Cununa muceniciei nu-i numai moartea, ci şi intenţia

Adesea v-am arătat că ceea ce face pe mucenic, nu-i numai moartea, ci, de asemenea, şi intenţia.

Cununa muceniciei nu-i împletită numai când întâmplarea vine după faptul voinţei, ci adesea ea este răsplata faptului voinţei însăşi. Această desluşire a muceniciei nu-i de la mine. Pavel a dat-o, când a zis: „Eu mor în fiecare zi“. Cum murim în fiecare zi?

Cum e cu putinţă, cu un singur trup muritor, să primim moartea de o mie de ori? Mulţumită intenţiei - răspunde el - şi stând gata să pierim.

La fel grăieşte şi Dumnezeu. Avraam nu şi-a umplut de sânge cuţitul, n-a înroşit altarul, n-a jertfit pe Isaac - şi totuşi jertfa lui a fost deplină. Cine o spune? Chiar cel care a primit jertfa: „Pentru mine, nu ţi-ai cruţat fiul“. Şi, cu toate acestea, Avraam şi-a avut fiul viu şi l-a întors acasă sănătos şi neatins - şi cum am putea, oare, spune că n-a fost cruţat?

Zice Domnul - Eu nu judec jertfele de acest soi după cum se înşiră întâmplările, ci după duhul hotărârii luate. Mâna n-a jertfit, dar a jertfit voia, cuţitul n-a intrat în vâna copilului, gâtul n-a fost retezat, dar poate fi jertfă chiar fără să curgă o picătură de sânge.

Nu v-am spus, fără să mă fi întrebat, că folosirea pedagogică a înşelării nu se cade numai în război şi împotriva duşmanilor, ci şi în vreme de pace şi cu privire chiar la cei mai buni prieteni?

Ea poate fi de folos, în adevăr, nu numai celor ce înşală, ci şi celor înşelaţi. Ca să vă lămuriţi, mergeţi şi aflaţi un doctor şi întrebaţi-l ce mijloace foloseşte uneori ca să uşureze pe bolnavi de răul lor.

Veţi afla că nu numai de mijloacele meşteşugului lor, ci că, adesea, se foloseşte de înşelare - şi că, datorită ei, aduce sănătate bolnavilor. Se întâmplă ca răutatea bolnavilor şi ciudăţenia pe care le-o dă boala să depărteze de la ei tămăduirile doctorilor, şi atunci aceştia sunt siliţi să-şi pună masca înşelării, ca să acopere, ca şi pe scenă, ceea ce se petrece aievea.

Şi nu numai cei care îngrijesc trupul, ci, de asemenea, cei care se îndeletnicesc cu bolile duhului folosesc temeinic astfel de tămăduiri. În felul acesta, Pavel a atras la sine mii şi mii de iudei; tot cu o asemenea intenţie a tăiat împrejur pe Timotei, el, care scria Galatenilor că Hristos nu era de nici un folos celor ce se tăiau împrejur.

Şi tot pentru acelaşi temei se supunea Legii, el care socotea că dreptatea după Lege era pierdere, odată ce se ivise credinţa în Iisus Hristos.

Mare este puterea înşelării, numai atât: să nu fie folosită cu gând rău. La această întâmplare nici chiar nu trebuie să-i spunem înşelare, ci, mai degrabă, îndemânare, potriveală, o adevărată artă de a găsi chipurile cum să ieşim din unele impasuri închise sau să îndreptăm greşelile sufletului.

S-ar putea numi, cu drept cuvânt, înşelător, acela care se foloseşte de înşelare împotriva dreptăţii, şi nu acela care o săvârşeşte cu bună intenţie. Se întâmplă adesea că trebuie să înşelăm, ca astfel să facem o bună slujbă cuiva, în vreme ce, mergând pe calea dreaptă, să-i pricinuim cine ştie ce rău mare.

Dar, oare, de ce stricăciunea-i încărcată de atâta plăcere, iar virtutea de-atâta trudă şi sudoare? Şi ce răsplată vi se va da dacă virtutea nu-i întovărăşită de trudă?

Aş putea arăta de îndată o mulţime de oameni care, din firea lor, dispreţuiesc legăturile cu femeile şi care fug de ele ca de ceva dezgustător. Oare, vom zice că toţi aceştia sunt caşti? Le vom da cununi şi le vom striga meritele? Deloc.

Castitatea înseamnă să te stăpâneşti şi să biruieşti chemările poftelor trupeşti. Ca şi la război - când lupta e încrâncenată, atunci prăzile sunt mai pline de strălucire, şi nu când duşmanul dă bir cu fugiţii.

Mulţi sunt trândavi de felul lor, vom zice de ei că sunt blânzi? Câtuşi de puţin.

Pentru acelaşi cuvânt, Hristos, deosebind trei feluri de fameni, a dat deoparte două feluri, nedându-le cunună, ci numai pe unii i-a lăsat să intre în împărăţie.

Dar, de ce a fost astfel judecat că nu poate fi binele fără trudă? Aşa cugetă cei ce nu se gândesc decât la mâncare şi care şi-au făcut un dumnezeu din burta lor. Ca să vă daţi bine seama că o astfel de vorbire este ieşită din lenevie, ascultaţi-mă: împăratul doarme şi se îmbată. Generalul, cu preţul a grele trude, izbuteşte să câştige trofeele. A cui e izbânda? Cine se va bucura de roadele căpătate? Vedeţi că sufletul e mai simţitor la ceea ce s-a câştigat cu trudă?

Pentru aceasta Dumnezeu a întovărăşit ostenelile cu virtutea, voind a statornici o legătură între virtute şi sufletul nostru. De aceea admirăm virtutea chiar când n-o săvârşim noi, în vreme ce dispreţuim stricăciunea chiar întovărăşită de plăcere. Şi dacă mă întrebaţi de ce nu admirăm pe cei buni din fire, ci, mai degrabă, pe cei care-s buni datorită voinţei lor, vă răspund că e drept să dăm acelora care trudesc un pas înaintea celor care nu trudesc. (Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvinte alese)