De la lume adunate...

De ce s-a calificat Steaua în grupele Ligii Campionilor?

Compătimesc des cu şi scriu rar despre sport (snooker, fotbal, volei, tenis, Formula 1 şi Moto GP: în această ordine a preferinţelor). Îmi calc pe inimă şi risc un răspuns mulţumitor pentru fanii Stelei la întrebarea de la început: pentru că a avut şansă, pentru că e mai bună decât campioana Belarus-ului, pentru că lui Hagi i-a venit inspiraţia de pe urmă (sub forma becaliană a strigătului de luptă: Mirel să fie „la marcaj“, iooooo faaaac ce vreeeeau cu baaaaniii meeeei!), pentru că are mai multă experienţă în Europa fotbalistică. Dar să pun întrebarea şi altfel: de ce nu s-a calificat Bate Borisov în grupele Ligii Campionilor? Răspund mulţumitor pentru fanii belaruşilor: pentru că n-au avut şansă, pentru că a jucat Goian la Steaua, pentru că Europa „nu ne vrea“. Aici recunoaştem zicerile fanilor noştri din urmă cu câţiva ani, când încă eram „extracomunitari“. De ce să nu vrea UEFA o echipă din Belarus în grupe? Pentru că trebuie vize, controale la aeroport, paşapoarte, scrisori de invitaţie; pentru că gazonul şi dotările stadioanelor sunt precare; pentru că se pierd bani mulţi (câţi spectatori plătitori în euro, din Borisov, vor fi venit la meci la Milano, Barcelona, Manchester, Londra, Bremen, Atena, Lisabona, Istanbul, Eindhoven, Stuttgart, Roma, Glasgow, Trondheim, Liverpool, Lyon, Sevilla, Madrid, Porto, Marsilia, Praga, Sofia si Bucureşti? şi câţi s-ar mai întoarce acasă, la Borisov?), pentru că nimeni nu e interesat de reclame şi achiziţia pe televiziuni a meciurilor din Borisov, pentru că avionul e numai până la Minsk şi de acolo trebuie să mergi o sută de kilometri că autocarul, pentru că hotelul, magazinele, străzile, liderul încruntat spre „imperialiştii“ care trebuie bătuţi cu orice preţ. Jamais! Never! Niciodată!, exclamă fiecare echipă pe limba ei şi UEFA pe limba UE. Orice ar fi jucat, Steaua se califica; şi dintr-un punct de vedere şi din celălalt.

Cine pierde potul cel mic visând la potul cel mare?

Pensionarii, oamenii cu venituri modeste, dar şi bogaţii. Primii cumpără, în isteria generală Loto, din banii de pâine; ceilalţi, din profit. Şanse? Una din paisprezece milioane, se spune. Şi fiecare visează în felul său. Iată: „Nu am nişte numere favorite, am mers la noroc. Am cheltuit în jur de 1.500 de lei (noi, desigur) pe bilete. Dacă o să câştig, o să divorţez, îmi dau afară nevasta şi copiii şi o să-mi construiesc o casă ca a lui Hugh Hefner, patronul Playboy, pe care o să o umplu cu femei-iepuroaice“ (Cristian Ţânţăreanu, 62 de ani; avere: 35 milioane de euro); „Este o miză mare pusă în joc, peste 8 milioane de euro reprezintă ceva, însă din câte ştiu eu, toţi cei care au câştigat de-a lungul timpului sume mari de bani au avut ulterior numai necazuri. Banii nemunciţi nu aduc niciodată noroc, parcă ar fi blestemaţi. Cu toate acestea, o să joc şi am să-l pun pe Albert (băiatul de zece luni – n.n.) să extragă numerele, iar dacă o fi să câştige, am să donez o parte unor cămine de bătrâni“ (Romaniţa Iovan, 42 de ani; avere: 6 milioane de euro); „Nu am jucat niciodată în viaţă la loto, dar săptămâna aceasta am s-o fac. Vom vedea dacă voi câştiga şi apoi vă spun ce fac cu ei. Cert este că un milion din ei se vor duce pe donaţii“ (Irinel Columbeanu, 50 de ani; avere: 80 milioane de euro).

„Stau de dimineaţa devreme aici, m-am aşezat la ora 10.00 şi cred că mai stau vreo două ore, fiindcă văd că toţi cei de aici au bilete cu duiumul în mână. Dar fiindcă este premiul atât de mare, voi pune şi eu mai multe bilete pe care joc nouă numere în schemă redusă. Suma pe care o voi cheltui astăzi la Loto este de 800 de lei, mai mult decât am băgat până acum în total“ (o femeie din Bucureşti, 26 de ani); „Sunt un jucător împătimit la Loto, dar nu am câştigat până acum nimic. Banii aceştia ar fi o adevărată mană cerească pentru familia mea“ (un om din Suceava, 44 de ani); „Premiul e mare, milioane de euro, bani mulţi. Dacă îi câştig, cred că mă mut în România de bucurie. Am auzit că vin mulţi de-ai mei să joace aici şi am zis să încerc şi eu“ (Mila Liubici, din Negotin, Serbia); „Suntem prieteni buni cu românii. Şi ei joacă la noi la rulete, la poker, aşa ca venim şi noi în România să încercăm. Am şi visat numere de când mă tot gândesc la milioane de euro. Am fost şi vineri şi am jucat 3 bilete, am mai venit cu alţi doi compatrioţi. Astăzi am zis să mai trec o dată şi vreau să încerc: să joc pe aceleaşi bilete mai multe numere. Am jucat aproape 600 de euro, poate mă îmbogăţesc“ (Kerebik Velimir, tot din Serbia); „Bani mulţi, boieri cu ei. Banii la copii. Magazin, comerţ români!“ (Tanti Danci din Ruse, Bulgaria). Italieni, sârbi, unguri, ucraineni, moldoveni, turişti, de-a valma, la potul cel mare. Isterie generală? Ţipătul speranţei? Al deznădejdii? Hohotul plin al scenariilor hollywoodiene?

Mulţi, din toată lumea, sunt,într-un fel sau altul, angajaţi la acest megaconcern care se cheamă ILUZIA Corporation Ltd.. Unii, foarte puţini, sunt patroni; ceilalţi - câtă frunză, câtă iarbă - cotizează. Şi toţi fac jurăminte, târguri, promisiuni (dacă voi câştiga, voi dona, voi construi, voi ajuta etc). Înţelegerile se fac fie cu Dumnezeu însuşi, fie - şi încă mulţi, din păcate - cu „cel de pe comoară“, cum îi spun - cât de semnificativ! - oamenii. O poştăriţă din Anglia a câştigat potul cel mare de la loteria britanică; multe milioane de euro. A câştigat şi a socotit ea însăşi; suma dobândită reprezintă salariul ei pe 1666 de ani. Cifrele sunt bizare, nu-i aşa?