Cultura iubirii

În Duminica a XXI-a după Rusalii, credincioşii prezenţi la Sfânta Liturghie au prilejul de a se întâlni cu una dintre cele mai cunoscute pilde din Sfânta Scriptură, anumea aceea a Semănătorului (Luca VIII, 5-15). Pe lângă acest fapt, exegeţii Sfintei Scripturi, predicatorii creştini şi toţi cititorii Bibliei primesc un ajutor excepţional chiar din partea Mântuitorului Iisus Hristos, deoarece interpretarea simbolurilor prezente în parabolă sunt desluşite chiar de El. S-ar putea spune că ar fi greu, dacă nu cumva riscant să descoperi altfel tainele ascunse în povestioara Domnului.

Nici rândurile de mai jos nu vor să atenteze la această supremaţie hermeneutică indiscutabilă. Un singur aspect am dori să evidenţiem. Lucrurile sunt, într-adevăr, clare. Cuvântul lui Dumnezeu ajunge în inimile tuturor, dar în cazul unui număr extrem de mic de primitori ai Evangheliei roadele sunt vădite. Şi, dintr-un reflex ce nu-şi găseşte locul în dinamismul vieţii Bisericii, condamnăm pe cei ce nu rodesc, cei care din varii motive nu înmulţesc darul lui Dumnezeu. Iarăşi, fără să punem la îndoială acest lucru, este adevărat că greşeala este strigătoare la cer.

Propun însă o provocare. Haideţi să încercăm să fim seminţele care cad pe o piatră, care cad între spini sau lângă drum. Poate că aşa şi suntem. Şi dacă am fi în acest rol, ne-ar fi uşor să acceptăm uscăciunea, sufocarea şi rătăcirea în care trăim? Cu alte cuvinte, am fi singurii vinovaţi de eşecul nostru spiritual? Îndrăznim să spunem că nu.

Este adevărat că există contexte diferite, este adevărat că seminţele sunt de aceeaşi calitate şi că intenţia semănătorului este bună. Dar nu este cumva prea confortabil să aruncăm insuccesul în spatele celui care îl trăieşte? Ce s-ar fi întâmplat dacă seminţele de lângă drum ar fi fost mutate pe un pământ bun, cele de piatră aşezate şi ele într-un loc mai umed, iar cele dintre spini ar fi fost eliberate de îngrămădirea spinilor? Poate că ar fi supravieţuit şi, cine ştie, ar fi adus un rod. Este uşor să constaţi o înfrângere, dă prilejul unor analize precise şi categorice. Dar când vine vorba de împărţirea unor daune, de fracţionarea eşecului ne hrănim discret din pământul cel bun în care ne place să ne ştim. Invitaţia este pentru comuniune. Pentru nejudecarea celor din jur şi susţinerea lor în greutăţi. Dacă seminţele au căzut într-un loc nepotrivit, nu este o greşeală a Semănătorului dumnezeiesc, ci o invitaţie la iubire frăţească adresată tuturor. În mai multe rânduri şi chipuri Hristos arată că nu suntem făcuţi la fel, că nu avem aceleaşi calităţi sau vocaţii. Dar este cert că de la toţi vrea iubirea noastră jertfelnică. Una care nu măsoară darul, nu evaluează paguba, nu închide în statistici reci, ci înmulţeşte dragostea, nesocoteşte eforturile şi se deschide total spre celălalt. Vom pierde din confort. Dar într-o săptămână când milioane de oameni au cinstit-o pe una dintre fecioarele care s-au dedicat lui Dumnezeu şi celorlalţi, desconsiderând confortul personal, vorbim de Sfânta Cuvioasă Parascheva, se cuvine să facem îndemnul de mai sus, motivaţi de un model atât de preţuit. Aşadar, fiecare sămânţă este preţioasă şi fiecare are în ea virtualitatea bogată a rodului. Vreţi să fim părtaşi la el sau la eşecul recoltei? "Zic vouă: Că aşa şi în cer va fi mai multă bucurie pentru un păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi, care n-au nevoie de pocăinţă" (Luca XV, 7).