De ce Scientologia e o falsă religie

Când îşi prezintă oferta, scientologii susţin că aceasta ar reprezenta varianta unei noi şi actuale religii: „Fiecare Ev nou şi fiecare religie au avut o tehnologie. Tehnologia de azi şi de mâine este Scientologia“, afirmă L. Ron Hubbard, fondatorul Scientologiei (vezi Das Handbuch für den Ehrenamtlichen Geistlichen, Kopenhagen, 1983, LXIII). Această supoziţie izvora din convingerea lui Hubbard că lumea s-ar afla în pragul unei schimbări „a istoriei“ (Ibidem, LXVI).

E adevărat, cei mai mulţi scientologi acceptă faptul că oferta lor are un conţinut religios minor, dar ţin să sublinieze că, dacă Scientologia nu vorbeşte de o „divinitate“ în sensul tradiţional, aceasta nu anulează statutul ei de religie (Ibidem, p. 719). Ei afirmă că îşi trăiesc propria credinţă în Dumnezeu, dar într-un Dumnezeu a cărui formă de existenţă rămâne la latitudinea imaginaţiei fiecăruia. În opinia lui Hubbard, de pildă, Dumnezeu nu este altcineva decât omul desăvârşit al noului Ev (F.-W. Haack, Scientology - Magie des 20. Jahrhunderts, München, 1982, p. 40).

Scientologii resping categoric ideea de pocăinţă şi de iertare

Scientologia pretinde că nu se află în nici un fel de dispută cu alte religii sau practici religioase. Se regăseşte, în schimb, cel mai aproape de hinduism şi budism. Legat de budism, scientologii pretind chiar că mesajul lor ar fi „o continuare directă… a operei lui Gautama Siddhartha Buddha“ (L. Ron Hubbard, op. cit., XI). Budismul, spun ei, şi-a impus mesajul de la 550 î.Hr. până în anul 1950 d.Hr., continuitatea sa de aici înainte fiind asigurată, chipurile, de Scientologie.

Nici referirile la creştinism nu lipsesc din oferta scientologică, chiar dacă, de cele mai multe ori, acestea sunt critice; în acest context, descoperim diferite citate biblice: I Ioan 5, 6; I Corinteni 2, 11; Luca 17, 21; Ioan 6, 63; 8, 32; 14, 6; 14, 17. Între multe altele, atunci când invocă mesajul biblic, scientologii resping categoric ideea de pocăinţă şi de iertare. De asemenea, apelând la izvoare necreştine, ezoterice, susţin ideea că, între 12 şi 30 de ani, Iisus Hristos ar fi fost iniţiat în India, pentru ca, după aceea, să revină şi să facă cunoscută „înţelepciunea“ pe care o dobândise. Mai mult decât atât, Scientologia pretinde că ea poate oferi omului tot ceea ce a promis Hristos, şi anume înţelepciune, sănătate şi nemurire (Ibidem, XI). Deosebirea principală constă în faptul că, în creştinism, omul se mântuieşte prin lucrarea lui Iisus Hristos şi prin harul lui Dumnezeu, pe când în Scientologie prin cunoaştere, gândire şi acţiune dreaptă. În acelaşi timp, Scientologia reproşează Bisericii creştine faptul că i-ar ţine pe oameni într-o stare de ignoranţă.

Crucea sciento

Deşi Scientologia respinge orice dogme, şi-a constituit un fel de „mărturisire de credinţă“, care, în prima ei parte, face o prezentare generală a drepturilor omului. În a doua parte, afirmă, între multe altele, că omul este în sine bun, că supravieţuirea sa depinde de el însuşi, de semenii săi şi de realizarea unei frăţii cu universul; că spiritul poate fi salvat şi că doar acesta poate salva şi vindeca trupul (vezi Church of Scientology of California, Der Hintergrund und die Zeremonien der Scientology Kirche, f.a., 1973 / USA 1959, p. 57). Crucea scientologică trebuie să simbolizeze cele opt „dinamici“ ale învăţăturii, trebuie să fie un simbol pentru „întâlnirea dintre spirit şi materie în viaţa fiecărui om“ (Scientology Kirche Deutschland, „Wir von der Kirche glauben“ - Glaube und religiöses Brauchtum der Scientology Kirche Deutschland, München, 1973, p. 9). Prin urmare, crucea nu are o semnificaţie creştină; ba mai mult, crucea scientologică se găseşte deja pe cărţile tarot ale Ordinului cultic satanist Ordo Templi Orientis (O.T.O.).

În cultul scientologic, rugăciunea poate fi introdusă doar la cerere, iar textele citite provin exclusiv din literatura scientologică. Alte elemente sunt crezul, „auditingul“ pe grupe, un substitut al Spovedaniei, şi o predică pe teme specifice Scientologiei (de pildă, dinamicele, axiomele, mind-ul etc.). În locul Botezului a fost introdusă ceremonia punerii numelui, având drept scop principal să ajute thetan-ul (un fel de unitate de comandă a omului, „sufletul spiritului“) să se orienteze şi să se achite de îndatoririle care-i revin. De puţină vreme, acesta şi-a preluat noul trup, fiind conştient că trebuie să îl conducă.

Ca să semene unei adevărate Biserici, „Biserica scientologică“ avea nevoie de un sacerdoţiu, de un cler; astfel că orice „auditor“ căruia se confesează noii recruţi este asimilat unui fel de „preot duhovnic“ (The Church of Scientology, Towards Peace on Earth, f.l., f.a., p. 29). În cadrul ceremoniei de consacrare, respectivul primeşte drept însemne crucea şi lanţul. Deşi se vor un echivalent al preoţilor din Biserica creştină, totuşi atribuţiile „auditorilor“ scientologi, cum ar fi îmbunătăţirea capacităţii memoriei, sporirea abilităţilor fizice şi a poftei de viaţă, abstinenţa de la droguri, reclama pentru literatura scientologică etc., nu se regăsesc între priorităţile unui preot sau pastor creştin.

De asemenea, pentru a oferi adepţilor sentimentul apartenenţei la un fel de „Biserică“, scientologii au impus depunerea unei cereri în urma căreia se primeşte acceptul de a deveni membru al comunităţii pe o perioadă de la doi ani şi jumătate până la cinci ani. Colaborarea cu Sea Organization, un fel de „creier“ al Scientologiei, e prevăzută, în schimb, în urma cererii „pentru următoarele miliarde de ani“ (Anstellungsvertrag der Sea Organization, 1988). Fundamentul unui asemenea „legământ“ este credinţa în reîncarnare.

Concepţia scientologică despre reîncarnare, spre deosebirea de cea budistă, de pildă, poartă o amprentă foarte tehnică. Pentru că, în contrast cu budismul, scientologia nu manifestă un dispreţ şi o fugă de lumea materială, ci dominarea ei. În viziunea lui Hubbard, omul poate accede până la statutul de „Dumnezeu“. Omul nu are un suflet, ci este un suflet, căruia, la o anumită vârstă, îi moare trupul. Scientologia, spune acelaşi Hubbard, poate oferi „tehnologia“ să-şi poată depăşi condiţia umană (vezi Einführung in die Ethik der Scientology, Kopenhagen, 1989, p. 73).

Din păcate, Scientologia nu face altceva decât să vânture iluzia posibilităţii accederii de la statutul de om, conferit de Dumnezeu prin creaţie, la acela de „supra-om“. Este şi motivul pentru care Scientologia se îndepărtează profund de antropologia creştină. De altfel, în general, elementele religioase, în acest mare „complex comercial“ al Scientologiei, sunt integrate, mai degrabă, într-o adevărată tehnologie artistică vandabilă. Lucrul acesta corespunde, în fond, întocmai structurii interioare a Scientologiei, în baza căreia absolut totul, inclusiv fericirea şi mântuirea omului, se negociază şi sunt vandabile.