Cum s-a impus creştinismul în Imperiul Roman

Afirmarea ca religie predominantă a creştinismului în Imperiul Roman n-a fost uşoară; cu toate acestea, el s-a impus în dauna peisajului religios pestriţ. Şi aceasta, în primul rând datorită capacităţii sale de a se organiza foarte bine. Pe de altă parte, credinţa creştină aducea un mesaj cu mult mai convingător decât cel al celorlalte religii atât de prezente în acea vreme în spaţiul Imperiului Roman. Serviciile divine creştine erau simple, fără să solicite în prea mare măsură privirile şi auzul, precum cele oficiate în cadrul sofisticatelor ritualuri păgâne. Nu existau încă biserici, iar slujbele se oficiau în case particulare. În acest sens, foarte interesantă este descrierea pe care ne-o oferă Plinius (X, 96.7), privind modul în care se rugau creştinii din Bithinia: se adunau într-o anumită zi, înainte de răsăritul soarelui, şi cântau în versuri alternative (antifonic) un imn închinat lui Hristos, jurând să nu păcătuiască, să nu fure, să nu comită adulter şi să nu-şi calce cuvântul dat.

La început, creştinii trăiau foarte modest, dar în societate, nu în catacombe. Ulterior, creştinii încep să cumpere locuri de înmormântare, între care cel mai vechi este la sud de Roma, Via Appia, o zonă numită Catacumbas; de atunci, aceste cimitire, care aveau coridoare subterane, au fost numite „catacombe“.

Spre deosebire de multe dintre religiile Imperiului, creştinismul nu făcea nici o deosebire între bogaţi şi săraci, între bărbaţi şi femei, între oameni liberi şi sclavi. De altfel, comentariul făcut de un păgân la adresa creştinilor, consemnat de Tertulian, marele apologet creştin de la Cartagina, este mai mult decât convingător: „Vedeţi cât de mult se iubesc creştinii unii pe alţii“; după cum tot la fel de convingător, deşi mult mai târziu, este Iulian Apostatul (361-363), opozant îndârjit al creştinismului, care îi îndeamnă pe păgâni să-i imite pe creştini, ajutându-i pe cei suferinzi şi săraci.

Însă, elementul cel mai important care a contribuit la pătrunderea şi răspândirea creştinismului în spaţiul Imperiului Roman, şi dincolo de acesta, a fost evenimentul unic în istoria mântuirii lumii, şi anume Întruparea Logosului divin, a Fiului lui Dumnezeu în Iisus Hristos. El este Cel în numele Căruia mulţi martiri ai credinţei creştine au sacrificat totul, de la cele mai elementare bunuri până la propria viaţă şi existenţă. În timp, în timpul istoriei mântuirii, lucrul acesta a dat roade, aşa cum o spune însuşi Tertulian, păgânul fascinat de învăţătura lui Hristos şi, convertit la creştinism, unul dintre cei mai mari apologeţi ai acestuia.

Din punct de vedere geografic, creştinismul s-a răspândit rapid, dar puţin mai lent din punct de vedere social. Primii convertiţi proveneau din familii modeste, dar, începând cu secolul al II-lea, printre cei convertiţi se aflau oameni din toate clasele sociale. Evanghelia s-a răspândit rapid în Palestina, Siria, Asia Mică şi Grecia, chiar dincolo de graniţele Imperiului Roman, în Osrhoene, unde în secolul al II-lea exista o comunitate de creştini, la Edessa.

În Egipt, creştinismul a pătruns masiv în Valea Nilului şi a devenit popular în nordul Africii. În Italia s-a dezvoltat o importantă comunitate creştină la Roma, ca şi în alte oraşe, dar s-a configurat cu mult mai lent în Galia, Britania şi Spania.

Ca religie universală, astăzi, creştinismul este cea mai importantă în ierarhia religiilor universale. Răspândirea sa se poate explica prin două exemple opuse, dar complementare. Primul ni-l oferă Plinius, care îi scrie lui Traian cât de repede se răspândeşte creştinismul în provincia Bithinia. Această superstiţie contagioasă, spune el, s-a răspândit nu doar prin oraşe, ci şi prin sate. Pare posibil, totuşi, s-o ţinem în frâu şi s-o vindecăm. La care, păgânul convertit la creştinism replică convingător: „Noi, creştinii, abia am venit şi am pătruns peste tot, în cetăţi, insule, forturi, oraşe, săli de întruniri, chiar şi în tabere militare, triburi, consilii orăşeneşti, palat, senat şi forum. Nu v-am lăsat decât templele“ (vezi K. S. Latorette, A History of the Expansion of Christianity, 1938; Atlas of the Early Christian World, Ed. M. F. Hedlund şi H. H. Rowley, 1958).