Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Cuvântul Evangheliei: în șoaptă sau la volum maxim?

Cuvântul Evangheliei: în șoaptă sau la volum maxim?

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Răzvan Bucuroiu - 18 Iul, 2022

Și în șoaptă, și în difuzoare, la volum ridicat! Și, de ce nu?, prin toate mediile de comunicare posibile... Da, ne-am obișnuit atât de mult să comunicăm, încât a nu descoperi într-un mediu sau altul un mesaj din­spre Hristos și Biserica Lui deja pare nefiresc. Și totuși, cât, cum, când, unde - dar mai ales cine? - Îl poate comunica lumii pe Mântuitorul ei?

Vreme este pentru toate - ne anunță cu infinit tact, peste secole și milenii, Ecclesiastul. Adică „cel care care îi adună pe oameni în biserică”, aceasta reprezintă, în traducere, pseudonimul înțeleptului Solomon, formidabila minte a anti­chității biblice evreiești. Așadar, este vreme să tăcem, dar este vreme să și vorbim. Iar dacă o facem, este bine să știm cum anume. Abordarea modală (cum?) este cheia de boltă a misiunii creștine, mai ales în vremurile noastre. Vremuri care stau sub specia comunicării, dar, din păcate, mai puțin a comuniunii.

Oamenii circulă frecvent, au acces la o paletă extinsă de informații, se întâlnesc cu alți semeni de-ai lor, cunosc limbi străine - așadar informația nu mai este un lucru rar, prohibit, greu de accesat. Și totuși, un singur tip de informație iese din pluton: cea religioasă. Mai precis, cea care are la bază revelația. Și aici, lucrurile trebuie privite cu multă atenție.

Canalele revelației primordiale au fost prorocii, acele relee ale harului care anunțau lumii voia lui Dumnezeu. Mai vocali sau mai însin­gurați, mai discreți sau mai vizibili, mai aprinși de râvnă sau mai contemplativi, profeții au fost primiți în felurite moduri de contemporanii lor. Oricum ar fi fost, ei nu erau indiferenți celor care îi ascultau de vreme ce zguduiau conștiin­țele, tâlcuiau semnele vremurilor, schimbau ocârmuirile, anunțau pedepse sau calamități. Ai zice că tonul apocaliptic crea priza la „public”, acea dorință/curiozitate irepresibilă a oamenilor de a-i asculta. Și totuși, finețea lor sufletească, vibrația lor profund umană, precum și gesturile lor nobile i-au făcut să fie adevărate alăute ale Duhului Sfânt.

Or, astăzi, lumea e plină de falși licurici care sclipesc în tenebrele viitorului, care clamează apocalipse (mari sau mici), care au cheia previziunilor „urgente” și care îndeamnă la schimbare, de orice fel. Greu să te impui cu un mesaj echilibrat, folositor și adesea tocit de îndelungata întrebuințare. Evanghelia pare multora deja previzibilă, dar și imposibilă, pare că o știm pe de rost, dar, totodată, pare că o și uităm adesea. Ni se spune cum trebuie să fim, dar realizăm că este extrem de dificil - aplicat la scară umană. De ce? Pentru că din acele pagini pline cu întâmplări și situații de viață ni se comunică Însuși Dumnezeu, ca Persoană. În păgânism, bunăoară, era mai simplu: teologie ioc, minuni lipsă, zei aproape muți și capricioși, elan profetic absent, iar conceptul sfințeniei - inexistent. În aceste elemente rezidă marea schimbare, marea resetare morală și mentală a umanității: eliberarea prin noutatea absolută a mesajului Evangheliei, efort ascetic personal, ceruri deschise. Și, peste toate, rourarea harului pe care oamenii deja începuseră s-o resimtă...

Dar invazia păgână a ultimelor două sute de ani la care s-a adăugat ateismul miliant au creat un nou tip de concurență, propunând o spiritualitate facilă, relaxată, sprijinită de libera alegere, pe propriile observații și remarci. Sau, mai „avantajos”, o debranșare totală de la divin! În atare condiții, ce șanse de a penetra mediile de comunicare și a capta interesul oamenilor pentru Cel Răstignit și Înviat mai există? Mari, foarte mari, dacă ținem cont de câteva condiții care să pregătească stratul germinativ al sufletelor însetate după Dumnezeu.

Mai întâi de toate, cel care comunică trebuie să fie el însuși „în rost”, adică să-și asume cele spuse, să aibă o viață transparentă la har și plină de fapte bune. Nici o „păcăleală” sau abatere comportamentală nu este permisă, căci toți mesagerii de început ai Învierii lui Hristos și-au dat viața pentru cele mărturisite, fără rest! Ceea ce au spus au și chezășuit ulterior cu propriul lor trup, cu propriile mădulare, piele, păr, unghii... Au scris Evanghelia în corpurile lor cu tăișul sabiei, cu ascuțișul sulițelor, cu smoală și ulei încins, cu piroane și funii. De aceea oamenii vremii lor au crezut: căci mai întâi au auzit cuvintele și apoi au văzut jertfa. Desigur, nouă nu ni se cere acum acest sacrificiu, dar o consonanță între cuvânt și faptă este esențială. Apoi, e fundamental ca acești comunicatori să aibă darul/harul fluenței ideilor, ca un avocat care își pregătește temeinic pledoaria: cel pe care îl „apără” e Hristos Însuși. Și nu în ultimul rând, cuvintele! Nu poți vorbi plat sau bolovănos, cu termeni nepotriviți sau excesiv de lung ca durată (aici mă gândesc la acele predici interminabile, adevărată teroare a vertebrelor și varicelor), nu poți repeta platitudini sau locuri comune vorbind despre El. E indecent, e descalificant!

Iar mediile pot fi absolut toate, de la televiziune la radio, de la seminarii și conferințe la mediul on-line (site-uri, social media, bloguri etc.), de la presa scrisă națională la cea locală - nu există condiționare, ci doar adecvare. Adecvare la limbajul folosit în respectivele medii de comunicare, a ținutei, a modului de redactare/ frazare a mesajului.

În rest, cu cât mai mulți comunicatori, cu atât mai bine. Căci, țineți minte: în acest dome­niu nu există locuri libere, spații vacante. Dacă acolo nu suntem noi, apar ceilalți!