Demers editorial întru dăinuirea ființei românești

Lumea românească este de un veac și mai bine într-o profundă schimbare la față și o transformare lăuntrică atotcuprinzătoare. Procesul este firesc și consonează cu mersul și progresul omenirii în multe privințe. România nu mai e de mult o civilizație preponderent rurală. Modernizarea, începută în vremea lui Cuza, continuată la scară largă și în ritm accelerat în perioada regalității și în deceniile ce-au urmat, a dus treptat, treptat, la o nouă fizionomie a țării, având citadinismul ca o trăsătură definitorie. Satul, modificându-se în substanța sa, a continuat să fie, chiar și în anii regimului comunist, care i-a dat multe lovituri și i-a tulburat rosturile mai ales prin ruperea țăranului de glie, o matrice esențială a veșniciei noastre ca seminție. Rostirea lui Lucian Blaga că veșnicia s-a născut la sat nu-i doar o măiastră figură de stil, ci acel grăunte de diamant ce ne distinge ca popor. De bună seamă că Lucian Blaga nu-și închipuia, zămislind această formulă memorabilă, că satul românesc va încremeni în tipare ancestrale. Era convins de inevitabila sa evoluție, dar se temea ca sporurile de civilizație să nu ne înstrăineze de duhul genuin cristalizat din timpuri imemoriale în vatra satului. Poetul luminii ne atrăgea atenția să nu cădem cumva în acest păcat al pierderii rădăcinilor, al risipirii atributelor identitare. Au pledat pentru aceeași cauză multe alte minți și conștiințe strălucite ale patriei noastre. Liviu Rebreanu, în celebrul său discurs de recepție la Academia Română, „Laudă țăranului român”, afirma cu forța unor argumente de necombătut că satul e cea mai importantă coloană de rezistență a edificiului național.

Supus agresiunilor de tot felul în comunism, aflat sub spectrul dispariției, satul românesc n-a avut parte de o soartă mai bună nici după căderea regimului totalitar. Un proces mult mai insidios și perfid încearcă să-i distrugă fundamentele. Este plecarea în bejenie a tinerilor de la sat, rămași în bătaia vânturilor și lipsiți de speranța unei zile de mâine mai bună acasă la ei. Și mai păgubitoare sunt pierderea încrederii în valorile constitutive ale spiritului național, adoptarea mimetică a unui stil de viață străin firii, având drept rezultat frângerea continuității de trăire și simțire românească. În felul acesta disoluția civilizației tradiționale sătești se răsfrânge negativ asupra românității în întregul ei.

Biserica noastră Ortodoxă a sesizat această primejdie și sumbră perspectivă și, împreună cu elitele țării, cele care nu și-au pierdut iubirea de moșie, s-a angajat laolaltă cu mirenii în bătălia de salvare a acestei de neprețuit comori a sufletului românesc. Demersul a căpătat în primul an de după Centenarul Reîntregirii dimensiunile unui proiect național.

Prin hotărârea Sfântului Sinod 2019 a fost declarat Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari). Prin acest gest cu o componentă simbolică s-a dorit nu numai conștientizarea însemnatei ches­tiuni cu care se confruntă statul român, dar și demararea unui program articulat de dăinuire a acestor elemente identitare. În această arie de preocupări se înscrie și elaborarea unor lucrări de sinteză consacrate tezaurului de spiritualitate din lumea satului, cultivării respectului pentru ceea ce este autentic, peren și distinctiv etnic.

Mi-a dăruit la sfârșit de noiembrie un asemenea op Preasfințitul Timotei Prahoveanul. E vorba de un album, lucrare cu splendidă înfățișare și plină de tâlc miezos, intitulată „Frumusețea satului românesc. Patrimoniu și tradiții în Arhiepiscopia Bucureștilor”, apărut la Editura „Cuvântul Vieții” a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, album coordonat de Vlădica Timotei, care semnează și o predoslovie tălmăcitoare a rostului ediției, acela de a ilustra „frumusețea satului tradițional”. Tipăritura, editată într-un elegant veșmânt grafic, etalează zăcămintele de spiritualitate bătrână din satele celor două județe din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureștilor, Ilfov și Prahova. Aceste unități administrative au reprezentat și reprezintă zone ale țării în care industrializarea și urbanizarea au fost explozive. Aici mai pregnant ca în alte părți ale țării existența unor metropole precum București și Ploiești a dat naștere unei noi paradigme de viețuire ce-a pus în umbră viața rurală tradițională. În pofida acestor evoluții, satul ilfovean și prahovean, cu atributele sale, a rezistat eroic prin atașamentul multor locuitori la setul de valori ale tradiției naționale. La câmpie, la deal și munte, descoperi sate pitorești, creațiuni unice, îndeletniciri străvechi ale tinereții fără bătrânețe, mănăstiri de o neasemuită întruchipare, alcătuind veritabile salbe de mărgăritare, biserici chipeșe și bine păstrate, case arătoase, piese de tezaur arhitectonic. Toate aceste plăsmuiri străluminează cu minunățiile lor de zidire și trăire și conferă noblețe satului din această parte de țară. Cu iscusința condeiului, cu agerimea vederii ochiului de dincolo de lentila aparatului de fotografiat, cu elocvența unor imagini document se scrie în paginile albumului o saga captivantă despre „Oameni și locuri”, parcă de factură sadoveniană, cu aura lor de sacralitate și temeinică alcătuire. Cititorul e cucerit cu poezia lor simplă, dar izvorâtoare de emoție pură. E un univers de mulți neștiut, pentru perpetuarea căruia nu trebuie precupețit nici un efort. Salvându-l, facem să dăinuie chiar ceea ce-i nucleul spiritului românesc. Cartea aceasta, cu ținuta ei impunătoare de bucoavnă sfântă, cu ferecătură de imagini palimpsestice, înmănunchind fericit priveliști încântătoare, ne cheamă la reflecție și mai cu seamă la acțiune.

Câțiva pași, nu destui, au fost întreprinși și în aceste ținuturi românești spre a păstra și integra ceea ce este valoare tradițională în modul nostru de a fi contemporan. În casele de prăznuire ale bisericilor din satele județelor cu pricina a reînviat ambianța de odinioară de trăire în frățietate a momentelor cardinale ale vieții. Case vechi sunt restaurate, înzestrate cu dotări moderne, conservând însă în odăile cu mirosul busuiocului de la icoane aromele veșniciei blagiene. Satul brâncovenesc, cum se numește o inițiativă de recuperare a trecutului, a eternului, se reîntrupează astfel. Frumusețile acestea nepereche intră în sufletele noastre grație strădaniilor pline de râvnă și talent ale autorilor acestei tipărituri testimoniale. Sunt în primul rând protopopii din Ilfov și Prahova. Dar opera este fructul unei echipe devotate și profesioniste. Se cuvine să le amintim numele, după cel al coordonatorului, Preasfințitul Timotei Prahoveanul: editor - preot Mihail Simion Săsăujan, concept editorial - Sebastian Nazâru (text revizuit și adăugit) și monahia Atanasia Văetiși (ilustrație), corector Ionuț Vișan, fotografii Radu Dragomir, arhive personale și parohiale, grafică și prelucrare imagine - Constantin Cristea.

Albumul, frumos meșterit, arghezian vorbind, ne poftește să ne cunoaștem satul și să lucrăm întru eternitatea sa. Se cuvine, așadar, cinstirea noastră pentru fapta cea vrednică și de mare folos.