De la privelişti la semne

Titlul aşezat deasupra acestor însemnări rezumă miezos traiectul unui artist, al unui meşter, care a străbătut în cariera sa de peste 40 de ani drumul de la zugrăvirea realistă în cheie geometrizată a realităţii înconjurătoare, îndeosebi peisagistice, a priveliştii ce se scălda în retină cu răsunet sufletesc, fel de a picta cu care a ieşit în arenă în anii '70 ai veacului trecut, la transcripţia simbolică, prin semne tălmăcitoare de înţelesuri filosofice, metafore cu privire la rosturile omului în univers. Această schimbare de registru tematic şi de limbaj plastic, abruptă la prima vedere, ivită în evoluţia creatoare a orădeanului Aurel Roşu, nu-i de fapt, la o sondare mai de adânc, o frângere şi o abandonare a unui mod de a reflecta transfigurat mediul existenţial. Este vorba de o schimbare de instrumentar şi de o încercare temerară de ieşire dintr-un spaţiu al limpidităţii înfăţişării plastice şi pătrunderea într-unul al mesajelor ce se cer decriptate, în care sugestia şi esenţializarea joacă rolul capital. Acest discurs plastic cu sens schimbat se articulează pe nişte coordonate ce sunt permanenţe ale poeticii artistului bihorean. Sursa sa de inspiraţie este în continuare priveliştea satului transilvan, spaţiul mioritic blagian. Chiar şi mijloacele de expresie plastică sunt cele cu care artistul a operat în pasajul realist cu inflexiuni de cubism moderat. Cromatismul, unul din punctele forte ale rostirii sale artistice, nu s-a modificat radical. Se modulează din pendularea între tonurile calde şi reci şi se bizuie pe contrapunctări de nuanţe adăugitoare, subtil şi rafinat orchestrate. Prepararea, lucrarea propriu-zisă sunt la fel de îngrijite, dar compunerea e mai laborioasă, fără însă a-şi pierde spontaneitatea cea fermecătoare. Când s-a decis să se călătorească în ţinuturile abstracţiunilor în anii â90 din secolul XX, artistul a scoborât, cercetând parcă cu microscopul investigaţiilor celulare al lui Emil Palade lăuntrurile priveliştilor surprinse mai-nainte doar în straturile de suprafaţă ori subcutanate. Intrând în subteranele materiei, Aurel Roşu a scos la lumină nevăzutul, acele elemente elocvente, dezghiocând esenţele lucrurilor şi fiinţelor, cuprinse în imagini cu valoare simbolică şi existenţială. Unele dintre acestea au fost învestite cu valori totemice. Ca acestea să fie cât mai pătrunzătoare, meşterul le-a configurat bidimensional şi le-a şlefuit cu migala bijutierului izvoditor de detalii infinitezimale, încântătoare şi puternic grăitoare ca semnificaţie. „Caligramele“ se gravează astfel într-o manieră cu ecouri cubiste, îngemănate adeseori cu unduiri de caligrafii asiatice, chinezeşti şi japoneze. Fondul ideatic şi subtextual este însă unul ancestral românesc. Aurel Roşu se opreşte la motivele bătrâne ale spiritualităţii satului ori la cele din credinţele creştine naţionale. Pictează cu pasiune şi smerenie, dar cu notă pregnant personală, Altare, Christ răstignit pe cruci din lemn cu patina vechimii şi veşniciei. Viziunea este una manifest poetică şi aminteşte de privirea naivă, tulburătoare, şi răscolitoare de trăire reavănă, a iconarilor pe sticlă din Ardealul ortodox. Pictorul nu se îndepărtează cu totul în asemenea plăsmuiri de figurativ, dar îi conferă accente novatoare, izbutind în felul acesta să se individualizeze prin sinteza cea roditoare.

Artistul din Oradea conturează în saga sa în imagini eternitatea omenirii, aşa cum se ilustrează aceasta din timpuri imemoriale până azi. Aidoma meşterilor de odinioară, el mizează pe sugestie, deschide numai fereastra pe unde, umblând mai în profunzime, să cutreiere gândul şi închipuirea privitorilor. Tehnica colajului, la care artistul face tot mai mult apel în această etapă nouă a creaţiei sale, permite asocieri izbitoare, acroşante şi prin îndemânările tehnice ce-i sunt caracteristice. Culoarea înveşmântătoare a noului discurs plastic din anii '90 a fost la începuturi mai surdinizată, pentru ca treptat să-şi regăsească aplombul şi eclatanţa din perioada roşurilor clasicităţii cu tente cubiste.

Pescarul peştilor de aur îşi aruncă mrejele tot mai spre larg în aspiraţia îmbrăţişării a noi orizonturi de exprimare şi autodefinire. În această paradigmă se înscrie şi preocuparea de dată relativ recentă pentru sculptură. Nu este rezultatul dorinţei fireşti de a rotunji un profil artistic, de a dobândi încă un atu în CV, ori de a câştiga o tresă ofiţerească în plus pe umăr. Transpare aici vrerea artistului de a duce mai departe rostirea şi a face mai palpabil mesajul. Imaginile simbol, totemice, iau prin cioplirea lemnului, materialul predilect, chip mărturisitor şi devin purtătoare de solie încă şi mai penetrantă. Modelând migălos şi cu har obiectele, meşterul le pune să grăiască nu numai prin limbajul formelor, cel tridimensional. Lemnul este colorat, pictat, dând naştere unei noi identităţi, numită de comentatori sculpturo-picturi. Şi în această privinţă artistul fructifică o tradiţie ce şi-a găsit o formulă originală şi viguroasă în Transilvania natală prin lăzile de zestre, mobilierul caselor, porţile, stâlpii şi chiar crucile din ţintirimuri, precum cele din Cimitirul Vesel de la Săpânţa. Toate aceste forme străvechi de artă, din care Aurel Roşu se inspiră şi-şi trage sevele, sunt recreate în viziune proprie şi chemate să comunice iubitorilor de artă printr-o sintaxă dătătoare de noi tâlcuri.

Cu o selecţie a acestor creaţiuni a descins la Iaşi, venind din Oradea „Familiei“ lui Iosif Vulcan, în paginile căreia a debutat Mihai Eminescu, artistul bihorean Aurel Roşu, muzeograf la Muzeul Ţării Crişurilor, preşedinte al filialei Bihor a U.A.P. Expoziţia sa de pe simezele Galeriei

„Dana“ din Iaşi, reunind lucrări reprezentative pentru direcţiile ideatice şi stilistice cultivate de artist, a revelat originalitatea sa creatoare şi a pus în lumină, în acelaşi timp, policromia şi altitudinea mişcării plastice româneşti contemporane. Se circumscrie direcţiilor programatice ale Galeriei „Dana“, ce şi-a propus să promoveze prin manifestările sale expoziţionale acele valori în stare a reliefa vitalitatea artelor frumoase româneşti din tot cuprinsul naţional, din Răsărit la Apus şi din Miazăzi în Miazănoapte. Cu expoziţii de factura celei semnate de orădeanul Aurel Roşu, galeria de la Iaşi devine o cutie de rezonanţă a unui fenomen artistic complex, sincron cu cele mai noi tendinţe europene.