De ce tabloul religios nu este o icoană

Când Cel nevăzut S-a făcut văzut în trup, atunci vei înfăţişa în icoană asemănarea Celui care S-a făcut văzut.”

Pentru societatea în care trăim este foarte importantă ima­ginea. Omul este foarte preocupat de imagine. În plan religios, această frământare naște diferite întrebări: Ce este firesc și ce este nefiresc în imaginea sacră? Icoana bizantină este un tablou religios? Prezența unei icoane în afara spațiului sacru este firească sau nefirească?

Pentru învățătura noastră ortodoxă Dumnezeu Cel nevăzut S-a făcut văzut, în urma înomenirii Sale, oferindu-ne posibilitatea reprezentării Sale în icoană. Icoana nu este idol, pentru că în ea nu reprezentăm o persoană care nu a existat în realitate, și nici materia nu se confundă cu persoana reprezentată.

Icoana devine o fereastră spre cer, ca mediu al întâlnirii dintre om și Dumnezeu sau dintre om și sfinții lui Dumnezeu. Într-o societate a kitsch-ului se face o confuzie între icoană și tabloul religios, cel din urmă acceptat mult mai ușor decât icoana.

De ce tabloul religios nu este o icoană? Răspunsul nu este atât de simplu, pentru că noi încă nu înțelegem că icoana ne descoperă o lume transfigurată. Icoana mă învață cum era omul înainte de cădere sau cum va arăta omul sau întreaga creație la a doua venire a lui Hristos, când toate vor fi transfigurate într-un cer nou şi un pământ nou (Apoc. 21, 1).

De ce bucurie în fața icoanei bizantine? Pentru că acolo mă întâlnesc cu omul transfigurat, omul firesc, care a pus început asemănării cu Dumnezeu, îmbrăcând veșmântul țesut de Dumnezeu și lepădând hainele de piele. În icoana bizantină, prin fondul auriu - ca iradiere a harului lui Dumnezeu, totul este scăldat în lumina necreată a lui Dumnezeu. Această strălucire ne amintește de strălucirea de pe chipul lui Moise când a coborât de pe muntele Sinai, după ce a primit tablele Legii, în urma întâlnirii sale cu Dumnezeu.

De ce tristețe în fața tabloului religios? În fața tabloului religios mă întâlnesc cu omul netransfigurat, carnal, care nu a reușit să subțieze firea. În fața tablourilor care redau răstignirea lui Hristos sunt copleșit de tristețe pentru că văd un Dumnezeu biruit de moarte, spre deosebire de icoana răstignirii, în care văd un Dumnezeu biruitor în moarte, Care îmi preface tristețea în bucurie. Tabloul religios nu reușește să mă iniţieze în taina întâlnirii cu Dumnezeu, mă închide în lumea aceasta încă netransfigurată, îl pot admira, dar nu pot îngenunchea pentru că nu îmi oferă bucuria ridicării din lumea aceasta.

Icoana bizantină, ca fereastră spre cer, mă ajută să mă adâncesc în taina întâlnirii cu Dumnezeu și cu sfinții Săi, anticipând, în parte, bucuria zilei celei neînserate din Împărăția cerurilor.