Cultura umanistă

Condiţia omenescului este livrescul şi nu se poate închipui un intelectual a cărui minte impresionează, care să nu-şi fi petrecut ani buni cu cartea în mâini. Ce spun sună a platitudine lucie, numai că era calculatorului a adus o schimbare dramatică în felul în care înţelegem natura umanistă. Pe scurt, a apărut un gen de intelectuali care nu mai au nimic livresc în ei. Cultura lor nu mai vine din cărţi, ci din computer. Absorbiţi de un monitor în ale cărui taste lovesc cu îndemânarea unor ţesătoare de război manual, li s-ar părea o impoliteţe să le spui că "a sta cu cartea în mâini" este postura fundamentală din care se naşte un act scriitoricesc. Cât despre cealaltă formă esenţială de educare, contactul faţă către faţă cu o personalitate modelatoare, adepţii calculatorului nici nu vor să audă. Ei navighează din site în site şi sunt încredinţaţi că posedă cea mai bună reţetă de dospire a minţii. Lor înşile îşi spun "psihonauţi" sau "nautişti", spre a sugera călătoria picarescă pe care o săvârşesc străbătând continentele netului, şi sunt încredinţaţi că, aidoma mânuitorilor de odinioară ai penei de gâscă, pot scrie cărţi bune confecţionându-le electronic, prin alăturare de fişiere şi prin copiere de foldere.

Numai că nautiştii nu sunt umanişti, iar cultura de monitor nu are virtuţile culturii de carte. O inteligenţă din a cărei condiţie de formare lipseşte fermentul livresc nu doar că încetează de a mai fi umanistă, dar nici măcar intelectuală nu mai e. Cine a stat cu nasul în cărţi simte altfel decât cel care judecă lumea cu ochii lipiţi de monitor. Cauza acestei rupturi ţine de regulile de care ascultă geneza unei sensibilităţi: fără cultivarea unei priviri lăuntrice care să prefire distincţii, tente şi emoţii, simţirea unui om se piperniceşte, iar monitorul inhibă imaginaţia, în vreme ce cartea o sporeşte. Cine a renunţat la carte citind şi gândind cu precădere în lumina ecranului, acela nu va putea scrie niciodată cărţi obişnuite, deoarece îi lipsesc vâna emotivă şi orizontul interior. Pentru un astfel de malformat, cuvintele sunt biţi care au rostul de a transmite mesaje scurte pe calapod telegrafic, şi ar fi o imprudenţă să-i ceri să creeze atmosferă făcând uz de vorbe. Iată de ce unui nautist cu atenţia făcută harcea-parcea de navigări zigzagate îi este de preferat un orb cu o acuitate dată exclusiv de imaginaţia proprie. Căci opusul sensibilităţii livreşti este fuga monitoricească. În loc să adânceşti dispoziţii, aluneci din link în link. În loc să depeni tente iscate de o asociaţie sau de un cuvânt, ţopăi din căsuţă în căsuţă, culegând informaţii şi lipindu-le automat prin simplă juxtapunere.

Sunt trei semne după care poţi depista o inteligenţă nelivrescă, care se apucă să încropească cărţi. Primul e lipsa de atmosferă sufletească. Un autor de monitor are un scris clorotic, uscat şi lapidar, cu fraze aducând cu coastele descărnate ale scheletelor presărate în deşert. Pustiu sufletesc umplut cu gânduri formulate după clişeele în vogă, dar cu aerul solemn că oficiază un ritual iniţiatic. Căci lipsa de talent e cronic vanitoasă. Al doilea semn este incoerenţa. Autorul monitoricesc adună fragmente fără să se mai străduiască să găsească momente de trecere între ele. Articulaţiile le lasă în plata Domnului, fără să-şi dea seama că, în lipsa îmbinărilor, textul e o ruină alcătuită din zdrenţe şi cioburi. Îl citeşti cum ai asista la plutirea resturilor unei nave scufundate. De aceea, scriitorul nautist este un neglijent de speţă sintactică, fiind neputincios în a-şi suda frazele prin cuvinte de legătură. Paragrafele sunt lăsate stinghere pe pagină, izolate ca sihaştrii în munţi, aşteptând ca cititorul să găsească punţi peste prăpăstii. Al treilea semn este lipsa de orizont. Spiritul monitoricesc scrie cu capul înfipt în pământ, adică cu ochii holbaţi în şirul de gândaci pe care îi presară, rând cu rând şi literă cu literă, pe zaţul paginii electronice. Văzând cât de repede se adună rândurile, nautistului îi sporeşte moralul, crezându-se prolific şi inspirat, când de fapt e tern şi plat. Asperităţile de stil i se par prejudecăţi calofile, de aceea le dă pe rindea spre a rămâne cu un text neted ca o limbă de viţel şi opac ca o curea de piele. Toate aceste semne trădează o infirmitate de care suferă oricine şi-a făcut din monitor un altar în faţa căruia îşi desfăşoară zilnic ceremonia libaţiei spirituale.