Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
Cum îşi mărturiseşte credinţa ortodoxul minoritar
În Finlanda, noi, ortodocşii, suntem o minoritate religioasă de doar 1,3 procente, raportat la populaţia ţării. Confesiunea majoritară este cea luterană. Datorită unor motivaţii istorice, atât luteranii, cât şi ortodocşii se bucură de anumite privilegii în Finlanda. Dar cum ne pot favoriza aceste privilegii, când noi suntem o minoritate abia vizibilă în peisajul general? Cum putem noi, ortodocşii din Finlanda, să păstrăm mărturia şi tradiţia noastră într-o societate non-ortodoxă, total diferită de celelalte societăţi unde trăiesc majoritar ortodocşi, cum sunt Rusia, România, Grecia etc.? Întrebarea e una cât se poate de legitimă, însă problema se poate pune şi într-un alt mod.
Poate că, fiind o minoritate, trebuie să avem în permanenţă atenţia trează, să fim pregătiţi să răspundem din perspectivă ortodoxă la diferitele provocări ale vremii. Suntem supuşi unor încercări în faţa cărora sunt puse foarte rar majorităţile religioase. Ne străduim să oferim perspective bazate pe tradiţia ortodoxă chiar înainte să ne-o ceară cineva. Încercăm să facem compatibil modul nostru de a gândi cu a cât mai multor conaţionali. Ca rezultat, 1.000 de finlandezi se convertesc anual la Ortodoxie - un număr semnificativ, dacă ţinem seama de faptul că Biserica noastră are 60.000 de membri. În Finlanda, diferitele zone au specificul lor. În partea de est, unde trăiesc şi eu, a existat dintotdeauna o prezenţă ortodoxă foarte puternică. Întrucât există parohii vechi şi de 500 de ani, credinţa noastră este foarte bine cunoscută în această parte a ţării. Dar în vest, Ortodoxia este aproape necunoscută celor mai mulţi oameni. Totuşi, cea mai mare concentrare de ortodocşi se află în sudul Finlandei, în regiunea capitalei Helsinki. Cu toate că în sud trăiesc cei mai mulţi ortodocşi, procentual, numărul lor e foarte restrâns, iar mesajul nostru trebuie să se lupte cu sute de alte credinţe şi ideologii. Dar, chiar şi aşa, cred că lucrurile merg destul de bine! În situaţia noastră, de confesiune minoritară, acordăm o atenţie specială unor anumite aspecte. Unul dintre acestea este lucrul cu tinerii, întrucât fără ei nu există viitor. Când tinerele cupluri îşi botează copiii au, de regulă, două alternative, întrucât unul dintre soţi e, în cele mai multe cazuri, luteran. Dacă aceste cupluri ar alege de fiecare dată credinţa luterană, dat fiind raportul numeric dintre cele două confesiuni, finalul e foarte uşor de intuit. Însă, mulţumită activităţilor noastre cu tinerii, încă putem privi cu încredere în viitor. O altă necesitate pentru o confesiune minoritară e tipul raportului dintre cler şi credincioşi. Preoţii încearcă să fie cât mai apropiaţi de credincioşi, străduindu-se să le ofere o cât mai bună asistenţă religioasă. Foartea adesea asta înseamnă să-i asculte cu răbdare, să-i viziteze şi chiar să-i invite personal la slujbe. Nu putem să stăm şi să-i aşteptăm, ci trebuie să ne grăbim să preluăm iniţiativa. Când credincioşii unei parohii sunt nepăsători, nu e doar vina acestora, ci şi a preoţilor slujitori. Ca minoritari, noi, ortodocşii finlandezi, avem impresia foarte adesea că ne aflăm în mijlocul unei competiţii. Dar acest sentiment l-a avut şi Apostolul Pavel. Cu toate acestea, competiţia ne ţine în mişcare şi sperăm din tot sufletul că această mişcare ne îndreaptă către împărăţia lui Dumnezeu!