Cui i-e frică de… Scriptură?

Am mai povestit cum m-am împrietenit cu Biblia: o prietenă a mamei care mi-a spus, pe când aveam vreo 10 ani: "Hai să-ţi citesc ceva frumos" şi mi-a citit toată cuvântarea lui Iisus la Cina cea de Taină; ziua când, pe la 12 ani, am deschis la întâmplare Noul Testament şi am citit îndelung - mai bine zis am căzut în carte ca într-o fântână. Nu plecam de la zero, citisem lucruri pe mintea mea, aveam în casă cărţi de rugăciuni, mergeam la biserică regulat, dar în momentele acelea, indiferent ce am înţeles din cuvinte - sau nu -, s-a produs ceva aparte, un fel de întâlnire directă greu de explicat cu Autorul.

Că nu era ceva pur subiectiv mi-au arătat multe întâmplări de mai târziu.

În universitate, sub comunişti, profitam de studiul unor limbi vechi pentru care Biblia era principalul document, pentru a citi cu studenţii măcar frânturi din textele sacre. Sunt câteva decenii de atunci, dar îmi amintesc şi azi: la un curs facultativ de armeană veche încercam să desluşim trudnic un text din Evanghelie: verbe, substantive, timpuri, cazuri, rădăcini... Deodată studenta care silabisea se opreşte: "Textul acesta are în el ceva aparte, deosebit de toate celelalte...!" Fata abia aflase că locul unde s-a născut Iisus se chema Betleem! Dar peste ignoranţă, puritatea ei, capacitatea de uimire, o făcuseră să descopere farmecul infinit al Cuvântului.

După 1990 am putut să citesc în linişte din Scriptură cu studenţii - în greacă sau în ebraică, sau în latină, sau în română. Fenomenul s-a repetat: tineri care descopereau uluiţi o splendoare, un har unic, care îmi povesteau mai târziu că s-au întors iar şi iar asupra Scripturii.

Cu atât mai rău îmi pare când văd domnind pe alocuri o idee preconcepută, un fel de spaimă: "Nici nu încerc să citesc din Biblie: cu siguranţă e un text foaaarte greu!" La o sesiune de comunicări ale studenţilor a venit la mine o masterandă şi mi-a povestit că voia să ştie mai mult despre Iisus şi deci s-a hotărât să citească Evanghelia după Luca. Dar fiind din principiu sigură că nu va înţelege, a luat întâi un străvechi comentariu... din care n-a priceput mai nimic; aşa că s-a lăsat păgubaşă! E doar un exemplu, dar există nenumărate situaţii similare.

Şi totuşi există încă la noi o mare sete de Dumnezeu. Şi cum să te întâlneşti mai îndeaproape cu Hristos, dacă nu din textele care provin de la oameni care L-au cunoscut direct, L-au văzut trăind?

Cred că primul lucru ar fi să iei pur şi simplu Cartea şi să citeşti.

Bine, se va spune, dar trebuie întâi să fii informat, nu cumva să înţelegi greşit. Adevărat. Numai că despre Biblie s-au scris kilometri de biblioteci, de unde s-o apuci, nu trăieşti destul să citeşti totul, mai ales că viaţa zilnică te absoarbe.

Dar dacă deschizi Evanghelia... Era o arşiţă - ca acum; la amiază El se aşază obosit pe marginea unei fântâni. Vine o femeie - una care nici nu avea nici credinţa, nici purtarea chiar în regulă. Cu mare pătrundere psihologică, El îi cere un serviciu: "Dă-mi să beau!". Se încinge discuţia, ea rezistă întâi, până la urmă adună în jurul Lui tot satul. Într-un poem medieval, după ce descrie fioros Judecata de Apoi, autorul cere îndurare amintindu-i lui Iisus: Quaerens me sedisti lassus, pe mine mă căutai în ziua aceea când te-ai aşezat obosit... să nu fie în zadar! Scena mă atrage, sunt acolo, Îl aud dezvăluindu-se. Rămân pe gânduri: cum e să te închini "în Duh şi Adevăr"?

Ucenicii sunt la Cină. Iisus le-a spus cuvinte care au ceva definitiv. Şi deodată: "Unul din voi mă va vinde!". Uimirea, înfiorarea, cine să fie acela? "Fă repede!", parcă ar vrea să se termine odată. Trădătorul iese. Unul dintre cei de faţă priveşte lung în urmă-i şi observă: "Era noapte" - în lume, în sufletul lui Iuda? Este amănuntul care te trage înlăuntrul povestirii, eşti acolo, oare nu e noapte şi în sufletul tău? Ce va urma?

Totodată cred că e important ca la această primă citire să nu-mi închipui că m-am lămurit, că am înţeles tot. Deja Socrate zicea că cea mai mare înţelepciune este, atunci când nu ştii, să ştii că nu ştii: doar aşa poţi înainta în înţelegere. Vor apărea întrebări, nedumeriri. Există cărţi, există oameni autorizaţi: odată îndrăgostit de text, voi vrea să-i caut, ca să înţeleg mai corect, mai profund.

Ce e de citit? Tot. Dar nu la rând şi nici totul la fel. Întâi Evangheliile, ca să ştiu cum a trăit, ce a spus, ce îmi spune Iisus. Apoi Faptele, ca să văd cum s-a răspândit cuvântul. Epistolele, ca să înţeleg mai bine cine este Hristos. Dar şi Vechiul Testament, ca să ştiu ce vibrează în spatele fiecărui cuvânt din cel Nou. De pildă, cum este venirea lui Iisus? Ni se servesc atâtea scenarii apocaliptice. Dar psalmii spun: "Să se veselească cerul şi să se bucure pământul, să freamete marea şi plinătatea ei; să tresalte câmpiile şi toate cele ce sunt pe ele! Râurile să bată din palme, iar munţii să tresalte! Atunci vor dănţui toţi copacii pădurii înaintea Domnului care vine." Dacă Îl iubim, Îl vom întâlni în această splendoare.

Dar nu auzim Scriptura şi la Liturghie? Ba da: este moment esenţial al întâlnirii, putem spune că acolo Hristos însuşi ne vorbeşte, înainte de a ni se dărui în Euharistie. Dar cât de des trec cuvintele pe lângă noi! Trebuie să te poţi opri când ceva ţi-a atras atenţia, să poţi eventual discuta cu alţii... Apoi ai altă intensitate de trăire şi la Liturghie. În plus, sunt atâtea momente în viaţă când un cuvânt al Domnului te poate salva.

Am spus doar ce ştiu din experienţă şi aş vrea să transmit şi altora.