Cuvânt din amvon: Nici una dintre poruncile lui Dumnezeu nu e grea

▲ Vremea se grăbeşte spre sfârşitul postului; drept aceea şi noi mai cu multă osârdie să ne dedăm virtuţii ▲

Aud pe mulţi spunând: eu nu-l urăsc, nu sunt supărat, n-am nimic a împărţi cu dânsul. Dar Dumnezeu n-a poruncit ca să n-ai nimic a împărţi cu el, ci să ai multe laolaltă cu el. De aceea îţi e frate, de aceea nu a zis: „Iartă fratelui tău, ce ai împotriva lui“, ci „Du-te, mai întâi împacă-te cu el“, chiar dacă are ceva împotriva ta, şi să nu te laşi până nu uneşti acel mădular (cu restul trupului) spre bună înţelegere. Ca să-ţi agoniseşti o slugă bună, dai şi aur şi stai de vorbă cu mulţi negustori (de robi) şi adesea faci chiar o lungă călătorie. Şi ca să-ţi faci din duşman prieten, nu vrei să răscoleşti pământul? Dar cum te vei putea ruga lui Dumnezeu, tu, care nesocoteşti această poruncă a Lui? Ci câştigarea unei slugi nu va putea să ne fie de cine ştie ce mare folos, pe când un duşman ajuns prieten îl va face pe Dumnezeu să fie îndurător şi binevoitor faţă de noi şi să ne ierte mai cu uşurinţă păcatele; ne va aduce apoi multă laudă în faţa oamenilor şi multă siguranţă în viaţă, fiindcă nimic nu e mai primejdios decât să ai chiar şi un singur duşman. Căci faima cea bună a purtării noastre e vătămată, când acela spune la toţi tot felul de clevetiri împotriva noastră, şi cugetul nostru se tulbură şi sufletul nostru se nelinişteşte şi suntem frământaţi de o necurmată furtună de gânduri tari. Ştiind toate acestea, să ne scăpăm de osândă şi pedeapsă, să ne lăsăm cuprinşi de o sfială sfântă atât pentru toate cele spuse mai sus, cât şi pentru praznicul de faţă, şi ceea ce vrem să dobândim (adică iertare) de la Împărat din pricina acestei sărbători, de aceea să facem şi noi parte altora.

Nimeni nu necinsteşte atât de mult această sărbătoare, ca acela care o prăznuieşte cu vechea mânie în suflet; unul ca acesta n-o poate prăznui, chiar dacă n-ar pune zece zile în şir nimic în gura lui. Unde e ură şi duşmănie, acolo nu poate fi praznic sau sărbătoare. Cutezi cumva să te apropii de Sfânta Masă cu mâinile nespălate, chiar dacă ar fi vreun zor mare? Nu te apropia, deci, nici când ţi-e sufletul cu prihană. Acest din urmă lucru e mai cu păcat şi aduce cu sine o pedeapsă mai mare.

Nimic nu umple atât cugetul de necurăţenie, ca mânia ce stăruie neîncetat în suflet. Acolo unde e mânie sau supărare, nu zboară duhul blândeţii. Şi dacă omul e gol de Duhul Sfânt, ce nădejde de mântuire va avea? Când va şti să păşească drept? Drept aceea, iubitule, cată ca nu cumva, când vrei să-ţi răzbuni pe duşman, să aluneci în prăpastie şi să te pustieşti de ocrotirea lui Dumnezeu. Mai ales că, chiar dacă lucrul ar fi foarte greu, mărimea pedepsei izvorâte din neascultare ar fi în stare să ridice chiar şi pe cel mai căzut şi mai netrebnic, înduplecându-l să rabde orice trudă; ci, acum, cuvântarea mea a arătat dimpotrivă, că dacă e bunăvoinţă la mijloc, lucrul e destul de uşor.

Să nu arătăm deci uşurinţă când e vorba de viaţa noastră, ci să fim cu osârdie şi să facem totul pentru a ne înfăţişa la Sfânta Masă fără duşmani. Dacă suntem cu luare aminte, nici una din poruncile lui Dumnezeu nu e grea, ceea ce se vede din fapta celor ce au izbutit să se îndrepte. Câţi erau furaţi de nărav şi de a jura şi socoteau că e greu să te tămăduieşti de acest viciu?! Şi totuşi, mulţumită lui Dumnezeu, fiindcă aţi dat dovadă măcar de puţină râvnă, în cea mai mare parte v-aţi spălat de acest păcat.

De aceea vă îndemn să vă lăpădaţi şi de ce-a mai rămas şi să vă faceţi altora învăţători. Iar acelora care nu s-au îndreptat încă, ci pretind că nu se poate ca într-un timp aşa de scurt să smulgă un obicei înrădăcinat de atâţia ani, le-aş spune că atunci când trebuie să împlinim o poruncă de-a lui Dumnezeu, nu e nevoie de timp sau de un mare număr de zile ori de ani întregi, ci numai de teamă şi de un suflet plin de evlavie, şi atunci vom birui totul în scurtă vreme. (Sf. Ioan Gură de Aur, „Predicile despre statui“)