Cuvânt dim amvon: Biserica niciodată nu îmbătrâneşte

▲ Chiar dacă tot universul te batjocoreşte, tu pe tine însuţi să nu te batjocoreşti ▲

Biserica n-are egal şi nu-mi spune despre ziduri şi arme, căci zidurile se învechesc în timp, Biserica însă, niciodată nu îmbătrâneşte. Barbarii distrug doar zidurile bisericii, şi nici demonii nu pot mai mult. Şi despre faptul că nu înşală cuvintele, dau mărturie faptele. Câţi n-au războit Biserica, şi războind-o, au pierit?

Căci aceasta s-a arătat mai presus de ceruri, asemenea înălţimi are, şi războită fiind, biruieşte, vânată, se înalţă la suprafaţă, primeşte răni, dar nu cade sub lovituri, este zbuciumată, dar nu se cufundă în valuri, strâmtorată, dar nu suferă naufragiu, se luptă, dar nu este învinsă, lovită, dar nu înfrântă. Dar de ce a fost îngăduit războiul? Ca să se arate mai strălucitoare răsplata. Aţi fost de faţă în ziua aceea şi aţi văzut câte arme s-au încrucişat şi furia mare a focului soldaţilor, în timp ce noi ne aflam în curţile împărăteşti. Dar ce? Cu harul lui Dumnezeu, nici unul dintre noi n-a fost înfricoşat de acelea.

Spun acestea, ca şi voi să fiţi următori. Din ce pricină n-am fost înfricoşaţi? Pentru că nici unul dintre cei de faţă n-am simţit spaima lucrurilor înfricoşătoare. Deci, ce este înspăimântător? Moartea? Nu este ea înfricoşătoare! Căci cu repejune ne duce la limanul neînviforat. Dar oprirea bunurilor? „Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce“. Dar exilurile? „Al Domnului este pământul şi plinirea Lui“. Dar cuvintele de batjocură? „Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, când vor spune tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind pentru Mine, căci plata voastră multă este în ceruri“.

Văzând săbiile, să ne gândim la ceruri, aşteptând moartea să înţelegem învierea, aflând pătimirile de jos, să numărăm răsplătirile de sus. Văzând cursele, să ne gândim la cununa cerească, căci starea luptelor se încheie în rugăciune şi în mângâiere. Eu am fost îndepărtat, dar nu era pentru mine aceasta o defăimare, căci batjocura una este: păcatul. Chiar dacă tot universul te batjocoreşte, tu pe tine însuţi să nu te batjocoreşti, nici pe altul.

Trădarea este doar în conştiinţă. Să nu te lepezi de aceasta, şi nimeni nu te leapădă. Am fost ţinut departe, dar am văzut lucrurile, mai ales cuvintele mele devenite fapte, omilia mea propovăduită, cuvintele mele grăite public, înfăptuite în lucruri. Care omilie? Cea pe care am spus-o întotdeauna. „Vântul a suflat şi a spulberat frunzele, fructul s-a uscat şi floarea s-a veştejit. Noaptea a plecat şi a apărut ziua. Umbra s-a cercetat şi a apărut noaptea. Au fost ridicate până la ceruri şi coborâte până la cele mai de jos. Căci valurile de sus s-au împrăştiat în picături printre lucrurile omeneşti“.

Cum? Despre învăţătură vorbeau cele întâmplate. Şi am zis către mine însumi: Deci, se vor înţelepţi din acestea? Nu vor trece două zile, şi cele întâmplate vor fi date uitării? Căci învăţăturile erau rostite de curând. Din nou voi spune, din nou voi grăi. Ce folos? Mai da aşa folos! Căci chiar dacă nu vor auzi toţi, cel puţin jumătate vor asculta, dacă nu jumătate, măcar un sfert, zece, cinci, chiar unul şi dacă nu este nici unul, am plată neîmpărţită. „Iarba s-a uscat şi floarea s-a veştejit, însă cuvântul lui Dumnezeu rămâne în veac“. (Sf. Ioan Gură de Aur, Despre rai şi Scripturi)