De ce nu primim în această viaţă ceea ce merităm

Dumnezeu nu pedepseşte pe toţi ca să te încredinţeze pe tine că este înviere. Şi pedepseşte pe unii, ca prin pedepsirea acestora, ceilalţi, de frică, să se facă mai osârduitori. Şi cinsteşte pe unii din cei buni, ca prin aceasta să tragă şi pe ceilalţi la râvna faptei bune. Dar nu-i cinsteşte pe toţi, ca să te înveţi că este altă vreme în care va răsplăti tuturor. Că de ar fi luat toţi după cum au lucrat, nu ar fi crezut în înviere. Şi dacă niciunul n-ar fi fost răsplătit, cei mai mulţi s-ar fi făcut mai trândavi. De aceea, pe unii îi pedepseşte, iar pe alţii nu, folosindu-i şi pe unii şi pe alţii. Că acelora le taie răutatea, iar pe aceştia, prin pedepsirea acelora, îi înţelepţeşte. Acestea se dovedesc şi din cele ce a spus Hristos, că spunându-I unii că surpându-se turnul din Siloam, a ucis optsprezece oameni, El le răspunde: „…gândiţi oare, că ei au fost mai păcătoşi decât toţi oamenii care locuiau în Ierusalim? Nu! Zic vouă; dar de nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel“ (Lc. 13, 4-5).

Nouă ne e de folos a nu fi pedepsiţi îndată pentru păcat

Dacă toţi cei ce au săvârşit păcate, îndată ar fi fost pedepsiţi, s-ar fi împuţinat aşa de mult neamul nostru, încât ar fi ajuns la sfârşit. Şi ca să te încredinţezi că aceasta este adevărat, ascultă pe proorocul, care zice: „De te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va suferi?“ (Ps. 129, 3). Şi dacă vreţi să cercetăm cuvântul acesta, să lăsăm a cerceta viaţa fiecăruia cu de-amănuntul, că nu ne este nouă cu putinţă a şti cele lucrate de fiecare în viaţa aceasta, şi cele care toţi le greşim, pe acestea să le aducem de faţă, şi din acestea ne va fi arătat luminat, că de am fost pedepsiţi imediat pentru fiecare păcat, demult ne-am fi prăpădit.

Cel ce a numit pe fratele său, nebune, vinovat este gheenei focului (Mt. 5, 22), zice Scriptura. Este vreunul din noi care nu a făcut păcatul acesta? Trebuia dar ca îndată să fi numit, pe acela ce a păcătuit şi nu numai pe el, ci toţi ar fi trebuit să fim răpiţi şi ne-am fi stins demult.

Iarăşi cel ce se jură, măcar şi drept de se va jura, face ceea ce este de la cel rău (Ibid. 33). Care este dar cel ce nu s-a jurat? Şi mai ales cine este cel ce nu s-a jurat strâmb niciodată.

Cel ce priveşte la femeie cu ochi desfrânaţi săvârşeşte desfrânarea în inima sa (Ibid. 28). Şi la acest păcat mulţi se vor afla vinovaţi. Deci dacă acestea amintite de noi sunt aşa de grele, şi fiecare păcat este pricinuitor de mare pedeapsă, vom cugeta la păcatele cele făcute de noi în ascuns, cu siguranţă vom vedea pronia lui Dumnezeu, că nu ne pedepseşte pentru fiecare păcat.

De aceea, când vei vedea pe cineva răpind, lăcomind şi nepedepsit rămânând, deschide-ţi conştiinţa, cercetează-ţi viaţa, vezi-ţi păcatele şi te vei încredinţa că în primul rând ţie îţi este de folos a nu te pedepsi pentru fiecare păcat. Pentru aceasta mulţi fără de socoteală grăiesc, căci mai înainte de a cerceta cele ale lor, pe cele străine le judecă. Şi aşa lăsând ale noastre, toţi cercetăm cele ale altora, dar să nu facem aceasta, ci dimpotrivă.

Suferim pentru păcate sau pentru a ne pricinui cununi

Şi de vei vedea pe vreun drept că se pedepseşte, adu-ţi aminte de Iov. Căci oricât de drept va fi cineva, nu va fi ca acela, nici chiar aproape ca el. Şi oricâte rele ar pătimi, niciodată nu va putea zice că a pătimit ca acela. Deci acestea luându-le în minte, încetează a prihăni pe Stăpânul şi înţelege că Dumnezeu lăsând pe unul ca acesta să pătimească rău, nu-l părăseşte, ci vrea să-l încununeze şi să-l facă mai strălucit.

Iar de vei vedea pe vreun păcătos că se pedepseşte, adu-ţi aminte de slăbănogul care pătimea pe pat de treizeci şi opt de ani, că şi acela pentru păcate a pătimit atât de mult, după cum spune Hristos: „Iată te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău“ (In. 5, 14).

Noi suferim pentru păcate, când suntem pedepsiţi, sau pentru a ne pricinui cununi, dacă trăim în fapte bune. Pentru aceasta, ori de trăim în dreptate, ori de trăim în păcate, de folos ne este pedeapsa, căci uneori ne lămureşte, iar alteori ne înţelepţeşte, iar munca ceea ce va fi să fie mai uşoară ne va fi. Şi cum că se poate ca cei ce sunt pedepsiţi aici şi sufere cu mulţumire, să li se facă acolo chinul mai blând, ascultă pe Pavel, zicând: „De aceea mulţi dintre voi sunt neputincioşi şi bolnavi şi mulţi au murit. Căci de ne-am fi judecat pe noi înşine, nu am mai fi judecaţi. Dar, fiind judecaţi de Domnul, suntem pedepsiţi, ca să nu fim osândiţi împreună cu lumea“ (I Cor. 11, 30-32).

Deci ştiind acestea şi toate cele asemenea, să lăudăm pronia lui Dumnezeu, iar acelor ce grăiesc împotrivă să le astupăm gura.

Dacă ceva din cele ce se petrec covârşesc mintea noastră, să nu socotim, din aceasta, că suntem lipsiţi de purtarea de grijă a lui Dumnezeu, ci, înţelegând pe cele neînţelese, să le lăsăm înţelepciunii Lui celei neurmate. Şi dacă meşteşugul omenesc nu este cu putinţă omului neiscusit să-l înţeleagă, cu atât mai mult va fi cu neputinţă minţii omeneşti să înţeleagă nemărginirea purtării de grijă a lui Dumnezeu (Rom. 11, 33).

Căci neînţelese sunt judecăţile Lui şi neurmate căile Lui. Dar însă luminându-ne din aceste puţine cuvinte, să mulţumim Domnului pentru toate cele ce se fac. Putem şi în alt fel să mulţumim lui Dumnezeu pentru purtarea Sa de grijă, căruia nimeni nu-I va putea grăi împotrivă.

Ni se păstrează o altă răsplătire

Să întrebăm pe cei ce vorbesc împotrivă: Oare este Dumnezeu? Şi de vor zice ca nu este, nici să nu le răspundem.

Căci precum celor nebuni nu li se cuvine a le răspunde, aşa nici celor ce zic că nu este Dumnezeu. Şi dacă o corabie care are puţini corăbieri şi călători, nici o stadie nu poate merge fără cel ce o cârmuieşte, cu mult mai mult lumea aceasta atât de mare, care are în ea atâtea suflete, alcătuite din deosebite stihii, nu ar fi ţinut atâta vreme, dacă nu ar fi fost pronia divină, care să întărească şi să ţie lumea aceasta totdeauna.

Iar dacă ruşinându-se de credinţa cea de obşte a tuturor şi de cercarea cea din lucruri, vor mărturisi că este drept Dumnezeu, precum cu adevărat şi este. Iar de este drept, răsplăteşte fiecăruia cele după vrednicie şi dreptate. Dar vedem că nu toţi iau aici cele după vrednicie şi dreptate. Deci este nevoie să nădăjduim, că ni se păstrează o altă răsplătire, când luând fiecare cele după vrednicie, să fie arătată dreptatea lui Dumnezeu. Şi cuvântul acesta nu ne aduce numai credinţa în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, ci şi pe cea în înviere.

Deci acestea ştiindu-le, şi noi înşine să cugetăm cele pentru pronie şi pentru înviere şi pe alţii să învăţăm şi toată osârdia sa o punem, ca celor ce se turbează împotriva Stăpânului să le astupăm gurile.

Să-L slăvim în toate, căci aşa vom atrage asupra noastră mai multă purtarea Lui de grijă şi dobândind mult ajutor, ne vom putea păzi de răutatea cea veşnică. Aşa vom dobândi bunătăţile cele ce vor să fie, cu darul şi cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, Se cuvine slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. (Sf. Ioan Gură de Aur, Din ospăţul Stăpânului)