„Dacă iubeşti cele cereşti, nu te opri la cele pământeşti“

Să ne sârguim, fraţilor, să ne facem după asemănarea vieţii şi faptelor cuvioşilor părinţi, să umblăm după paşii lor, să ne călugărim ca şi dânşii. Să-ţi călugăreşti, adică, mintea, să-ţi călugăreşti duhul, călugăreşte-ţi chipul, călugăreşte-ţi şi trupul, călugăreşte-ţi bucatele, călugăreşte-ţi limba, şi căutătura, şi gândul, şi râsul, ca să te arăţi întru toate ca un desăvârşit monah şi pătimitor. De voieşte firea să ne ducă pe noi întru saţiu, cu postul să-i stăm împotrivă. Dacă la poftă ne-ar trage pe noi, răbdare luând, să ne ţinem simţirea. Dacă ne porneşte pe noi spre mânie, cu pace să ne înarmăm. De ne găteşte spre iuţime, blândeţele să primim. De ne aţâţă pe noi spre ură, de dragoste să ne lipim. De ne-ar îndemna spre căutarea cinstirii de la oameni, ocara să-i arătăm. De ne mişcăm pe noi spre slavă, stricăciunea trupului să o luăm în minte. Dacă ne ridicăm pe noi la mărire, a Domnului smerenie să o primim. Dacă spre pizmă ne-ar împinge spre noi, să cunoaştem blestemul lui Cain. De ne îndeamnă pe noi spre clevetire, cu tăcerea să ne îngrădim. De ne îngreunează cu somnul, cu privegherea să ne întărim. Dacă spre beţie ne-ar sili pe noi, deşteptarea cea trează să o alegem. Dacă în acest chip ne vom împotrivi, va pieri vrăjmaşul şi nu va sta, darul lui Dumnezeu ajutându-ne.

Cela ce voieşte să vadă zile bune, să-şi oprească limba sa de la cuvinte multe. Că sabie este limba, de amândouă părţile ascuţită. Dacă iubeşti cele cereşti, nu te opri la cele pământeşti, pe acestea vremelniciei să le socoteşti. Să nu te temi a începe calea cea aspră, care ne duce în viaţa cea veşnică, ci numai să începi a umbla pe ea şi te vei afla mergând. Să alergi şi să scapi de-a pururea spre Dumnezeu, cu rugăciuni, cu post şi cu lacrimi, ca să te izbă-veşti de cursele vrăjmaşilor. Să îndrăzneşti, iubitule, că nici dregătoria, nici cinstea, nici mărirea, nici egumenia, nici episcopia, nici slava nu ne vor duce pe noi întru împărăţia cerurilor, nici iertare de păcate nu ne vor da sau ne vor izbăvi din osândă, fără numai smerenia şi dragostea, răbdarea şi sărăcia, pogorârea şi chinuirea, lipsirea şi defăimarea, acestea fac pe fiii Luminii.

Să nu-ţi fie amestecată viaţa ta, frate: astăzi, adică, înfrânându-te, iar dimineaţă săturându-te, astăzi nebând apă, iar mâine vin căutând; astăzi opinci, iar mâine papuci; astăzi haine de păr, iar mâine haine de mult preţ; astăzi înjosire, iar mâine, înfrumuseţare; astăzi blând şi smerit, iar mâine măreţ; astăzi plângere şi tânguire, iar mâine, fără de măsură; astăzi, culcare pe pământ gol, iar mâine pe aşternut moale; deci nu aşa pestriţ, ci într-o măsură să fii.

Să-ţi aduci aminte de cuvioşii părinţi, cum au petrecut, fără de poticnire, strălucind întru rânduiala aceasta călugărească, până la sfârşit şi până la moarte neschimbându-şi canonul lor, înfrânându-se cu măsură şi minunat, limba ţinându-şi, pe pământ gol culcându-se, prin smerită înţelepciune călugărindu-se, cu blândeţe, cu dragoste, şi cu deplină credinţă prin duhovnicească folosire, încă peste toate acestea şi cu sărăcia, de la toate cele pământeşti înfrânându-se, cu blândă şi cu lină viaţă petrecând, priveghind şi rugându-se, cu pocăinţă multă şi cu lacrimi. Iar mândria era călcată de dânşii şi mânia lepădată şi iuţimea uscată, s-a stins de la dânşii aurul, iar argintul era defăimat de dânşii. Şi singuri pe sine s-au silit a se curăţi degrabă, din toate, pentru aceasta Dumnezeu S-a sălăşluit întru dânşii şi i-a proslăvit pe ei. Că Aceluia se cade toată slava, cinstea şi închinăciunea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin! (Proloage, 17 februarie, Cuvânt al Sfântului Efrem Sirul despre nevoinţa călugărească)