Damian Leprosul

Apostolul leproşilor, de pe insula Molokai din Hawaii, Damian de Veuster, cunoscut şi ca Damian Leprosul, a fost canonizat de Papa Benedict al XVI-lea duminică, 11 octombrie.

Josif Damian de Veuster s-a născut la 3 ianuarie 1840, la Tremeloo (Belgia), într-o familie cu şapte copii. Un frate mai mare, Augustin, a devenit preot călugăr sub numele de Pamfil. În urma unor predici, la 19 ani Iosif se hotărăşte să urmeze calea fratelui său, intrând în aceeaşi congregaţie: „Sfintele Inimi ale lui Iisus şi Mariei“.

Superiorii l-au ales pe Augustin să meargă ca misionar în insulele Hawaii, din Oceanul Pacific, însă în ultimul moment s-a îmbolnăvit de tifos. Tânărul Iosif, care în mănăstire primise numele Damian, deşi nu era încă preot, cere, printr-o scrisoare, superiorului general de la Roma să i se permită să meargă ca misionar în locul fratelui său.

La 2 noiembrie 1863 s-a îmbarcat pe un vapor în localitatea Bremen din Germania şi după aproape cinci luni a ajuns la Honolulu (Insulele Hawaii), la 19 martie 1864. La 21 mai în acelaşi an a fost sfinţit preot şi a lucrat mai mulţi ani în diverse locuri din răsăritul arhipelagului Hawaii.

În acel timp, lepra făcea ravagii. Guvernul a dat ordin ca toţi cei atinşi de boală să fie izolaţi pe insula Molokai. Bărbaţi, femei, tineri şi copii erau rupţi de familie şi duşi în acel loc.

În anul 1873, părintele Damian s-a oferit ca voluntar pentru asistenţa celor opt sute de mii de leproşi care erau deportaţi pe insula-leprozerie Molokai. Prima întâlnire a avut-o cu un tânăr muribund la căpătâiul căruia s-a rugat. Noaptea a dormit sub un copac. S-a apucat imediat de lucru. A reparat Bisericuţa „Sfânta Filomena“, iar colibele leproşilor le-a înlocuit cu căsuţe din lemn. Pentru copii a amenajat un orfelinat. A format dintre leproşi echipe de meseriaşi şi a organizat aşa-zisul spital. A învăţat să facă pe medicul în spital: îi transporta cu braţele sale, îngrijea, dezinfecta şi pansa rănile. Din cauza mirosului, morţii erau aruncaţi într-o groapă improvizată. Cu mâinile sale, părintele le făcea sicriele, îi ducea la biserică şi le făcea ceremoniile religioase.

Când predica, folosea formula: „Noi, leproşii“. Într-o zi însă, aceste cuvinte au devenit realitate: s-a molipsit de lepră. A făcut în continuare tot posibilul pentru a îngriji bolnavii, ajungând chiar să experimenteze el mai întâi noi medicamente. Boala se agrava din zi în zi. La un moment dat a scris fratelui său, părintele Pamfil: „Sper să fiu pe veci recunoscător lui Dumnezeu pentru acest favor. Boala îmi va grăbi şi-mi va uşura calea spre patria cerească. În această speranţă o primesc ca pe o cruce personală şi mă silesc a o duce după pilda lui Simon din Cirene, urmându-l pe divinul Învăţător“.

A murit la 15 aprilie 1889, la vârsta de 49 de ani, îngrijit fiind de câteva surori şi înconjurat de alţi preoţi, sosiţi în ultimii ani ca să-l ajute în muncă. A fost îngropat sub copacul unde a dormit în prima noapte, când a venit la Molokai, fiind plâns de cei 1.166 de leproşi din insulă ca părinte şi ca frate.

În anul 1936 rămăşiţele pământeşti au fost aduse în ţara natală. În anul 1995, Ioan Paul al II-lea l-a beatificat la Bruxelles, iar zece ani mai târziu, postul public de radio flamand l-a ales drept cel mai mare belgian din toate timpurile.

Ce exemplu lasă părintele Damian creştinilor de astăzi? Iată răspunsul dat la Radio Vatican de către pr. Alfred Bell, cel care s-a ocupat de cauza de canonizare a Apostolului leproşilor: „Guvernul din Hawaii a dus bolnavii de lepră pe o insulă foarte mică, pentru ca societatea să nu mai aibă această problemă. Părintele Damian de Veuster a schimbat aceşti oameni abandonaţi într-o adevărată comunitate. Le-a dat speranţă. El era un misionar activ, care a lucrat în orice domeniu pentru a îngriji leproşii. De exemplu, cu cei mai în putere, a construit un spital, în timp ce cu alţi bolnavi a organizat un cor cu instrumente. A făcut orice pentru a-i ajuta. S-ar putea spune că astăzi el este un model pentru formatorii comunităţilor. Într-un timp în care mulţi sunt egoişti şi se gândesc numai la sine, el a dat exemplu pentru modul în care există posibilităţi de împărtăşire a bunurilor, şi aceasta chiar într-o comunitate ce se afla în condiţii atât de grele. Părintele Damian este şi un exemplu pentru cei care nu au voce în societate. Leproşii nu contau nimic în societatea din Hawaii, dar el le spunea: «Voi sunteţi importanţi, în ochii lui Dumnezeu sunteţi ca nişte perle preţioase». Pentru cei mulţi, care nu au voce în diferite domenii ale vieţii, pr. Damian este şi un om de speranţă“.