De la Cernăuţi la Râmnicu-Vâlcea...

Dar nu oricum, ci în primăvara lui 1944, însoţindu-l pe prof. univ. Leca Morariu (cu soţia) pornit pe drumul pribegiei. Meditaţiile asupra a ceea ce a însemnat scoaterea de pe făgaşul firesc (cultural, adică) a unei întregi categorii de populaţie, chinurile (fizice şi morale) la care au fost supuşi mult prea mulţi dintre cărturarii noştri - sunt la îndemâna fiecăruia. Şi se cuvine să le mai închinăm din când în când câte un gând. Fragmentele care urmează sunt extrase din Jurnalul încă inedit al profesorului cernăuţean:

Luni, 20/III. Dim. d-na Cantemir: „Rău! Ruşii la Soroca! Armata română complet absentă. Trădare, vânzare!“. Vom porni deci cu căruţele. Alergături pe la cele izvoare de bani: Cec-ul şi Universitatea. Zvonurile d-nei C. false! 3.000 bolşevici, trecând Nistrul (în uniforme germane) au fost decimaţi. Divizia Carlaonţ (cu Mihai Dan-Călinescu) acolo!

Împachetare. Seara la poştă şi tipografie: fascic. 14 (Al. P. Arbore, Pentru arhiva vie a poporului) şi Tr. Cantemir, volanta Trenaistichin - gata. Repede expediţia ei. Ningău, zloată, noroi - dar Ardealul eliberat! Seara „contract“ cu hiena Vasile Cârciu: îi dăruiesc vaca dacă-mi salvează juncuţa. Şi cădem de oboseală peste lucruşoarele gata de... pribegie...

Marţi, 21/III. Prima zi de „primăvară“! Vai de această primăvară. Gata să pornim cu trăsurile. La maiorul Virgil Diaconu cu rugămintea pentru păzirea casei prin ordonanţa d-sale. Noroiul şi vermina de la gară. Munţi de mobilă. Tărăboi. Abia la ora 7 seara în vagon.

Piară Scorpia-Roşie!

Alarmă! Sirenele urlă. În compartimentul nostru cântec şi ghitară. Cucoane de subofiţeri cu copii, mârâind nemulţumite. Deci trec într-un vagon cu mobilă şi soldat însoţitor. Apuc o somieră. Dar ni se mai furişă un soldat - la picioare. Cică numai să stea în picioare. Fireşte, se prăvale grămadă de somn peste picioarele mele. Mai frică mi-i de nişcurici (păduchi...). Pornim abia pe la ora 10 noaptea. Adio Cernăuţi! Teribile izbituri ale trenului. Mă prea-apasă omul de la picioare, dar cel puţin mă încălzeşte, ca şi căţelul Nighi de lângă mine. Şi - la ora 7 dimineaţa în Dorneşti!!! Adică, ca cu trăsura!!!

Miercuri, 22/III. La Iţcani, abia la Iţcani izbuteşti să-ţi iei un ziar şi cornuri. Adio Suceavă, măhăită din tren cu sticla de apă. Seara iar la Upu, căruia (nu-i mirare) i-a venit rău la inimioară. Noaptea dârdâie de frig. La Vatra-Paşcani trenul nostru stă de la ora 6 d.a. - ora 2 miezul-nopţii!!

Joi, 23/III. La ora 6 dim. în Roman. Spălare la şurub. Nu uit trenul german de la Dărmăneşti cu evacuaţi de la Odesa: ucraineni, femei, copii, tineret... Iar în gara Paşcani mobilă evacuată de la Fălticeni.

La ora 9 dim. în Bacău. Stăm şi stăm, până la ora 12! Soare. Soldaţii (ordonanţe şi gradaţi), bine hrăniţi, huzuresc, se hârjonesc, se buşesc, îl trântesc la pământ pe-un cogemite caporal! Lipsa de respect a ordonanţelor faţă de gradaţi e caracteristică... Până se prind roată într-o mărunţică cu chiuituri.

Ardeleanca din vagonul meu: refugiata Florica Lazar, din com. Poiana-Sărată, Trei-Scaune: „Goi ne-au scos din casă, noaptea. Pe tata l-au omorât şi pe doi i-au spânzurat“!!!

D.a. supă, cafea etc. Seara, la Mărăşeşti, cei trei civili părăsesc trenul. Noapte de dârdâire.

Vineri, 24/III. La ora 8 dim. în Râmnicu-Sărat. Puţin soare. Îngheţat la picioare. Prin cămaşă parcă mişună nuşce... Ordonanţa Iambros cu „busuioc de-acasă“ în mâneca mantalei. Un soldat de gardă căzut ieri de pe lemnăria cutărui enorm încărcat vagon şi grav rănit... Trenurile civile cu oameni (şi chiar şi femei) sus pe vagoane. Unii dormind, de-a gata să se prăbuşească de vecii-vecilor.

Sâmbătă, 25/III. Confortul sporeşte. Ne spălăm cu apă caldă. La amiazi pilaf (rasol cu orez - fireşte, ca şi-n cazul celor 2 curci şi 1 curcan, din proviziile noastre) şi cafea neagră.

Trenul o ia la picior. La ora 3 d.a. în Piteşti. La 11½ noaptea în Slatina. Am avea un tren la ora 3½ dim., dar şeful gării ne recomandă trenul de ora 2 d.a. mâine.

Duminică, 26/III. La 6h dim. sus! Fugă până-n târgul (Slatina) de 3 km depărtare. Zloată, noroi. Târg urât, primitiv. Mă bărbieresc. Mă învârt prin piaţă: urdă, brânză, covrigi. Şi - la gară. Începe super-mizeria: staţionarea pe peron. Burniţă cu zloată. Iarăşi după covrigi în târg. Upuşor îngheţat, indispus. Noroc că la intervenţia d-nei Diaconu, violoncelul II şi aparatul radio rămân la d-l şef de gară Slatina. Luptă pe viaţă şi moarte pentru intrare în cl. I, pe culoar, lângă closet. La ora 6 seara în Râmnicu-Vâlcea. O duduiţă (fardată) cade de pe scara trenului. Deci la d-na Cocărăscu. Speluncă, nu locuinţă. Şi - la gară: mi-am uitat în tren servieta cu aparat fotografic, filatelie, căciulă etc. etc. etc. Oribil! La 100.000 de lei pagubă! Telefon! Mizerie!