Darul lui Eschin

Cea mai mare jertfă Îi aduce lui Dumnezeu cel ce Îi oferă zi de zi toată voia sa, adică se supune voii dumnezeieşti. Şi face aşa zi de zi nu numai o dată sau de două ori, ci de ori câte ori îi cer împrejurările, mai ales atunci când se vede împresurat de felurite suferinţe ori necazuri. Un lucru este preţuit nu pentru că este adus în piaţă la vânzare, ci pentru râvna şi bunăvoirea cu care este adus
în dar.
Cândva, numeroşii admiratori ai filosofului Socrate i-au adus acestuia din belşugul avuţiilor lor multe daruri preţioase. Însă unul dintre ucenici, Eschin, fiind foarte lipsit, venind la Socrate i-a spus: „Eu nu am nimic ca să-ţi pot aduce în dar astfel încât să fiu vrednic de tine. Pentru aceea toţi mă consideră cel mai sărac. Însă un dar tot am şi acesta este: mă pun pe mine însumi în slujba ta şi, oricum ar fi acest dar al meu, tu să judeci că ceilalţi îţi aduc ceva din prisosul lor, din ceea ce ei au în plus şi nu le trebuie, iar lor le-a rămas mai mult. Eu îţi dăruiesc tot ce am şi fie ca ofranda mea să fie bine primită!”
Răspunsul lui Socrate a fost unul pe măsura ucenicului său: „Tu, Eschin, mi-ai adus darul cel mai mare şi mai preţios. E frumos că te-ai socotit pe tine însuţi de mic preţ, totuşi, eu mă voi strădui şi voi face tot posibilul să te înapoiez pe tine însuţi mult mai bun decât te-am primit”.
Prin ofranda inimii sale, Eschin l-a întrecut chiar şi pe Alcibiade, care avea o dragoste neţărmurită faţă de marele filosof grec şi a covârşit toate darurile bogate ale tinerilor înstăriţi. Să fim aşadar cu atenţie în viaţă şi, luând pildă din povestirea istorisită mai devreme, să vedem cum poate mintea sănătoasă, adânc cugetătoare, să scoată din cea mai mare sărăcie cea mai de preţ bogăţie! (Preluare din vol. Iliotropion sau Acordul dintre voia omului şi voia lui Dumnezeu, Egumeniţa, 2012)