Sofianismul lumii create, adică sublimitatea înţelepciunii divine, nu se poate înţelege numai din măreţia unitară a cosmosului, dar şi din infinita varietate a părţilor lui, care împreună alcătuiesc armonia universală. Căci, întocmai ca în opera de artă, varietatea părţilor proporţionate între ele dă unitatea şi armonia întregului. Atât lumea, în genere, cât şi lumea umană, în special, ar fi de o monotonie ucigătoare în această varietate, ce rezultă din capacitatea diferită cu care sunt înzestrate făpturile. Aceste capacităţi felurite sunt darurile naturale ale lui Dumnezeu.
Potrivit înţelepciunii lui Dumnezeu însă, geniul e o raritate, o excepţie, un miracol natural şi numai astfel poate să-şi exercite în lume farmecul superior al creaţiilor sale artistice. Adesea, geniul e o nefericire pentru cine-l poartă. Dar nimeni nu trebuie să fie nefericit că nu-l are. Fiecare suntem înzestraţi cu o capacitate anumită, personală. Toată înţelepciunea creştină a vieţii stă în perfecţionarea maximă a darului natural de care ne bucurăm. Şi, precum fiecare făptură din lume îşi are arhetipul în atotştiinţa lui Dumnezeu, tot astfel fiecare dar cu care suntem înzestraţi îşi are corespondentul desăvârşitor în darurile harice ale Duhului Sfânt. (Nichifor Crainic, Nostalgia Paradisului)Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul observa că soții sunt în zilele noastre ca „petardele” sau ca „artificiile”. Nici nu intră bine în casă, obosiți de la serviciile lor, din care luptă să își plătească ratele acumulate ca urmare a dorințelor și poftelor pe care le au, unele dintre ele iraționale și fără valoare în plan spiritual, că imediat „li se aprinde fitilul”. De aici, cuvinte grele, injurii, critici, acuzații, separare, divorț și partaj.
În bisericile din Răsărit, astăzi se săvârșește slujba Canonului Mare al Sfântului Andrei Criteanul, moment de maximă trăire duhovnicească înaintea marelui prag al Săptămânii Sfintelor Pătimiri. Climax al stărilor spirituale trăite până acum în Postul Păresimilor, Canonul de pocăință este cea mai sigură și directă cale de introspecție, de cercetare a cugetului, de curățire a inimii. Nimic nu se compară cu ceea ce vom trăi în această seară, în biserica noastră parohială, la poalele catapetesmei.
Nu de azi, de ieri, ci deja de câțiva ani, pe baza tehnologiei de recunoaștere facială, softuri specializate și sofisticate încearcă să identifice, în aeroporturi și alte puncte sensibile, persoanele pe care „se vede” că au sentimente de vinovăție, deci pun la cale ceva; s-a pus la punct de asemenea o aplicație care susține că poate „citi” pe fețele elevilor dintr-o clasă dacă sunt sau nu atenți la lecție (mă rog, aici nu cred că era nevoie de vreo aplicație), iar în unele spitale, acești algoritmi încep să fie implementați pentru a determina nivelurile „adevărate” de durere ale pacienților cu afecțiuni cronice și să se decidă astfel dacă au cu adevărat nevoie de medicamente. Această din urmă aplicație pare cam cinică, dar nu asta e prima problemă, ci faptul că toate aceste utilizări ale tehnologiei de vârf se bazează pe un foarte contestabil set de standarde privind felul în care emoțiile și sentimentele se afișează pe fețele noastre.
Cine se apropie, fie și pentru o clipă, de scrierile Sfântului Ioan Scărarul rămâne copleșit de adâncimea trăirilor sale și de limpezimea unei cunoașteri dobândite nu din cărți multe, ci din focul
.jpg)
Duminica a 5-a din post (a Cuvioasei Maria Egipteanca) Marcu 10, 32-45 În vremea aceea Iisus a luat la Sine iarăşi pe cei doisprezece şi a început să le spună cele ce aveau să I se întâmple: Iată, ne suim
„În vremea aceea, ieșind din părțile Tirului și Sidonului, a venit Iisus la Marea Galileei, prin mijlocul hotarelor Decapolei. Și I-au adus un surd, care era și gângav, și L-au rugat să-Și pună mâna peste
Fraților, Dumnezeu, când a dat făgăduință lui Avraam, de vreme ce n-avea pe nimeni mai mare, pe care să Se jure, S-a jurat pe Sine Însuși, zicând: «Cu adevărat, binecuvântând te voi binecuvânta, și
Sfântul Nicon era din Neapole (Napoli de astăzi), tatăl său fiind păgân, iar mama sa creştină. El a fost un ostaş viteaz, care a avut multe biruinţe datorită puterii Sfintei Cruci cu care se însemna după
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 628-629 „Acest mare nevoitor al zilelor noastre (schimonahul Gherasim Cârjă) a întrecut pe mulți
În contextul Anului omagial comemorativ al sfintelor femei din calendar, în această Duminică a 5-a a Postului Mare se cuvine să ne îndreptăm gândul și inima spre sfintele cuvioase care au fost odrăslite de pustiul cel mult roditor al virtuții. Departe de zgomotul lumii, în tăcerea și asprimea pustiei, ele au rodit țarina inimii, prin rugăciune, smerenie și nevoință, devenind pilde vii de credință și dăruire pentru toți cei care caută apropierea de Dumnezeu. Viețile lor ne arată că adevărata rodire nu vine din belșugul celor materiale, ci din adâncul unei inimi curate și din lucrarea virtuților.
A fost rugat odată un părinte sfințit să spună, în câteva propoziții, care sunt principiile vieții ascetice ortodoxe în Iisus Hristos. Mai exact, care ar fi treptele mântuirii, care ar duce pe
„Şi i s-a spus lui Saul: «Iată David este la Naiotul Ramei!». Şi a trimis Saul slujitori să prindă pe David; dar când au văzut aceştia ceata prorocilor prorocind şi pe Samuel povăţuindu-i, S-a pogorât Duhul lui Dumnezeu peste slujitorii lui Saul şi au început şi ei a proroci. Spunându-se acestea lui Saul, el a trimis alţi slujitori, dar şi aceştia au început a proroci. Apoi Saul a trimis al treilea rând de slujitori şi începură şi aceştia să prorocească. Mâniindu-se, în sfârşit, Saul a plecat el însuşi la Rama şi a mers până la izvorul cel mare din Soco. Acolo a întrebat şi a zis: «Unde sunt Samuel şi David?». Şi i s-a spus: «Iată aici în Naiotul Ramei». Şi a plecat el acolo, la Naiotul Ramei. Dar pe cale S-a pogorât peste el Duhul lui Dumnezeu, iar el a mers prorocind până a ajuns la Naiotul Ramei. Acolo s-a dezbrăcat de haine şi a prorocit înaintea lui Samuel şi toată ziua aceea şi toată noaptea a şezut dezbrăcat. De aceea se zice: «Au doară şi Saul este printre proroci?»” (I Regi 19, 19-24).
La 1 martie 1837, în Humulești, la poalele Cetății Neamțului, a văzut lumina zilei Ion Creangă, scriitorul care, prin inegalabila sa operă, ne redeschide mereu lumea curată a copilăriei și frumusețea
Tăcerea arată măreția, puterea și iubirea lui Dumnezeu, Care mereu ne iubește și lucrează în tăcere, spre binele nostru. El până acum lucrează, zice Mântuitorul (Ioan 5, 17), vindecă, mângâie, alină și tămăduiește rănile păcatelor și orgoliilor noastre, ascunzându-Se tainic în lucrările Sale, izvorâte din iubire, lucrare cu putere, învăluite în smerenie, delicatețe și multă gingășie.
