Cu un sfert de veac în urmă

În decembrie 1989, în ceas de după-amiază, Radio Iaşi şi-a făcut auzit glasul ce-i fusese sugrumat în 12 ianuarie 1985. S-a întâmplat evenimentul în clădirea în care fiinţase postul de radio, pe strada Karl Marx 44, redenumită în 1990 Română şi apoi Lascăr Catragi (şi nu Catargiu, cum se numea boierul şi omul politic), edificiu cumpărat în 1941 de preşedintele Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune Ion Petrovici pentru a fi sediul Radioului Moldova, deschis în 2 noiembrie acelaşi an. Aici se mai păstrase, după suprimarea Radioului Iaşi din 1985, o cabină de emisie, Cabina 1, şi din acest loc se reluase firul transmisiilor zilnice ale radioului ieşean în memorabila zi de 22 decembrie 1989. S-a petrecut astfel rapida reboltire a podului surpat şi a fost posibilă participarea radiofoniştilor ieşeni la momentele astrale ale sfârşitului de an 1989 şi începutului lui 1990. Ceasul televiziunii publice, de stat cum era numită atunci, a sunat abia după aproape doi ani. Perioada din 1990 şi cea mai mare parte a anului 1991 a fost timpul demersurilor tot mai insistente pentru fundarea la Iaşi a unui studio de televiziune. Ideea nu că plutea în aer, ci prindea contur de la o zi la alta.

Abia în 19 septembrie 1991, preşedintele de atunci al Radioteleviziunii Române, Răzvan Theodorescu, a semnat actul de naştere al TVR Iaşi. Ordinul conţinea două paragrafe succinte. Cel dintâi suna astfel: `Începând cu 1 octombrie 1991, Studioul de Radioteleviziune Iaşi va realiza şi emite programe de televiziune”. Febra pregătirilor avea să cunoască repede cotele cele mai ­înalte. Se elaborau contracronometru două programe de deschidere. Primul urma să se difuzeze chiar pe canalul 1 al Televiziunii Naţionale, duminica, într-o emisiune de mare audienţă, cu milioane de telespectatori şi de succes, „Videomagazin”. Al doilea era prevăzut pentru dimineaţa zilei de sâmbătă, 9 noiembrie, când urma să se emită din noul studio de la Iaşi. În ziua de 3 noiembrie se optase pentru un duplex Iaşi-Bucureşti, într-o transmisie directă de la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri”. Emisiunea a fost programată duminică, 3 noiembrie, de la ora 13:30. S-a realizat cu un car venit de la Bucureşti. Subiectele incluse în sumar purtau semnăturile teleaştilor ieşeni. Pentru mulţi a fost şi botezul focului. Filmările s-au făcut la Iaşi şi Bucureşti, iar montajul în studiourile centrale. A rezultat o producţie ce se înscria în parametrii profesionali optimi, străbătută în toate fibrele sale de o emoţie reavănă, ce-i sporea gustul aromat de fruct abia pârguit. Un spaţiu consistent a fost acordat jubileului de 50 de ani de la prima emisiune de radio la Iaşi. În studioul ad-hoc din loja oficială a Teatrului Naţional s-a aflat ca invitat de onoare Petru P. Andrei, fiul sociologului şi bărbatului de stat Petre Andrei. Piky, cum era dezmierdat de apropiaţi, fusese unul dintre crainicii postului de Radio Moldova. Multe nume sonore au onorat acea ediţie inaugurală şi au salutat apariţia TVR Iaşi. Printre aceştia s-a aflat Toni Grecu, ieşeanul de la „Divertis”, Andrei Pleşu, Mihai Ursachi, Sofia Vicoveanca, Grigore Vieru, Alexandru Zub. După Telejurnalul de noapte s-a transmis în aceeaşi zi de 3 noiembrie 1991 şi înregistrarea spectacolului de gală din sala Naţionalului ieşean, desfăşurat în seara de 2 noiembrie 1991, care a încununat manifestările ce avuseseră loc timp de o săptămână în cadrul „Zilelor radiofoniei la Iaşi”.

Ziua de 3 noiembrie 1991 se dusese spre zenit. Se încrusta pentru Televiziunea Română ca o pagină de istorie. Descentralizarea colosului se producea timid, dar, odată declanşat, procesul acesta avea să-şi urmeze cursul inexorabil, cu toate opreliştile, nu puţine, ce se vor ivi şi în pofida indeciziilor sau a opacităţii decidenţilor de tot felul care s-au succedat la cârma TVR. Pentru teleaştii ieşeni, acel grup mic ce se cristalizase în neuitatul an 1991, ora fusese una cu luminiscenţă astrală. Viitorul era încă nebulos, incert, dar grija timpului ce va să vină nu avea cum să întunece bucuria începutului. Aceasta aprinsese speranţa şi nădejdea unui mâine mai bun prindea să se înfiripeze.