De la ceasul al treilea la ceasul al nouălea

▲ Fuioare de vată albă se plimbau pe cer, grăbite să mai prindă undeva, în depărtare, oglindirea unei imagini de demult, în care un Om a îmbrăţişat întreaga omenire de pe cruce ▲

În mare grabă spre locul de muncă. Este o zi de lucru ca oricare alta. Trece pragul chiar „la ceasul al treilea“, adică la 9 dimineaţa. Se mai priveşte o dată în oglinda imaginară, vede că îi vine bine costumul, intră.

„Şi L-au răstignit şi au împărţit între ei hainele Lui, aruncând sorţi pentru ele, care ce să ia. Iar când L-au răstignit era ceasul al treilea“.

Aranjând hârtiile pe birou, îşi aminteşte că ieri fusese acuzată de o colegă de ceva ce nu făcuse. În zadar s-a apărat, bârfa a ajuns drept ceva adevărat chiar la urechile şefei. Nu-i vine să creadă că i se întâmplă ei una ca asta...

„Şi vina Lui era scrisă deasupra: Regele iudeilor. Şi împreună cu El au răstignit doi tâlhari: unul de-a drepta, şi altul de-a stânga Lui. Şi s-a împlinit Scriptura care zice: «Cu cei fără de lege a fost socotit»“.

În birou, ca niciodată, este o tensiune de nedescris. Fiecare stă aplecat la lucrul său, tastează ceva, dă un telefon, notează în agendă. Nimeni nu vorbeşte cu nimeni. Aproape nu se poate respira mai tare, să nu se audă. În curând, trebuie să aibă o discuţie particulară cu această colegă obraznică de care se tem şi ceilalţi. Fiecare cuvânt îl răstălmăceşte şi scoate o bârfă din orice.

„Iar cei ce treceau pe acolo Îl huleau, clătinându-şi capetele şi zicând: «Huu! Cel care dărâmi templul şi în trei zile îl zideşti. Mântuieşte-Te pe Tine Însuţi, coborându-Te de pe cruce!»“

Se ia cu lucrul şi mai uită. Ba chiar îşi aduce aminte că astăzi este Vinerea în care a fost răstignit Iisus. Se gândeşte să treacă diseară pe la biserică, dar cine ştie la ce oră va termina lucrul. Dacă vine, aşa cum s-a anunţat, şeful cel mare din Germania, adio program normal! Deocamdată, trebuie să facă faţă atmosferei. Dar, iată, parcă este o mică animaţie aici. Uitase că era ziua de naştere a unui coleg. Toată lumea lasă lucrul pentru o jumătate de oră, o oră poate. Se ciocnesc pahare, se gustă câte ceva din bunătăţile aduse de sărbătorit. Este pauză de masă oricum, este deja prânzul.

„Iar de la ceasul al şaselea s-a făcut întuneric peste tot pământul, până la ceasul al nouălea. Iar în ceasul al nouălea a strigat Iisus cu glas mare, zicând: «Eli, Ei, lama sbahtani?» Adică: «Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?»“.

Parcă toată lumea a uitat de micile intrigi din birou.

„Iar unii dintre cei care stăteau acolo, auzind ziceau: «Pe Ilie îl strigă Acesta.» Şi unul dintre ei, alergând îndată şi luând burete, şi umplându-l cu oţet şi punându-l într-o trestie, Îi da să bea. Iar ceilalţi ziceau: «Lasă, să vedem dacă vine Ilie să-L mântuiasc㻓.

Şi o surpriză, nu pentru invitat, ci pentru ea. Apare secretara şi o cheamă în biroul şefei care are să-i comunice un lucru important.

„Iar Iisus, strigând iarăşi cu glas mare,

Şi-a dat duhul“.

Se întoarce. O vede pe colega cu care nu se împrieteneşte nimeni cum priveşte cu interes podeaua. Începe să-şi strângă lucrurile într-o cutie, ca în filmele americane. Le spune şi colegilor, care se uită uimiţi la ea, că tocmai a fost concediată.

„Şi iată catapeteasma templului s-a sfâşiat în două de sus până jos, şi pământul s-a cutremurat şi pietrele s-au despicat. Mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor adormiţi s-au sculat.“

Pentru o clipă, a crezut că o să-i crape inima: a rămas fără serviciu, ce-o să facă?

A ieşit în stradă. A privit cerul. Fuioare de vată albă se plimbau pe cer, grăbite să mai prindă undeva, în depărtare, oglindirea unei imagini de demult, în care un Om a îmbrăţişat întreaga omenire de pe cruce.