveşti nespuse, coduri descifrate - dovadă stau zecile şi sutele de titluri de film şi de carte - însă în ce priveşte înrâurirea vieţii duhovniceşti, nu cred că disciplina arcana ar putea avea vreun efect notabil, darămite de durată.

Viaţa trăită întru Hristos are, fără îndoială, tainele ei. Iar multe dintre ele, precum secretul unei vieţi liniştite, eliberate de patimi, a conştiinţei împăcate, care păşeşte pe drumul mântuirii, taina fericirii din autentica familie creştină, a copiilor ascultători, crescuţi în dragostea faţă de Dumnezeu sunt cu-adevărat lucruri pe care mulţi ar dori să le cunoască şi să le trăiască.

Trezirea interesului pentru viaţa duhovnicească şi „life-style-ul“ creştin nu se mai poate face prin măsuri cu nuanţă ezoterică, epurări ori lustraţii, ci prin dragostea şi exemplul celor care şi l-au adus pe Hristos în viaţa proprie şi atenţia celor care vor altceva decât viaţa păcătoasă. Şi, desigur, prin „complicitatea“ harului lui Dumnezeu pe care, cu toţii, buni şi mai puţin buni, îl primim sub acoperişul Bisericii întru care am primit botezul.