„Cultura fără credinţă nu se poate înălţa către cer“

De la primii ei paşi, şcoala românească s-a mişcat sub semnul ocrotitor al Bisericii Ortodoxe, "maica spirituală a poporului român", cum spunea Mihai Eminescu; cele două instituţii, fundamentale pentru destinul trăitorilor acestor locuri, erau surori gemene. Dacă înainte de 1990 Bisericii i-a fost interzisă intrarea în Şcoală, după această dată apropierea între ele a devenit un act de normalitate şi necesitate. Actualmente, întâlnirea dintre Şcoală şi Biserică îmbină exegeza culturală cu meditaţia religioasă, imprimând un adânc respect faţă de valorile culturii române. Un model de conlucrare între cele două îl reprezintă şi Universitatea de Arte "George Enescu" din Iaşi.

În regimul comunist Şcolii i-au fost refuzate rugăciunea de început a zilei şi apropierea de preceptele religioase. Dar credinţa oamenilor a supravieţuit; ce nu mai era îngăduit oficial se transforma în educare înţeleaptă, practicată în universul creştin al familiei. A fost o vreme a singurătăţii sufleteşti, care s-a întins pe durata a peste patru decenii.

Reînvierea unei tradiţii uitate

După 1990, tradiţia bunei colaborări a Şcolii cu Biserica a reînviat, şi pildele vechi au căpătat înţelesuri noi. Legăturile dintre Conservatorul ieşean şi Mitropolia Moldovei şi Bucovinei au devenit, cu fiecare an, mai strânse. Biserici din Iaşi, icoane şi fresce au fost pictate cu participarea studenţilor şi profesorilor de la Facultatea de Arte Plastice, Decorative şi Design. Un fapt cu adevărat semnificativ în acest sens s-a petrecut pe data de 11 octombrie 2003, când IPS Mitropolit Daniel, împreună cu un impresionant sobor de preoţi, a binecuvântat şi a sfinţit capela renăscută a Universităţii de Arte "George Enescu", cu hramul Sfinţilor Mari Mucenici Gheorghe - Purtătorul de biruinţă şi Dimitrie - Izvorâtorul de mir. Pictura interioară a capelei, emblematică pentru spiritul pios-creator al tinerilor plasticieni, a fost realizată sub călăuzirea atentă a maestrului Dimitrie Gavrilean, profesor şi, la acea dată, rector al universităţii.

În anul 2005, IPS Mitropolit Daniel a revenit în această capelă, oficiind parastasul patronului universităţii noastre, George Enescu, la 50 de ani de la trecerea lui către cele veşnice. Şi, ca semn al deosebitei preţuiri faţă de întâistătătorul Scaunului Mitropolitan de la Iaşi, Senatul Universităţii de Arte "George Enescu" a hotărât să acorde IPS Daniel titlul de Doctor Honoris Causa.

De-a lungul anilor, Specializarea Muzică religioasă a editat revista de arte bizantine "Byzantion", care, din 1997, a primit numele de "Byzantion romanicon". Recunoscută pe plan naţional, "revista a fost şi rămâne cea dintâi publicaţie deschisă tuturor artelor bizantine: muzică, arte plastice, carte veche religioasă..." (Constantin Catrina).

Legăturile renăscute dintre Şcoală şi Biserică se fac simţite şi în multe alte fapte, printre care Concursul naţional de interpretare a cântărilor psaltice;

Concursul de icoane bizantine; spectacole sincretice şi recitaluri de poezie şi muzică religioasă.

S-a instituit o conlucrare relevabilă cu Institutul Cultural-Misionar Trinitas al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, institut în cadrul căruia absolvenţi ai universităţii noastre participă la editarea modernă a cărţii teologice şi de artă. Şi profesorii universităţii au publicat la Editura Trinitas cărţi cu tematică religioasă, elogios primite de specialişti.

Editura Artes a Universităţii ieşene a publicat în 2009 lucrarea de bizantinologie "Cântarea psaltică în manuscrisele moldoveneşti din secolul XIX. Ghidul manuscriselor psaltice. Moldova, sec. XIX" (vol. I, II), autor preot conf. dr. Florin Bucescu, Premiul pe anul 2009 al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, iar în 2010 "Antologia corală Lăudăm pre Domnul" (de Viorel Munteanu, Viorel Bârleanu şi Florin Bucescu), prin care sunt restituite creaţii ale compozitorilor din diferite epoci ale muzicii româneşti.

O altă colaborare folositoare este şi cea cu Biserica "Naşterea Maicii Domnului" - Talpalari din Iaşi; fostul paroh al acestei biserici, preotul consilier Nicolae Dascălu, şi actualul, preot consilier Constantin Sturzu, asistaţi de preotul conf. dr. Florin Bucescu şi de preot asist univ. dr. Ioan Valentin Istrate, contribuie la menţinerea unei permanente legături spirituale între Şcoală şi Biserică.

Frumosul liturgic şi artistic au aceeaşi origine

Printre manifestările ştiinţifice şi artistice de un deosebit ecou, organizate în parteneriat cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, s-au mai înscris: Comemorarea marelui artist Constantin Brâncuşi (16 martie 2007), lansarea volumului Constantin Brâncuşi - sculptor creştin-ortodox, aparţinând Înalt Preasfinţiei Sale dr. Daniel Ciobotea, şi Simpozionul Internaţional de Bizantinologie din cadrul Grantului Catalogul manuscriselor de muzică sacră din Moldova - sec. XI-XX (director: prof. dr. Viorel Munteanu).

IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, după întâlnirea la capela noastră cu profesori şi studenţi ai universităţii, invitat de onoare la simpozion, menţiona în comunicarea Modelul bizantin: "Deşi rămâne în istorie ca realitate trecută, Bizanţul are încă mult de spus românului de azi sau de mâine. Poate nu ne dăm bine seama, dar bisericile noastre, credinţa noastră, cântul nostru bisericesc, simplele gesturi de fidelitate faţă de biserică şi mesajul ei sunt datorate în mare parte Bizanţului şi Crezului său".

La simpozion ne-am bucurat şi de o expoziţie de artă şi restaurare. Ne-am reîntâlnit cu icoana, am ascultat muzică şi poeme religioase în lecturi de excepţie. Toate în rezonanţă, într-un raport de complementaritate, cu o dublă încărcătură - cea estetică şi cea spiritual-creştină.

Avem mereu momente de conjuncţie a artei cu sacrul, a laicului cu religiosul; cu alte cuvinte, întâlniri ale culorii şi versului cu sunetul, ale culorii, meditaţiei şi sunetului înălţate atât într-un act artistic, cât şi în unul religios, dimensiuni ce ne fac să ne gândim la artist - fie pictor, fie compozitor sau actor -, la omul ce intră în atelierul său de creaţie ca într-un spaţiu spiritualizat, ca într-o misiune, curat, echilibrat şi cu credinţă… O ştim cu toţii, chipul, în icoană, nu e doar un portret, ci o imagine a propriei noastre credinţe, e un mesaj ce transpune în noi o stare religioasă. La fel, sunetul odată trimis spre noi ne poartă spre linişte, spre armonie, o armonie cu lumea, cu noi înşine şi cu Dumnezeu.

"Credinţa fără cultură nu mai poate coborî în mijlocul realităţilor terestre"

Atât expoziţia, cât şi muzica bizantină, sau poemul biblic - îmbinare între actul artistic şi cel religios -, ne oferă un prilej în care se confirmă, încă o dată, una dintre meditaţiile filosofice şi teologice ale Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care ne spune că "o cultură fără credinţă nu se mai poate înălţa către cer, după cum o credinţă fără cultură nu mai poate coborî în mijlocul realităţilor terestre". Idee fundamentală a unei gândiri teologice, care creează un raport de necesară vecinătate între cunoaşterea fenomenologică, concretă, palpabilă şi cunoaşterea prin mijlocirea şi puterea Sfântului Duh.

Întâlnirile dintre Şcoală şi Biserică îmbină mereu exegeza culturală cu meditaţia religioasă, imprimând un adânc respect faţă de valorile culturii române. În acest sens, amintim Cuvântul de învăţătură rostit de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, cu prilejul concertului dedicat Naşterii Domnului (22 decembrie 2009, pentru centrul universitar din Iaşi) şi parastasul lui George Enescu, la 55 de ani de la trecerea la cele veşnice (5 mai 2010). Înalt Preasfinţia Sa Teofan a evocat personalitatea marelui compozitor şi legătura sa cu Biserica. "De multe ori, în viaţă, Enescu a arătat legătura sa cu Biserica, pe care a cunoscut-o mai ales în parohia bunicului său. Adesea, mama compozitorului îl ducea să îngenuncheze la racla Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. La un anumit moment al vieţii, Enescu a spus că este pecetluit ca om al gliei şi ca mistic. Cred că Enescu se bucură când este prezent pe scenă prin muzica sa şi atunci când cineva se roagă pentru odihna sufletului său".

Manifestările prilejuite de împlinirea unui veac şi jumătate de învăţământ artistic modern la Iaşi au înscris şi finalizarea Grantului "Catalogul manuscriselor de muzică sacră din Moldova - sec. XI-XX", cu tipărirea rezultatelor cercetărilor în două volume şi două CD-uri. Apariţia editorială a grantului a fost plasată într-un cadru adecvat, când se desfăşura cea de-a treia ediţie a Master-class-ului de Cânt bizantin, cu participare internaţională (proiect de lector drd. Zamfira Dănilă şi asist. univ. Adrian Sârbu). Am asistat, de asemenea, la vernisajul expoziţiei "Sărbătoarea Icoanei", la conferinţa pe aceeaşi temă a academicianului Răzvan Teodorescu - Doctor Honorius Causa al universităţii noastre - şi la Concertul de muzică psaltică de la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, cu binecuvântarea IPS Teofan.

Biserica şi Universitatea valorifică moştenirea spirituală a patrimoniului românesc

Finalizarea grantului reprezintă un moment important şi semnificativ nu numai pentru universitate, ci şi pentru întreaga cercetare de acest tip, ştiut fiind că abordarea, acum câteva decenii, într-o instituţie de învăţământ superior a unei asemenea tematici n-ar fi fost admisă. Nu ar fi fost posibilă, de asemenea, colaborarea Universităţii cu Patriarhia Română, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, cu bibliotecile mănăstireşti sau facultăţile de teologie, aşa cum a cerut în mod imperios dezvoltarea unei asemenea tematici. Preşedintele de onoare al Comisiei grantului este Preafericitul Părinte Dr. Daniel Ciobotea, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, căruia îi aducem mulţumiri pentru interesul pe care îl acordă culturii şi artei creştine.

"Catalogul manuscriselor de muzică sacră reprezintă rezultatul unei asidue cooperări, timp de mai mulţi ani, între Biserică şi Universitate, în domeniul valorificării moştenirii spirituale a patrimoniului românesc. CD-urile audio ataşate fiecărui volum arată că lucrarea nu este doar un efort academic de arheologie culturală, ci reprezintă, totodată, un efort de reînviere a vechilor cântări prin interpretarea acestora la strană sau în sălile de concert de către noile generaţii de protopsalţi.

În acest an 2010, dedicat de Sfântul Sinod al Bisericii noastre Crezului ortodox şi Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române, considerăm că finalizarea acestui proiect poate fi considerată ca o contribuţie majoră la serbarea acestui an omagial. "Catalogarea manuscriselor de muzică sacră ar putea fi continuată, cu sprijinul Subcomisiei de muzică psaltică şi liniară, afiliată Comisiei teologice, liturgice şi didactice a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, şi pentru celelalte regiuni istorice din ţara noastră cu bogate tradiţii în domeniu" (Preafericitul Părinte Daniel, Cuvânt de binecuvântare).

Aşadar, temerara "Şcoală de muzică şi declamaţiune", apărută la Iaşi în urmă cu 150 de ani, a devenit temeinic univers de învăţământ academic - Universitatea de Arte "George Enescu". Văzută şi nevăzută, vechea şi reînviata legătură de suflet dintre şcoala noastră şi biserică este o constantă care ne îndreptăţeşte să ne ridicăm, încrezători, ochii către viitor.

"Avem mereu momente de conjuncţie a artei cu sacrul, a laicului cu religiosul; cu alte cuvinte, întâlniri ale culorii şi versului cu sunetul înălţate atât într-un act artistic, cât şi în unul religios, dimensiuni ce ne fac să ne gândim la artist - ca om aflat într-o misiune."

prof. univ. dr. Viorel Munteanu,

rectorul Universităţii de Arte "George Enescu" Iaşi

Viorel Munteanu, portret de artist dedicat Universităţii şi Bisericii

Cel ce ascultă Glasurile Putnei, Simfonia "Glossă" sau colindele admirabil prelucrate înţelege că Viorel Munteanu este un compozitor dăruit. Impregnat de tăriile eterice ale Bucovinei, ca şi de mocnitele străluciri de smarald ale intonaţiilor sfinte din Ţara de Sus, el a reuşit o frumoasă sinteză cu tehnica de scriitură cizelată pe care o dă înalta şcolire.

Graiul său a fost sensibil la multe dintre cuceririle muzicii moderne de oriunde şi e unul mereu deschis inovaţiilor. Viorel Munteanu s-a realizat şi în domenii care au umplut un gol în literatura noastră muzicală.

Cine altcineva ar fi putut da o haină orchestrală mai echilibrată şi clasicizantă concertelor religioase ale lui Gavriil Musicescu, făcând ca acestea să fie acceptate până şi în anii de oprelişti? Sau cui i-ar fi reuşit mai bine o cantată despre Ştefan cel Mare, decât unui moldovean pornit din inima acelui loc sfânt, impregnat de această consubstanţialitate odată cu îngânarea graiului matern?

Din toate scrierile compozitorului răzbate un etos românesc arhetipalizat, cu o direcţionare modernă în factura rostirii. Dacă există un secret al scrisului său, cred că acesta se leagă de reevaluarea raporturilor cu tradiţia: e o muzică ancorată prin rădăcini adânci în trecutul bizantin şi folcloric, dar cu faţa îndreptată spre practicile contemporaneităţii.

Dar ce poate fi mai frumos în portretul lui Viorel Munteanu decât îmbinarea laturii creatoare cu cea pedagogică şi de organizare a vieţii muzicale ieşene? În fruntea Universităţii de Arte "George Enescu", traversează o lume plină de iniţiative formatoare curajoase, într-un context care uneşte artele-surori cu muzica.

Dan Voiculescu (extras din "Portret al artistului la maturitate", vol. In Honorem Viorel Munteanu, Valahia University Press Târgovişte, 2009).