Cuvânt dim amvon: A-L cunoaşte pe Dumnezeu e începutul înţelepciunii...

„Vă îndemn, deci, fraţilor, pentru îndurările lui Dumnezeu, să înfăţişaţi trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bine plăcută lui Dumnezeu, ca închinarea voastră cea duhovnicească“ (Romani 12, 1).

Fiindcă Sf. Pavel a vorbit îndelung despre iubirea de oameni a lui Dumnezeu şi a arătat grija Lui cea nespusă, precum şi bunătatea Lui cea negrăită, care nici nu poate fi cercetată, la urmă ni le înfăţişează pe acestea pentru a-i convinge pe cei ce au primit asemenea binefaceri să arate o viaţă vrednică de acest har. Iată că şi după ce a vorbit atâtea, totuşi nu conteneşte a ruga pe auditori, deşi nu se roagă pentru cele de care urma să se bucure el, ci pentru cele din care ei aveau de câştigat. Şi ce te miră dacă el nu încetează a se ruga, când aduce înaintea lor şi îndurările lui Dumnezeu? „Fiindcă - zice - de aici, din îndurările lui Dumnezeu, izvorăsc pentru voi miile de bunuri; de aceea sfiiţi-vă şi umiliţi-vă! Căci dacă voi înfăţişaţi înaintea lui Dumnezeu rugăciunile voastre, atunci este demn să nu vă arătaţi nevrednici de îndurările Lui. Pentru toate aceste îndurări prin care voi v-aţi mântuit, eu vă rog“.

După cum cineva, voind a ruşina pe cel ce a primit mari binefaceri, ar pune de faţă ca rugător chiar pe binefăcătorul aceluia, aşa face şi Apostolul aici. Şi de ce te rogi? Spune-mi. „Să înfăţişaţi, zice, trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bine plăcută lui Dumnezeu, ca închinarea voastră cea duhovnicească“. Fiindcă a spus „jertfă“, ca să nu se creadă că el porunceşte a ne sfâşia trupurile, imediat a adăugat: „vie“. Apoi, deosebind această jertfă de cea iudaică, zice: „sfântă, bine plăcută lui Dumnezeu, ca închinarea voastră cea duhovnicească“, căci cea iudaică este trupească, şi nu este mult plăcută. „Când veneaţi să le aduceţi, cine vi le ceruse?“ (Isaia 1, 12), zice Dumnezeu prin gura proorocului; şi în multe locuri se vede cum El respinge jertfele lor. „Însă nu pe aceasta o cerea Dumnezeu - zice -, ci mai cu seamă jertfa cea sfântă, închinarea cea duhovnicească“, pentru care şi zicea proorocul: „Jertfa de laudă Mă va slăvi“ (Psalmul 49, 24); şi iarăşi: „Lăuda-voi numele Dumnezeului meu cu cântare… şi-I va plăcea lui Dumnezeu mai mult decât viţelul tânăr, căruia-i cresc coarne şi unghii“ (Psalmul 68, 34, 35); şi în altă parte iarăşi, scoţând această jertfă, zicea: „Oare voi mânca carne de taur, sau sânge de ţapi voi bea?“, după care imediat adaugă: „Jertfeşte lui Dumnezeu jertfă de laudă şi împlineşte Celui Preaînalt făgăduinţele tale“ (Psalmul 49, 14, 15).

Aşa şi Pavel porunceşte aici a pune înainte trupurile ca jertfă vie. „Şi cum s-ar putea - zici tu - să se facă trupurile noastre jertfă lui Dumnezeu?“. Ascultă: ochiul tău să nu vadă nimic rău, şi atunci s-a făcut jertfă lui Dumnezeu; limba ta să nu vorbească nimic necuviincios, şi atunci a devenit jertfă; mâna ta să nu facă nimic nelegiuit, şi atunci ea s-a făcut ardere de tot. Dar, mai bine zis, nu sunt de ajuns nici acestea, ci toate mădularele trupului nostru trebuie a conlucra spre săvârşirea faptelor bune, ca de pildă mâna să facă milostenii, gura să binecuvinteze pe cel ce ne blestemă, auzul să se îndeletnicească necontenit cu ascultarea sfintelor lui Dumnezeu Scripturi.

Jertfa adevărată nu are nimic necurat în ea; jertfa este pârgă a tuturor celorlalte.

Deci şi noi să aducem jertfa lui Dumnezeu, şi mâinile, şi picioarele, şi gura, şi toate celelalte mădulare ale trupului nostru. Astfel de jertfă este bineplăcută lui Dumnezeu, pe când jertfa iudeilor nu era plăcută, fiindcă era necurată. „Ca o pâine de jale este pâinea lor“ (Osea 9, 4). (Sf. Ioan Gură de Aur - Omilii la Epistola

către Romani)