Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Cum se măsoară succesul

Cum se măsoară succesul

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Tudor Călin Zarojanu - 27 Iun, 2022

Spuneți-mi că este o simplă întâmplare! Am început să scriu acest text, cu acest subiect, convenit de luni bune în urmă cu redacția Ziarului Lumina, cu o oră înainte ca David Popovici să concureze în a doua finală a Campionatului Mondial de Natație de la Budapesta, după ce câștigase deja titlul continental la 200 m liber și stabilise recorduri mondiale de juniori în ambele probe!

De juniori? Da, căci David are doar 17 ani. Și a început să înoate la recomandarea unui medic ortoped, pentru a-și corecta mici defor­ma­ții ale coloanei vertebrale! A urmat o ploaie de recorduri și titluri na­ționale - inclusiv la seniori - îna­inte de a deveni cel mai tânăr campion mondial din istoria natației, cu al patrulea timp din istoria înotului, care nu duce lipsă de figuri legendare, precum Michael Phelps sau Mark Spitz, fiecare dintre ei un adevărat Goliat cu care David n-a avut ocazia să se confrunte direct, dar ne putem permite să presupunem că nu s-ar fi făcut de rușine.

Mai ales că... David Popovici aproa­pe că nu vine de niciunde. În România, înotul este mai degrabă o formă de petrec­ere a timpului liber decât de performanță, iar investițiile statului în natație - ca și în majoritatea sporturilor, de altfel - sunt, eufemistic spus, modeste. Drept care nu e de mirare că, în afară de Carmen Bunaciu (4 medalii de bronz la CE), Tamara Costache (15 titluri și 8 recorduri naționale, campioană europeană la junioare, campioană și recordmenă mondială la senioare la 50 m liber, 4 recorduri europene, campioană europeană la senioare 50 m, bronz la 100 m), Anca Pătrăș­coiu (bronz la JO) şi Camelia Potec (aur la JO), n-am prea avut pe cineva care să ne facă mândri în această disciplină.

Așadar, un prim mod de a măsura succesul este prin stabilirea raportului dintre performanță - în orice domeniu - și mijloacele pe care le-ai avut la îndemână: materiale, logistice, organizatorice, umane.

Plus, fireşte, performanţa în sine. Cu puţin înainte de răsăritul mondial al lui David Popovici, Rafael Nadal cucerea cel de-al 22-lea său titlu de Grand Slam la tenis! Oricâte mijloace ar avea acum și ar fi avut vreodată la îndemână spa­niolul, el are o carieră senza­țio­nală.

Este însă succesul un monopol al marilor sportivi și al câștigătorilor de premii în diferite domenii? Cu siguranță, nu. Acestea sunt mai vizibile și, prin forța împrejurărilor, mai ușor cuantificabile - dar putem vorbi de succes în orice altă activitate, fie ea și necunoscută marelui public. Auzim și citim zilnic critici vehemente la adresa „românilor” - o generalizare de neiertat. În realitate, comentăm doar faptele negative ale celor care apar la televizor, ignorând sau trecând mult prea ușor peste faptul că marea majoritate a compatrioților - și a oamenilor în general - își văd de treburile lor, obți­nând nu de puține ori rezultate spectaculoase.

Succesul se măsoară, așadar, prin competența, conștiinciozitatea și, de regulă, modestia cu care oameni obișnuiți și anonimi își împlinesc datoria, probând, cum frumos spune o vorbă, că nu fac degeaba umbră pământului. Datoria față de meseria lor, față de familie, de comunitatea locală, față de semeni.

Dar poate că ar fi trebuit să ne întrebăm şi ce fel de succes. Social, financiar, profesional, spiritual? Toate contează. Să nu fim ipocriți: contează și succesul material, desigur (câtă vreme e obținut legal), dar nu numai el. A face bine celor din jur, a face bine ceea ce faci, este succesul prin definiție.