Cum citim?

Credincioşii practicanţi sunt obişnuiţi cu pericopa ascultată în Duminica a XXV-a după Rusalii, deoarece ea constituie unul dintre cele şapte fragmente evanghelice care se citesc în cadrul Sfintei Taine a Maslului. Pilda samarineanului milostiv (Luca X, 25-37), căci despre ea este vorba, a fost atât de mult şi bine analizată, interpretată, încât este un lucru dificil pentru cineva să aducă elemente inedite.

Mai ales în cadrul rugăciunilor prin care se cere tămăduirea trupească şi sufletească, accentul textului cade pe "milă", pe împărtăşirea dragostei către cel ce este căzut, cel lovit şi neglijat. Desigur, Samarineanul milostiv - Mântuitorul Hristos - ne impresionează cu delicateţea sa, cu dăruirea de care dă dovadă, cu bunătatea sa. Dar care a fost intriga rostirii acestei parabole?

Versetul 25, primul din fragmentul duminical, ne relevă un învăţător de lege care, dorind să-L ispitească pe Iisus, îl întreabă: "Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?" Bine-ştiind intenţiile nefericitului fals căutător de adevăr, Hristos-Domnul îl ajută să îşi evidenţieze ştiinţa de lege, cunoaşterea preceptelor morale din Vechiul Testament. "Iar el, răspunzând, a zis: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi" (v. 27). Bănuim că acum era destul de mulţumit de el, de un aşa răspuns precis. Zâmbetul ce mustea aroganţa profundă i-a dispărut cu siguranţă când a fost îndemnat de Iisus să facă aşa cum a spus. "Drept ai răspuns, fă aceasta şi vei trăi" (v. 28). Dorind să salveze aparenţa sapienţei, "voind să se îndrepteze pe sine, a zis către Iisus: Şi cine este aproapele meu?" (v. 29). Aşa a apărut celebra pericopă.

Spuneam că nu mă simt în măsură să aduc o interpretare nouă la ceea ce s-a spus de scriitori mai talentaţi şi mai profunzi. Dar aş putea să fac o paralelă cu o categorie de credincioşi, pe care îi regăsim în bisericile noastre.

Într-una din dimineţile în care mă deplasam spre serviciu, am fost salutat cu mult respect de un domn de aproximativ 35 de ani care, probabil, urca în acelaşi tramvai cu o destinaţie identică. Răspunsul pe măsură a fost receptat ca o invitaţie la dialog pe teme religioase. Bucuros că mai sunt oameni care cinstesc costumul preoţesc, m-am străduit să întreţin conversaţia, deşi subiectele nu puteau fi abordate pe parcursul unei discuţii de numai două-trei staţii. Următoarea întâlnire cu acest domn, în acelaşi cadru, a început abrupt, în sensul că dumnealui a vorbit mult mai mult şi şi-a expus opiniile care alunecau, încet, dar sigur, pe o imaginară piatră cubică a orgoliului personal. Cea de-a treia întâlnire m-a determinat să îi dedic aceste rânduri. Redând o teorie cu tente apocaliptice pe care o "intuise" din lecturi ortodoxe şi nu numai, companionul meu a întâmpinat o critică politicoasă, dar fermă. Am fost invitat să citesc mai mult - sfat bun, de altfel - pentru că voi ajunge şi eu la concluzia lui. Am rămas cu un gust amar şi am înţeles foarte multe.

Dincolo de formalismul unor atitudini se ascunde o crasă lipsă a înţelegerii unor valori. Spre exemplu, acest domn mi-a părut foarte asemănător cu învăţătorul de lege din Pilda samarineanului milostiv. Este esenţial să citim, dar depinde şi cum citim, aşa cum remarcă Mântuitorul. Dacă rândurile depozitate în mintea noastră sunt prilej de păreri "originale", netradiţionale şi greşite, atunci este o problemă. Am apreciat mult că un om simplu, cu griji cotidiene, ca mulţi alţii, citeşte pe Nicolaus Olahus, dimpreună cu autori contemporani. Dar dumnealui evita comuniunea din Biserică, părerea avizată a unui cleric sau prezenţa la seri catehetice unde ar fi putut adresa întrebări. Dar nu avea întrebări, el ştia. Iar eu nu eram o posibilă sursă de răspunsuri, ci un om care asculta dogmele sale.

Din păcate, mai sunt şi alţii de acest gen, care, în loc să asculte smerit învăţătura celor îndreptăţiţi şi responsabilizaţi în acest sens, preferă căutările individuale şi individualizante. Hristos îl ruşinează pe învăţătorul de lege printr-o pildă minunată, lansând invitaţia de a aplica învăţătura de lege, mai degrabă decât a o căuta de unii singuri. Cu asta rămânem, de fapt: gândul bun, înţelegerea celuilalt şi grija faţă de cei lipsiţi. "Şi Iisus i-a zis: Mergi şi fă şi tu asemenea" (v. 37).