Cum a răspuns părintele Valerian tainicei chemări

De multe ori, nu răspundem chemării pe care Dumnezeu ne-o adresează. Trecem pe alături şi mergem pe o cale largă, primitoare, la prima vedere, dar care ne duce departe de El. Există situaţii şi momente în care oamenii aud glasul Celui Preaînalt, ezită pe moment sau răspund de îndată şi merg după Cel care este „Calea, Adevărul şi Viaţa“.

Se întâmplă uneori ca această chemare să vină târziu şi să afle un vas ales în care Domnul vrea să-Şi facă sălaş, arătându-Şi marea Sa milostivire, din care se pot împărtăşi toţi, până la sfârşitul veacurilor.

Un astfel de caz s-a petrecut în viaţa unui tânăr părăsit, la prima vedere, de cei care trebuiau să-l aibă în grijă. Crescuse la o casă de copii, petrecându-şi cei mai frumoşi ani ai copilăriei printre renunţări şi oprelişti, împărţind o bucată de pâine şi puţine bucurii cu alţi tineri abandonaţi, pe care-i întâlnise întâmplător, la un cămin special din Târgu Ocna. După momentul 1989, la puţin timp după ce porţile şcolilor s-au deschis să-L primească pe Împăratul Slavei, tânărul Vasile Radu care avea deja 14 ani, a auzit cuvintele Evangheliei şi chemarea Domnului: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi vă învăţaţi de la mine că sunt blând şi smerit cu inima...“. A primit atunci lumina Botezului şi veşmântul cel strălucit de la Cel care se îmbracă cu lumina ca şi cu o haină. A început să cunoască învăţătura Bisericii. Glasul clopotului îi schimbase ritmul şi orarul de până atunci. Asculta cântările şi slujbele şi căuta urcuşul duhovnicesc, mergând pe jos câteva ceasuri până la Mănăstirea Măgura, care-şi zidea biserica şi chiliile în anii de după Revoluţie.

Diaconul cu voce plăcută

Copilul crescut la orfelinat primise această chemare tainică şi a urmat-o fără şovăire. Când a terminat gimnaziul, a susţinut examenul la Şcoala de cântăreţi bisericeşti de la Roman şi a fost admis în universul măreţ al sfintei Teologii. În zilele de examen, rânduit-a Duhul Sfânt să-l întâlnească pe bunul episcop Eftimie al Romanului, care avea să-i devină ocrotitor şi binefăcător. L-a adus în lumea Bisericii, apropiindu-l de strana Catredalei episcopale şi apoi oferindu-i cu mărinimie haină de novice şi chilie în incinta Episcopiei. L-a angajat ca paracliser şi apoi slujitor la Catedrala din Roman, avându-l ucenic apropiat câţiva ani, la palatul episcopal. În ziua pe care hotărât-a episcopul, l-a trimis la mănăstirea Runc, unde a devenit monahul Valerian, după ucenicia de la Centrul Eparhial din Roman. Înscris la seminar şi dăruit de Dumnezeu cu un glas angelic, monahul Valerian avea să primească, prin rugăciunile şi punerea mâinilor episcopului Eftimie, darul diaconiei, slujind apoi nouă sau zece ani în această treaptă ierarhică, cu mare dăruire şi credincioşie.

A fost perioada când numeroşi oameni erau sensibilizaţi de vocea lui şi de felul aparte în care rostea ecteniile şi pericopele din paginile Scripturii. Însoţindu-l pe episcopul Eftimie şi apoi pe alţi slujitori ai Bisericii la sfinţiri, hramuri şi diferite slujbe din rânduiala de cult ortodoxă, a făcut misiune şi a deschis inimile multor credincioşi dornici de a dobândi împărăţia cerurilor. Odată cu venirea la Iaşi, ca slujitor al Catedralei mitropolitane, vocea sa inconfundabilă a răsunat până departe, nu doar în spaţiul binecuvântat de moaştele Sfintei Parascheva, ci şi în alte multe locuri, prin intermediul undelor herţiene ale Radio Trinitas.

Între timp, ierodiaconul Valerian şi-a terminat studiile teologice, agonisind lumină şi înţelepciune din scrierile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii şi din manualele de Teologie pe care le-a citit pagină cu pagină în vremea din urmă.

Vorba episcopului Eftimie al Romanului

Deşi stabilit la Iaşi, a păstrat o legătură filială cu Romanul, istorica eparhie a Moldovei de Jos, considerându-l ca un ţinut de baştină şi casa Părintelui celui Bun, care-l aşteaptă mereu cu mâna streaşină la ochi...

De câteva ori, l-am însoţit în vizitele sale făcute episcopului Eftimie, la zile aniversare, dar şi cu alte prilejuri, având mereu pentru el un dar special, preţios şi pregătit cu grijă într-un mod absolut uimitor. Prin sârguinţa lui, a comandat în Grecia vase de cult din argint şi a brodat acoperăminte alese, lucrate în fir aurit, ca odinioară în vechile mănăstiri şi palate imperiale.

I-am apreciat fără echivoc râvna şi interesul pentru sfânta Episcopie a Romanului, mai ales că toate daniile au costat arginţi mulţi, dar Dumnezeu i-a scos în cale oameni buni, care l-au ajutat să împlinească acest vis.

L-am întrebat într-o zi de ce aşa de mare grijă faţă de episcopul Eftimie şi faţă de Catedrala Episcopală a Romanului?

Părintele Valerian mi-a răspuns printre lacrimi: „După anii de ucenicie, într-o zi, episcopul Eftimie m-a chemat în odaia lui şi mi-a spus: «Am cunoscut, cu mulţi ani în urmă, un episcop cu numele Valerian Zaharia, crescut la orfelinat. A muncit cu greu şi s-a făcut călugăr, ajungând episcop la Oradea. Am să-ţi dau numele lui, să-l pomeneşti şi să ajungi într-o zi ca el...»“

Ucenicul cel credincios n-a uitat cuvintele bătrânului episcop. Pentru el, acesta a fost, de fapt, părintele cel bun, tatăl care-l luase aproape şi i-a arătat drumul adevărat pe care trebuie să-l urmeze. Pentru Episcopia Romanului, părintele Valerian a mai făcut şi altceva. Căutând prin acte vechi, documente uitate prin arhive necercetate, a găsit multe informaţii inedite despre Episcopia Romanului, cu precădere despre episcopul Melchisedec Ştefănescu, căruia i-a închinat teza de licenţă şi dizertaţia de masterat. Aceste documente găsite prin râvna părintelui protosinghel Valerian, adaugă strălucire marelui episcop de la sfârşitul veacului al XIX-lea, ierarh care avea un frate arhiereu şi care se numea tot Valerian.

Un sacerdot motivat temeinic în slujirea lui

Multitudinea formelor în care-şi arată recunoştinţa pentru Episcopia Romanului îl aşează pe părintele Valerian Radu într-o galerie rară de fii recunoscători, care pot constitui veritabile modele de urmat în lumea eclesială şi în cea laică îndeosebi. Aceasta este chemarea tainică pe care unii o aud şi îi răspund cu toată fiinţa lor. Răsplata lor este pe măsură şi nu rămâne doar în tiparele acestei lumi. Pe aceştia îi aşteaptă veşnicele bunătăţi şi cununa celor care „s-au luptat după regulile jocului“. Sunt bucuros din toată inima să cunosc aşa om, un sacerdot motivat temeinic în slujirea lui, un frate, un prieten credincios. Pentru acestea, îl felicit şi cred că toate acestea le-a primit ca un dar bogat al Sfântului Duh.