Dăruind, vom dobândi!

Mare este însemnătatea sărbătorii Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos. În această perioadă a Crăciunului, şi nu numai, fiecare om trebuie să fie darnic, aşa cum Dumnezeu-Tatăl a făcut cel mai mare Dar omenirii: Pruncul Iisus Hristos, Mântuitorul nostru. Acest Dar trimis de Dumnezeu vine în lume, biruieşte moartea şi oferă omului posibilitatea iertării păcatelor.

Îmi amintesc şi acum seara de dinaintea sărbătorii Crăciunului, când, în jurul sobei, bunica îmi spunea legenda lui Moş Crăciun, care vorbeşte despre cum Fecioara Maria a urmat sfatul lui Moş Ajun şi s-a dus să nască pe Fiul lui Dumnezeu în casa lui Moş Crăciun. Crăciuneasa, care ştia că soţul ei nu-i iubeşte pe creştini, a adăpostit-o pe ascuns în grajdul casei şi i-a moşit pruncul. Când a aflat, Crăciun şi-a pedepsit soţia tăindu-i mâinile. Atunci, Fecioara Maria a înfăptuit un miracol şi le-a lipit la loc. Crăciun şi-a recunoscut greşeala şi s-a bucurat văzând neaşteptata minune. Pentru că soţia lui nu a rămas infirmă, evenimentul trebuia sărbătorit. Atunci, el a aprins un rug din lemne şi cu toţii s-au prins în horă. După acest moment, Crăciun cel dur şi neînduplecat a devenit un om blând şi generos, dăruindu-i Fecioarei Maria bunătăţi făcute în gospodăria lui: lapte, caş, unt şi smântână. De atunci, îmi spunea bunica, Crăciun a primit de la Maica Domnului o „pedeapsă” blândă: de-a lungul secolelor, el trebuie să vestească Naşterea Mântuitorului şi să ducă daruri copiilor.

Însemnătatea sărbătorii Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos, Crăciunul, este mare şi fiecare om este dator acum să joace rolul lui Moş Crăciun, deoarece astfel îl imită pe Dumnezeu-Tatăl, Care a făcut cel mai mare Dar omenirii: Pruncul Iisus Hristos, Mântuitorul nostru. Acest Dar trimis de Dumnezeu vine în lume, biruieşte moartea şi oferă omului posibilitatea iertării păcatelor. Urmând şi noi Mântuitorului, în preajma acestei sfinte sărbători, şi nu numai, înainte de a aştepta daruri, ar trebui ca noi să fim primii care dăruim. Să dăruim în primul rând dragoste, să iertăm greşelile aproapelui nostru, căci înainte de a oferi daruri materiale, se cuvine să râvnim spre cele duhovniceşti.

Întreaga umanitate se bucură de Naşterea lui Iisus Hristos, Izbăvitorul nostru în toate nevoile, iar această bucurie se exteriorizează, ca şi în povestea bunicii mele, prin cadourile pe care le dăruim din dragoste spre dragoste. Fiecare dintre noi trebuie să vestească Naşterea Mântuitorului şi să propovăduiască bucuria cea mare, împărţind daruri copiilor, mai ales celor nevoiaşi, pentru a simţi şi ei că Tatăl Cel din ceruri poartă grijă întregii făpturi, nedreptăţind pe nimeni: „Omul are datoria/ Să aducă bucuria”, așa cum se spune într-un frumos colind. Pentru a primi iubire, trebuie să oferim iubire.

Colindul, o „Evanghelie populară“

Nașterea Domnului a fost dintotdeauna o sărbătoare foarte îndrăgită, iar poporul nostru L-a cinstit pe Mântuitorul „Cel mititel și înfășățel” cu multă evlavie, arătându-și sensibilitatea pentru acest eveniment din istoria omenirii. La români, tradițiile legate de sărbătoarea Crăciunului au un caracter aparte, descoperindu-ne strălucirea sufletului românesc, iar prin colinde, s-au creat adevărate predici, cu nimic mai prejos de imnologii Bisericii.

Colindul este o „Evanghelie populară” în care stă scrisă credința oamenilor ce trăiesc cu adevărat pentru Hristos: „An de an Crăciunul vine/ Îmbrăcat în rugăciune/ În credință și colind/ Se-mbracă omul creștin”. Nu doar ne amintim, ne bucurăm și vorbim despre Nașterea Domnului, ci o și trăim, conștientizăm realitatea ei și o propovăduim în vremurile societății de astăzi, în care smerenia Mântuitorului este tot mai dificil de înțeles. Acesta este în fapt rolul colindelor, acela de a ne introduce în simplitatea peșterii din Betleem, pentru a ne putea împodobi ieslea sufletului nostru spre a-L primi pe El, Pruncul cel mult așteptat. Prin aceste cântări minunate se aduce lângă noi Betleemul, se arată că este aproape de noi: „Colo sus pe-un deal frumos/ E pe susurul apelor, e sub neaua care ninge, dar nu-l atinge”. Sunt prezentate elemente naturale care nu există în Țara Sfântă, ceea ce ne duce cu gândul că Betleemul se identifică cu țara colindelor, mai precis fiecare loc în care există credința și bucuria Nașterii. Ne stă mărturie acest colind: „Dumnezeu S-a deșteptat/ Mâna stâng-a scuturat/ Trei inele I-au picat/ Unul în țara Nilului/ Altu-n a Iordanului/ Unul în țara Românească/ Unde Domnul va să nască”.

Colindele ne arată în mod clar și adevărat cât de actuală este Nașterea lui Iisus Hristos în fiecare moment al vieții noastre: „Astăzi S-a născut Iisus Hristos/ Mesia chip luminos”, „Nouă azi ne-a răsărit/ Domnul Iisus Hristos”, „Astăzi S-a născut/ Cel făr-de-nceput”. Ele ne transmit exact ceea ce Sfântul Roman Imnograful mărturisea: „Fecioara, astăzi, pe Cel mai presus de ființă naște”. Prezența cuvântului „astăzi” confirmă actualitatea evenimentului bucuriei, Nașterea Fiului Sfânt. Tot prin intermediul colindelor ne aducem aminte cu mare drag și de strămoșii noștri, ele devenind punți între generații, legături tainice de comuniune: „Azi cu strămoșii cânt în cor/ Colindul sfânt și bun”.

Colindul în viața cultică a Bisericii

Colindul ne pune în față și aspecte esențiale ale vieții Bisericii, ale vieții liturgice. Întâlnim numeroase referiri cu privire la Sfintele Taine ale Bisericii, cum ar fi: „Se scaldă, Se iordănește/ Cu apă Se limpezește/ Cu sfânt mir Se miruiește/ Cu vinuț Se-mpărtășește”. Și frumoasa tradiție a mersului cu icoana Nașterii Domnului ne aduce aminte de peregrinarea Maicii Sfinte în Betleemul rece și neprimitor. Acest obicei aduce în zilele de astăzi bucurie, deoarece prin primirea preotului în casele noastre, primim binecuvântarea Pruncului Iisus, astfel fiecare casă devenind un Betleem, care Îl primește pe Hristos. Prin urmare, colindele nu au pierdut din vedere nici viața cultică a Bisericii, în a cărei lucrare sfințitoare pulsează viața creștinilor, a fiecăruia dintre noi. Colindul exprimă jertfa cea mai sfântă, adusă de fiecare în parte pe altarul sufletului românesc. Noi, creștinii români, Îi închinăm Mântuitorului aceste colinde din adâncul sufletelor noastre, pentru a fi în comuniune cu El și pentru a ne arăta recunoștința față de cel mai mare act de iubire arătat omenirii, anume: Nașterea Fiului lui Dumnezeu pe pământ pentru mântuirea noastră.

Cosmin-Gabriel Marin este profesor de religie ortodoxă la Școala Gimnazială „Leonardo da Vinci”, Bucureşti.