Cuptorul

Pornim de la faptul că, în calendarul nostru ortodox, alături de numele iulie, apare dubletul popular cuptor. Spre deosebire de alte "perechi" de astfel de nume (de exemplu iunie, de origine slavă cărturărească, atestat încă în Evangheliarul lui Coresi - 1581, faţă de cireşar, "o lună, adică iunie", din Lexiconul de la Buda - 1825), textele scrise ne oferă o adevărată surpriză cu privire la raporturile dintre iulie şi cuptor. După informaţii din Dicţionarul Academiei Române, constatăm că iulie, termen care-l evocă pe Iuliu Cezar (reformatorul calendarului, devenit... iulian), ca împrumut în limba română literară prin filieră slavonă, este înregistrat în scris pentru prima dată la Grigore Ureche, care ne informează că ştefan cel Mare "au întrat în ţară în zi întăi a lui iulie" (Letopiseţ, cca 1625). Sinonimul său popular apare însă într-un context pe care Hasdeu (Cuvinte din bătrâni, II, 1879, p. 156) îl consideră anterior anului 1600: însemnarea "în luna lui cuptori, 26 de zile" ar data din 1580.

Diferenţa nu este foarte mare, dar "puterea" denumirii populare este dovedită de faptul că "(luna lui) cuptor" caracterizează graiurile din întreaga ţară, neavând nici un concurent direct la acest nivel, iar, în texte de referinţă (Săulescu, Alecsandri), metafora este explicată în acelaşi registru: "lună a fierbinţelilor".

Imaginile şi percepţiile senzoriale induse de această figură de stil s-au conturat, prin mecanisme proprii metaforei reciproce, având la bază reprezentări cosmice: partea de sus, boltită, a amenajării (rurale) pentru coacerea pâinii se numeşte cer; cerul cuptorului bine ars, înainte de a se băga pâinea să se coacă, are culoarea alburie a bolţii cereşti din zilele senine şi fierbinţi ale verii, iar pământul încins este "vatra" cuptorului, ca în versurile lui Coşbuc: "De călduri dogorâtoare,/ Foc aprins îi arde chipul;/ Un cuptor e roşiul soare/ şi cărbune sub picioare/ E nisipul" (în miezul verii).

Pe porţiuni accesibile cunoaşterii ale acestui imens cuptor cosmic, se coc cerealele - pânea albă din vorbirea populară, aşa cum prezentaseră lucrurile încă I.C. Massim şi A.T. Laurian, ca fideli interpreţi ai mentalităţii denominative populare, în primul dicţionar academic al limbii române (din 1873): "După cireşari vine coptori; în luna lui coptori se coc cele mai multe grâne şi fructe şi de aici numele de coptori ce poartă acest mens (â lună)".

Din păcate, vara aceasta, canicula din luna iulie a depăşit cu prisosinţă reprezentările curente ce au dus la denumirea de "cuptor" pentru acest timp al anului, însuşi 2010 fiind unul cu cele mai ridicate temperaturi din ultimii 160 de ani (de când se fac astfel de măsurători), după cum afirmă meteorologii din Marea Britanie. Creşterea temperaturii, chiar faţă de anul 1998, considerat până acum cel mai "fierbinte" an din perioada la care ne-am referit, este un efect al încălzirii globale, mai la obiect al unui val de căldură de la tropice, observat iniţial pe coastele occidentale ale Americii de Sud şi, cu amară ironie, botezat de pescarii din zonă "El Nińo" (în spaniolă "copilul").

S-au îndeplinit şi previziunile meteo care au asociat temperaturile ridicate cu precipitaţiile, 2010 fiind şi un an mai mult decât foarte umed; de altfel, aproape anual, previziunile meteo ne promit (sau poate ne ameninţă cu) răcorirea prin ploi (dacă nu chiar prin vijelii) a Cuptorului.

Pornind de la acest aspect, ne-a uimit o ciudată încercare a unui reporter de televiziune de a duce lucrurile spre senzaţional vorbind de urmările, şi aşa destul de grave, ale ploilor din iulie. În discuţia cu un ţăran din zona Sucevei, respectivul anunţa că după apă şi alte nenorociri, "pe localnici îi paşte şi focul; din cauza căldurii, căpiţele de fân vor arde!". Or, interlocutorul său îi spusese doar că fânul se va aprinde, ceea ce înseamnă cu totul altceva: în vorbirea populară, verbul a se aprinde, cu referire la fân, seminţe sau făină, se foloseşte cu sensul "a se încinge", "a se mucegăi, a se strica în urma unui proces de fermentare (datorat umezelii şi căldurii)". Ceea ce putea afla şi reporterul în cauză dacă nu s-ar fi grăbit să aducă în scenă elementul senzaţional al focului.

Dar, peste toate, pe noi ne interesează mai ales cum rămâne cu pânea?!