Cum devenim creatori ai dragostei

▲ După cum sufletul fără trup şi trupul fără suflet nu formează omul, tot astfel nu se poate vorbi de dragoste faţă de Dumnezeu dacă nu este însoţită de dragostea faţă de aproapele ▲

Dacă iubeşti pe cel care te iubeşte, ţi-ai primit răsplata; dar dacă iubeşti pe cel care nu te iubeşte, îţi este dator Dumnezeu în locul aceluia. Dar în afară de aceasta: Când te iubeşte cineva nu trebuie să-ţi dai multă silinţă să-l iubeşti şi tu; când însă nu te iubeşte, ai nevoie de ajutor. Să nu faci deci pricină de trândăvie pricina dragostei! Nici nu spune: „Nu-mi pasă de el dacă e bolnav!“

Căci răcirea dragostei este o boală. Dar tu încălzeşte ce s-a răcit. Dacă vrei să fii iubit mult, iubeşte şi tu mult! Când nu iubim puternic pe cineva să nu cerem nici de la acela, chiar dacă ar fi mare, chiar dacă ar fi celebru, să ne iubească puternic; dar când iubim pe cineva cu căldură şi sinceritate, chiar dacă cel iubit este mic şi neînsemnat, atunci dragostea aceluia faţă de noi ne înconjoară cu cea mai mare slavă.

Dacă nu ştii să te porţi bine cu fratele tău, cum vei putea să te porţi bine cu un străin? Dacă nu ştii să-ţi cârmuieşti bine mădularul tău propriu, cum vei putea să atragi spre tine pe unul din afara ta şi să te uneşti cu el? Vrei ca să nu auzi vorbindu-se de rău de tine? Nu vorbi nici tu de rău pe alţii! Doreşti să fii lăudat? Laudă şi tu! Vrei să fii miluit? Milueşte şi tu! Vrei să fii iertat? Iartă şi tu! Vrei să nu ţi se ia bunurile tale? Nu răpi nici tu pe ale altora! Aşa să ne purtăm cu cei din jurul nostru, cum dorim să se poarte şi ei cu noi!

După cum sufletul fără trup şi trupul fără suflet nu formează omul, tot astfel nu se poate vorbi de dragoste faţă de Dumnezeu dacă nu este însoţită de dragostea faţă de aproapele.

Vrei să ajuţi pe cineva? Nu te împiedic! Fă-o însă fără să păgubeşti sau să superi pe altul! Ne-au fost daţi învăţători nu ca să ne războim unii cu alţii, ci ca să ne unim unii cu alţii.

Pentru ce eşti singur? Pentru ce nu-ţi faci mulţi prieteni? Pentru ce nu te faci creatorul dragostei? Pentru ce nu te faci izvoditorul prieteniei, cea mai mare laudă a virtuţii? După cum cei cari sunt răi, printr-o tacită înţelegere supără mai mult pe Dumnezeu, tot astfel cei care trăiesc în unire şi prietenie sunt buni şi bucură mai mult pe Dumnezeu.

Nu te uni cu cei mulţi la rău! Înainte de a-ţi construi case, înainte de a-ţi procura alte lucruri, fă-ţi prieteni! Dacă făcătorul de pace este fiu al lui Dumnezeu, cu cât mai mult este fiu al lui Dumnezeu cel care face prieteni! Dacă se cheamă fiu al lui Dumnezeu cel care împacă numai pe alţii, de ce numire nu este vrednic cel care face prieteni pe cei împăcaţi?

Căci dacă diavolul ne porunceşte tuturor ca să ajungem vrăjmaşi unii altora, Dumnezeu dimpotrivă, ne porunceşte să ne iubim şi să fim prieteni. Diavolul, lipindu-ne inima de lut şi de construcţii de cărămidă, adică de bogăţie, nu ne lasă să răsuflăm puţin nici noaptea. Dumnezeu, însă, ne izbăveşte de această grija zadarnică şi inutilă şi ne porunceşte să ne adunăm comori în ceruri.

Să nu ne adunăm aceste comori nedreptăţind pe alţii, ci din propriile noastre fapte bune. Mai mult: diavolul, după ce ne-a dat o mulţime de chinuri şi suferinţe, nu numai că nu poate să ajute cu ceva celor dintre noi munciţi în iad, care suferă cumplit din pricina călcării legii lui Dumnezeu, dar mai şi măreşte flacăra.

Dumnezeu, însă, care ne-a poruncit să dăm un pahar cu apă rece celui însetat, nu lasă să pierdem nici chiar răsplata unei asemenea fapte neînsemnate, ci ne plăteşte cu multă bogăţie. Nu este oare cea mai mare nebunie să nu iubim stăpânirea lui Dumnezeu, atât de dulce şi plină de atâtea bunătăţi şi să slujim neplăcutului şi crudului tiran, diavolul, care nu poate nici aici, nici dincolo să fie de folos celor care ascultă de îndemnurile lui ?

Să nu fiţi nemulţumiţi de cuvintele pe care am să vi le spun! Eu numesc prieten al meu nu numai pe cel care mă laudă, ci şi pe cel care mă mustră pentru a-mi îndrepta greşelile mele. Mai cu seamă acesta din urmă mi se pare că este prieten al meu şi că mă iubeşte. Nu ţi-i deloc prieten, în adevăr, acela care laudă toate faptele tale fără deosebire şi pe cele bune şi pe cele rele. Unul ca acesta nu ţi-i prieten, ci un înşelător şi un făţarnic.

Acela ţi-e prieten şi om cu dragoste şi grijă de tine, care te laudă când ai săvârşit o faptă bună şi te mustră când ai păcătuit cu ceva. Pe duşman nu-l primesc nici când mă laudă; prietenului, însă, îi dau dreptate şi când mă mustră. Vrăjmaşul, chiar dacă mă iubeşte, îmi este neplăcut: prietenul, chiar dacă mă răneşte, îmi face plăcere. „Mai vrednice de credinţă, zice Scriptura, sunt rănile prietenului decât sărutările de bună voie ale duşmanului“ (Proverbe, XXVII, 6).

În adevăr, prietenul, chiar dacă te-ar mustra pe drept sau pe nedrept nu te jigneşte, pentru că o face cu dorinţa de a te îndrepta. Vrăjmaşul, însă, chiar dacă te-ar mustra pe bună dreptate, nu o face ca să te îndrepte, ci se sileşte să te dojenească mai mult spre a te face de râs.

Astfel, iubiţilor, nimic nu se poate asemăna cu unirea şi dragostea. Unde este dragoste şi unire, unul nu este singur, ci împreună cu mulţi alţii. Căci dacă sunt doi oameni sau zece uniţi într-un singur suflet prin dragoste, unul din aceştia nu mai este unul, ci fiecare din ei devine doi sau zece; vei găsi în cei zece pe unul şi în cel unul pe zece. (Sf. Ioan Gură de Aur, Despre dragoste şi prietenie)