Cum judecăm viaţa

Un proverb spune că cine renunţă din cauza iernii pierde promisiunea primăverii, frumuseţea verii şi bogăţia toamnei.

Aşa este. Cine nu ştie să aştepte, cine nu rabdă perioadele mai puţin plăcute din viaţă, nădăjduind că într-o zi va răsări soarele şi pe strada lui, nu va avea bucurie. Să nu uităm niciodată, încercările ne fac puternici, durerile ne fac mai umani, eşecurile mai smeriţi, iar succesele mai încrezători.

Omule, nu lăsa ca vicisitudinile unui sezon să-ţi umbrească bucuria celorlalte. Nu judeca viaţa doar după o perioadă grea. Trăieşte simplu. Iubeşte cu generozitate. Să-ţi pese de tot şi de toate. Fii cu bunăvoinţă. Şi lasă restul în grija lui Dumnezeu.

A fost odată un om care avea patru fii. Acesta dorea ca băieţii lui să înveţe a nu mai judeca pripit lucrurile. De aceea, i-a trimis pe rând, pe fiecare să privească în câte un anotimp acelaşi copac. Pe primul l-a trimis vara, pe al doilea toamna, pe al treilea iarna, iar pe ultimul primăvara. Când au revenit, i-a adunat şi i-a pus pe toţi să descrie ce au văzut. Primul a spus despre copac că era plin de flori, ce răspândeau un dulce parfum, cum nu mai simţise pe atunci. Al doilea fiu a mărturisit că pomul era încărcat de fructe coapte, cu rod bogat. Al treilea băiat s-a plâns de urâţenia copacului, care avea crengi golaşe, întoarse şi răsucite. Ultimul copil al tatălui a spus că pomul era acoperit de muguri verzi care prevesteau frumuseţea acestuia şi promiteau o recoltă serioasă.

Descrierea fiecăruia era reală şi totuşi, între ele, relatările erau atât de diferite. Cine spunea adevărul? Bătrânul tată le-a explicat că toţi aveau dreptate, dar că fiecare a văzut doar un anotimp din viaţa copacului. Le-a mai spus că nu poţi judeca pe nimeni cunoscându-l doar o anumită perioadă. Pentru că aşa este firesc, bucuriile, tristeţile, nădejdile care ne traversează vieţile nu le putem măsura decât la sfârşitul tuturor anotimpurilor. (Augustin Păunoiu)