De ce mâine nu va fi ca azi, dar va fi ca ieri

Zilele trecute, Robert Zoellick, preşedintele Băncii Mondiale, a propus înainte de întrunirea G20 din Coreea de Sud un nou sistem al ratelor de schimb internaţionale care să ţină cont, pe lângă dolar, euro, liră sterlină, yen şi yuan, şi de preţul aurului.

Pentru comunitatea financiară mondială această propunere a venit ca un şoc. Ea are în vedere revizuirea acordurilor privind ratele de schimb variabile şi revenirea la un sistem asemănător celui de după cel de-al Doilea Război Mondial, în care ratele de schimb erau fixe şi erau legate prin dolar de un etalon aur, sistem ce a fost modificat în anii â70 şi a dus la declanşarea crizei petrolului.

Despre ce este vorba? După cel de-al Doilea Război Mondial, statele lumii au căzut de acord să înfiinţeze un sistem prin care să evite ceea ce s-a întâmplat după Primul Război Mondial şi să prevină o criză economică mondială. Sistemul trebuia să faciliteze comerţul internaţional şi să asigure stabilitatea economică. Sistemul se baza pe dolar ca etalon de schimb în raport cu celelalte valute, iar dolarul era legat de aur la un preţ fix. Sistemul a funcţionat până în anii â70 când, din cauza faptului că Statele Unite aveau un deficit comercial prea mare datorat, printre altele, războiului din Vietnam, au fost nevoite să renunţe la preţul fix al aurului şi să permită dolarului să fluctueze în raport cu aurul, ceea ce a dus la prăbuşirea sistemului de rate fixe şi instaurarea unui sistem de rate variabile.

Sistemul cu rate variabile are avantajul că facilitează creşterea economică şi pune la dispoziţia statelor instrumente pentru politici sociale şi economice. Statele pot tipări bani şi pot investi în anumite programe sociale şi economice. Dezavantajul este că banii se tipăresc prea uşor şi există riscul pierderii încrederii în monedă, ceea ce duce la devalorizarea ei.

În timpul actualei crize au fost două mari strategii de ieşire: strategia europeană, cea cu tăieri de cheltuieli, şi strategia americană, cu masive infuzii de capital. Strategia americană implică tipărirea masivă de bani, ceea ce duce inevitabil la devalorizarea dolarului, ceea ce atrage după sine o modificare a tuturor preţurilor, ceea ce duce la perturbarea exporturilor, deoarece dolarul este moneda dominantă pe pieţele internaţionale. Statele lumii se află astfel în pragul unui posibil război al valutelor, când pentru a deveni competitive la export trebuie să îşi devalorizeze şi ele moneda ca să ţină pasul cu dolarul. Or, situaţia aceasta este fix situaţia pe care doreau să o evite acordurile de după cel de-al Doilea Război Mondial. De aceea, de ceva vreme se tot aud voci mai ales în Europa şi China care cer un nou sistem care să nu mai privilegieze dolarul, ci un coş de valute, în aşa fel încât să se evite un război al devalorizărilor şi să se creeze o mai mare stabilitate.

"Noutatea" cu care vine Robert Zoellick este introducerea aurului ca una dintre referinţele pentru acest coş de valute etalon. Introducerea aurului ca referinţă ar face şi mai stabil sistemul pentru că aurul nu se poate tipări, cel puţin deocamdată. Există însă numeroase dificultăţi practice pentru această schimbare. Rezistenţa băncilor şi a guvernelor, care astfel îşi văd diminuate posibilităţile de a influenţa unilateral monedele proprii şi implicit economiile, fiind nu tocmai cea mai lipsită de importanţă.

Morala acestei schimbări însă este alta, oamenii nu mai au încredere în sisteme complexe şi abstracte care de fapt se bazează pe deciziile unui număr restrâns de oameni, cum este sistemul monetar actual care depinde de bunăvoinţa guvernului american şi a rezervei federale (unde se află tiparniţa de bani), şi vor înlocuirea lui cu ceva mai clar şi mai palpabil, cum ar fi aurul, o veche iubire a omenirii. Ceea ce face ca mâine să nu fie ca azi, dar să semene foarte mult cu ieri.