De ce mai există târguri de carte?

Suntem oamenii fără timp. Aș adăuga: și fără glorie. Trăim vremuri care ne aleargă de colo-colo de parcă am fi niște roboței programați să funcționeze la turație maximă. De fapt, de­-se­ori ne este teamă că totul e o iluzie, o minciună, căci nu avem timp nici măcar să ne trăim propria viață. Ceea ce facem este să simulăm viața, recunoașterea semenilor, bucuria. Ne dăm mâna și schimbăm cuvinte de conve­niență cu gândul la locul unde urmează să ajungem, undeva unde avem noi treburi presante. Și când ajungem în acel loc, ne gândim la altul, cu adevărat benefic, nu-i așa? Iar persoana care ne vorbește fix în acest moment nu este cea importantă, ci alta, spre care ne grăbim. Este o fugă de prezent, deci o fugă de viață.

În aceste condiții, cui mai folosește un târg de carte? Folosește cu adevărat? Sau este un prilej efemer, poate snob, de a ne expune cărțile, dacă suntem autori sau editori, ori de a-i uimi pe cei din jur cu presupusa noastră dorință de lectură? Dar cine pe cine vrea să uimească? S-ar părea că de la această ultimă bănuială trebuie excluse câteva miliarde de oameni. Conform ­statisticilor, ne putem referi la un miliard și jumătate de chinezi, care nu mai citesc de vreo două mii de ani. Chiar și atunci, în vechime, cititorii erau în număr de 1.000, cu împărați cu tot. Excludem un miliard și jumătate de indieni, care s-au oprit în urmă cu 4.000 de ani la Vede. Excludem credincioșii hipercorecți de toate națiile, care se mulțumesc cu Cărțile Sfinte. Nu ne rămâne decât să presupunem că le înțeleg corect. Restul populației planetei este ocupată cu smartphone-ul.

Și totuși, cum de mai există târguri de carte? Pare un paradox de neînțeles sau un lux de nesuportat. Ce facem noi la aceste târguri? În primul rând, cultivăm un simbol, o speranță. De ce? Pentru a nu muri. Oamenii nu au nevoie numai de hrană, haine și locuință, așa cum s-a ajuns să se creadă, ci și de simboluri, adică semne ale unei lumi superioare care există undeva în noi. În al doilea rând, este vorba de nevoia de lectură prin care înțelegem nevoia de autoregăsire, de oglindire deloc narcisistă în cuvintele altcuiva. Gestul nobil de a deschide o carte echivalează cu un act de smerenie și în același timp de curaj; este o dovadă că, în ciuda evidenței, nu am renunțat să credem că binele este posibil.

Departe de a fi o evadare din real, un drog (cum greșit cred unii), lectura unei cărți ne deprinde cu lectura vieții, ambele fiind foarte exigente: cer atenție, concentrare, capacitate de înțelegere. Practic, deși unii dintre noi nu și-au dat seama, ni se cere să fim inteligenți! Or asta nu e posibil fără lectură, fără efort. Un târg de carte este benefic pentru că ne reamintește că e bine să facem acest efort. Este și un exercițiu de statornicie. Astfel suntem mai pregătiți pentru viață, pentru propriul nostru prezent.