„Dă o părticică şi sufletului, nu numai trupului!“

Nu vei întrece niciodată marea dărnicie a lui Dumnezeu, chiar dacă alături de averile tale te vei adăuga şi pe tine

Nimic nu are omul mai asemenea cu Dumnezeu decât facerea de bine, chiar dacă Dumnezeu o dăruieşte mai bogată, iar omul mai săracă, fiecare, cred eu, după puterea lui. El a făcut pe om şi, după ce l-a risipit, îl adună iarăşi; tu însă nu trece cu vederea pe cel căzut. El s-a milostivit de om în cele mai mari lucruri, dând, peste toate, lege, profeţi şi, mai înainte de acestea, dând legea naturală nescrisă, judecătoare a celor făptuite, mustrătoare, sfătuitoare, conducătoare; mai pe urmă dându-se pre Sineşi răscumpărare pentru viaţa lumii; dând apostoli, evanghelişti, învăţători, păstori, tămăduitori, semne minunate, reîntoarcere la viaţă, dărâmare a morţii, biruinţă asupra celui care ne învinsese, Testamentul cel în umbră, Testamentul cel în adevăr, împărţiri de Duh Sfânt, taina mântuirii celei noi.

Iar tu, de eşti în stare să faci lucruri mai mari şi prin care se face bine sufletului (căci, de vei voi, şi cu acestea te-a îmbogăţit Dumnezeu), nu te da în lături de la facerea de bine celui lipsit nici prin aceste lucruri, ba chiar mai întâi şi îndeosebi dă din acestea celui care cere de la tine şi dă chiar mai înainte de a fi cerut el de la tine, dând toată ziua de pomană, şi împrumutând cuvântul învăţăturii, şi cerând înapoi sârguitor împrumutul cu dobânda lui, cu sporirea de învăţătură, adică a celui care a avut folos de la tine, pe care o adaugă întotdeauna învăţăturii, crescând în el, încet-încet, seminţele evlaviei.

Iar dacă nu poţi aceste lucruri, dă-i pe cele de mâna a doua, şi mai mici, şi câte cad în puterea ta: ajută-l, întinde-i hrană, întinde-i o zdreanţă de haină, adu-i doctorii, leagă-i rănile, întreabă-l câte ceva despre nenorocirea lui, dă-i sfaturi înţelepte despre răbdare, îndrăzneşte, apropie-te de el, nu te vei face cu nimic mai rău din cauza aceasta, nu te vei molipsi de pătimirea lui, chiar dacă oamenii foarte delicaţi şi înşelaţi de socotinţe zadarnice ar fi încredinţaţi de acest lucru; dar, mai ales, aduc ei această apărare, fie a sfielii lor, fie a necredinţei lor, dând fuga la pretextul fricii, ca la un lucru mare şi înţelept. Despre aceasta să te convingă şi doctorii, şi îngrijitorii acestor bolnavi care locuiesc cu ei, dintre care nici unul nu a fost cumva în pericol din faptul apropierii de ei.

Tu deci, chiar dacă lucrul ar fi de temut şi vrednic de vreo bănuială, tu, robule al lui Hristos şi iubitorule de Dumnezeu şi de oameni, să nu te laşi pradă socotinţelor mulţimii: îndrăzneşte cu credinţă. Să biruie milostivirea frica, şi teama de Dumnezeu moliciunea; să stea, înaintea socotinţelor iubitoare de carne, evlavia; să nu dispreţuiesti pe fratele tău; să nu treci cu grabă pe lângă el; să nu te întorci de către el ca de către ceva spurcat, ca de către o murdărie, ca de către ceva dintre cete de care trebuie să fugi şi de care nu este îngăduit să te apropii. El este un mădular al tău, măcar că este îngenuncheat sub povara nenorocirii. „Ţie ţi-a fost lăsat în sarcină săracul“, ca unui Dumnezeu, măcar că treci pe lângă el cu suflet foarte învârtoşat de îngâmfare, căci poate te voi face să te ruşinezi de aceste vorbe. Îţi stă în faţă prilej de iubire de oameni, chiar dacă diavolul te alungă de la dobândirea binefacerii de la Dumnezeu.

Pentru aceasta, deci, să urmăm acum Cuvântului, să căutăm odihnă de acolo, să aruncăm averea de aici, să ne folosim numai de ceea ce este virtuos în ea, să ne câştigăm propriile suflete prin fapte de milostivire, să facem părtaşi la averile noastre pe săraci, ca să ne îmbogăţim cu cele de dincolo. Dă o părticică şi sufletului, nu numai trupului; dă o părticică şi lui Dumnezeu, nu numai lumii; smulge ceva din ale pântecelui, consacră Duhului; răpeşte o părticică din cele ale focului, pune-o departe de flacăra care consumă de dedesubt; răpeşte ceva de la tiranul tău şi încredinţează Stăpânului. Dă o părticică celor şapte, vieţii acesteia adică, şi chiar şi celor opt, adică celui care ne va primi după plecarea de aici; dă puţin celui de la care ai multul; dă şi totul celui care a dăruit toate. Nu vei întrece niciodată marea dărnicie a lui Dumnezeu, chiar de vei pune înainte totul şi chiar dacă alături de averile tale te vei adăuga şi pe tine însuţi.

Căci aceasta este luare, anume a te da pe tine lui Dumnezeu; oricât ai oferi, întotdeauna este mai mult ceea ce-ţi rămâne şi nu vei da nimic din ale tale, fiindcă toate sunt de la Dumnezeu. Şi, după cum nu este cu putinţă ca omul să-şi întreacă umbra sa, deoarece ea înaintează pe măsură ce înaintăm şi noi şi întotdeauna merge înaintea noastră la distanţă egală, şi după cum nu este cu putinţă ca nici mărimea corpului să întreacă capul, care întotdeauna este aşezat deasupra corpului, tot aşa nu este cu putinţă nici ca noi să întrecem pe Dumnezeu cu cele ce dăm, căci nu dăm ceva în afară de cele ale Lui şi nu dăm nici peste dărnicia Lui. (Texte selectate din Cuvântările teologice ale Sfântului Grigorie de Nazianz)