Deontologie şi spiritualitate în mass-media

Dincolo de tehnologiile de comunicare, în continuă schimbare, întâlnim oamenii de pretutindeni angrenaţi în fenomenul comunicării globale fie ca emiţători, fie ca receptori de informaţii. Rolul comunicatorilor moderni (jurnalişti din presa scrisă, angajaţi ai posturilor de radio, televiziune sau ai agenţiilor de ştiri etc.) este de a stabili legături între diferite paliere ale societăţii. Fie că lucrează în mass-medii seculare, fie că sunt angajaţi în slujba unor instituţii religioase, toţi au în comun rolul de mediatori şi formatori de opinie. Este o meserie complexă care păstrează câte ceva din sarcinile asumate de alte grupuri de oameni de-a lungul istoriei: profeţii erau apărători ai adevărului şi transmiţători ai voii divine, judecătorii şi înţelepţii împărţeau dreptatea, scribii şi cronicarii consemnau în scrierile lor fapte şi evenimente care trebuiau să rămână peste timp, retorii susţineau pledoarii în apărarea unei persoane sau a unor idei, preoţii şi educatorii au menirea de a transmite învăţătura cea folositoare şi de a edifica spiritual noile generaţii. Jurnalistul de astăzi poartă în activitatea lui reminiscenţe, mai mult sau mai puţin evidente, din toate cele enumerate mai sus.

Asemenea tuturor profesiilor care au impact direct asupra oamenilor, se pune problema criteriilor morale ce operează în resorturile cele mai intime ale comunicatorilor în exerciţiul funcţiunii. Altfel spus, pentru jurnaliştii de astăzi funcţionează un sistem de valori morale care să le regleze activitatea sau fiecare este liber să-şi aleagă propriile criterii de judecată a realităţii? Eşti liber să spui orice; dar, dacă intenţia iniţială este perturbată şi disimulată, mai eşti cu adevărat liber? Lupta pentru libertatea de exprimare este un efort de fiecare zi şi de aceea profesioniştii din presă se văd adesea în conflict chiar cu sistemele mediatice în care lucrează. Jurnalistul are de împlinit un întreit respect: faţă de public, faţă de surse şi faţă de colegii săi de breaslă.

Conştiinţa de breaslă a creat cadrele generale ale exercitării profesiei de jurnalist şi acestea au fost consemnate pe toate meridianele sub forma codurilor deontologice. Respectarea unor astfel de colecţii de principii reprezintă o disciplină auto-asumată de breasla jurnaliştilor care le protejează libertatea de acţiune. Criteriile de calitate ale actului jurnalistic privesc atât instituţiile media, cât şi persoanele direct implicate în comunicare. La modul general, standardele profesionale ale mediei se referă la câteva dimensiuni: exactitatea informaţiei, calitate şi diversitate a conţinuturilor, inventivitate şi creativitate, independenţă editorială, transparenţa gestiunii, promovarea şi respectarea regulilor etice.

Codurile şi cartele deontologice ale jurnaliştilor au fost formulate şi reformulate în diferite contexte, de la începutul secolului al XX-lea şi până în zilele noastre, insistându-se pe aspecte diferite. Cu puţin timp în urmă, am citit pe site-ul Consiliului Naţional al Audiovizualului un Cod Deontologic Unic în 16 puncte, adoptat de mai multe organizaţii profesionale de jurnalişti din România.

Unul dintre paradoxurile lumii de azi este acela că, odată cu valul nivelator al globalizării şi secularizării societăţii, creşte nevoia de spiritualitate. Spiritualitatea creştină este personalistă şi are o puternică dimensiune comunitară, fiind o continuă comunicare între oameni. De aceea, profesiile din comunicare sunt un loc privilegiat pentru experienţa religioasă, nu numai pentru comunicatorii din mass-media bisericească, dar şi pentru creştinii angajaţi în presa laică.

Comunicatorii creştini au de rezolvat în modul cel mai direct şi personal articularea dintre convingerile spirituale şi practica profesională. Pe lângă codurile deontologice asumate de breaslă şi competenţa profesională necesară, jurnalistul creştin îşi asumă misiunea de a reflecta mereu la cuvintele Mântuitorului Hristos: „Voi sunteţi sarea pământului: dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni. Voi sunteţi lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă“ (Mt. 5, 13-14). Angajaţi prin vocaţia lor în căutarea adevărului, în cunoaşterea realităţii în întreaga ei complexitate, jurnaliştii creştini ştiu că asupra lumii străluceşte prezenţa iubitoare a lui Hristos Cel răstignit şi înviat, faţă de care avem de împlinit un act de recunoştinţă prin tot ceea ce facem aici, pe pământ. Clement Alexandrinul exprima astfel această datorie a tuturor creştinilor: „Rătăcind în această viaţă ca într-un adânc întuneric, avem nevoie de un conducător sigur. Iar cel mai bun conducător nu este orbul, care, după cum spune Scriptura, duce pe orbi în prăpastie, ci Cuvântul, Care are privirea pătrunzătoare şi vede şi cele ascunse ale inimii. După cum nu este lumină care să nu lumineze, nu este mişcare care să nu pună în mişcare, nici dragoste care să nu iubească, tot aşa nu este nici bine care să nu aducă folos, care să nu conducă la mântuire. Să iubim poruncile Domnului prin fapte“ (Pedagogul, I, 3, 9, trad. rom. în PSB 4, Bucureşti, 1982, p. 171).

Spiritualitatea este, pentru comunicatorul creştin, o şcoală interioară, modul de a pune de acord profesia şi convingerile sale. Chemarea Mântuitorului Hristos adresată ucenicilor Săi de a se face ascultători ai Duhului şi de a fi mărturisitori ai Evangheliei în viaţa lumii se întâlneşte cu experienţa umană în toate dimensiunile ei.

Spiritualitatea comunicării cunoaşte expresii variate, însă ea dobândeşte consistenţă prin raportarea la fundamentele credinţei noastre în Dumnezeu şi prin apartenenţa noastră la Biserică, Trupul tainic al lui Hristos.