Cui nu-i pasă de sfârşitul lumii?

E bine să nu uităm că pe toţi ne aşteaptă un final, chiar dacă, cel mai probabil, va fi individual şi nu colectiv

Sfârşitul lumii se pare că nu a fost provocat de experimentul iniţiat ieri în laboratorul LHC al Organizaţiei Europene pentru Cercetare Nucleară (CERN), de vreme ce lecturaţi aceste rânduri.

De fapt, despre sfârşitul lumii ce ar fi putut fi produs de amintitul experiment, aşa cum s-a vorbit la televiziunile şi în ziarele din ţara noastră, nu s-a mai vorbit nicăieri pe mapamond. Dacă în ziarele europene se anunţa evenimentul, cu seriozitate, ca pe unul care urma să rămână în istorie, cele americane, preocupate de uraganul Ike şi de comemorarea a 7 ani de la atacurile teroriste asupra World Trade Center, nici măcar la diverse nu au amintit de „înfricoşătorul experiment“. Poate pentru că poveşti cu meteoriţi care zdrobesc planeta, experimente care opresc rotaţia Pământului, virusuri cumplite scăpate accidental (sau nu) din laboratoare etc., au mai auzit ei, via Hollywood. (Despre atacurile extraterestre încheiate cu happy-end ori fericitele pacte încheiate cu civilizaţii de roboţi, răsculate împotriva oamenilor nici nu mai amintim).

Aşadar, dacă am încerca să găsim o explicaţie faptului că ziarele din Statele Unite nu s-au arătat interesate de „gaura neagră“ din Europa, foarte probabilă ar fi aceea că un scenariu de apocalipsă care ar înghiţi lumea într-un interval de timp faţă de care noţiunea de instantaneu înseamnă o veşnicie, e de un banal care nu merită nici o atenţie.

Ziarele şi televiziunile noastre, în schimb, au speriat oamenii cu sfârşitul lumii, de parcă era vorba numai despre sfârşitul lumii noastre, nu şi al lor, al domnilor redactori şi prezentatori de televiziune. Şi asta spune ceva despre respectul mass-media româneşti faţă de cei care le acordă atenţie.

Pe de altă parte, e şi normal să fim încercaţi de un sentiment de nelinişte, pentru că ceea ce a început ieri sub graniţa Franţei şi a Elveţiei depăşeşte familiarul şi înţelegerea comună, chiar cei implicaţi în experiment afirmând că, dacă totul decurge conform aşteptărilor, viitoarele manuale şcolare de fizică vor vorbi despre 10 septembrie 2008 ca despre un moment istoric.

Personal, nu pot crede în posibilitatea unui sfârşit fulgerător a ceea ce noi numim lume, cauzat de un experiment de laborator. Convingerea mea nu se bazează atât pe pătrunderea fenomenelor cosmice reproduse la CERN, cât pe încrederea în luciditatea, responsabilitatea şi credinţa oamenilor de ştiinţă implicaţi. Să nu uităm că respectivii cercetători sunt şi ei aşteptaţi acasă de copii, soţi, prieteni...

Apoi, chiar dacă fiecare pas important în cunoaşterea ştiinţifică a creat unora iluzia, măcar pentru o clipă, că au aflat frâiele puterii lui Dumnezeu, istoria a demonstrat că tainele lumii se relevă omenirii pe măsura maturizării ei.

Singurii care nu se înfierbântă şi nu se panichează sunt oamenii credincioşi, inteligenţi şi neîngâmfaţi, pentru că ei pot să vadă slava lui Dumnezeu şi în rezultatul unei ecuaţii, căci toate câte există poartă amprenta „degetului“ lui Dumnezeu.

În ce priveşte sfârşitul lumii... e bine să nu uităm că pe toţi ne aşteaptă un final, chiar dacă, cel mai probabil, va fi individual şi nu colectiv. Însă a trăi cu obsesia sfârşitului iminent înseamnă a rata adevăratul sens al vieţii.

Încă o dată se dovedeşte faptul că, oamenii credincioşi, care ştiu că Hristos îi eliberează pe cei care trăiesc cu frica morţii în sân, sunt avantajaţi.