Deprecierea valorilor morale

În alocuţiunile personalităţilor se recurge pe alocuri la necesitatea valorilor morale în societăţile policrome. Vorbitorii sunt conştienţi că apelul la valori captează atenţia auditorilor. Revendicarea valorilor solicită nu doar menţionarea lor, ci şi asumarea din partea celui care le consideră esenţiale în conţinutul discursului. Însă, de la repertorierea valorilor morale şi aprecierea discursivă a acestora până la dovedirea exemplului personal consecvent etic, de multe ori, se constată anumite discrepanţe.

Valorile umane sunt tipologizate în funcţie de criterii sociale, culturale, economice, religioase (Max Scheller, Tudor Vianu ş.a.), teoreticienii incluzând în lucrările lor şi valorile morale. În absenţa acestora, spaţiul comunitar ar fi o arenă deschisă violenţelor de tot felul, un topos al nesiguranţei, un mediu al manifestărilor fără reguli de convivialitate. Umanitatea fără valorile morale de bază şi-ar semna actul de deces înainte de vreme. Este greu de imaginat ca omul să decadă într-atât încât să devină duşmanul vieţii, în ansamblul ei. Ignorarea continuă a valorilor morale l-ar transforma treptat într-un animal răpitor, fără să conştientizeze că va deveni, la rândul său, pradă altora la un anumit moment neaşteptat („Homo homini lupus“).

Percepute ca însuşiri etice definitorii, virtuţi, calităţi distincte, trăsături nepreţuite, specifice comunităţilor umane, valorile morale nu pot trece cu vederea, chiar dacă sunt deseori ignorate, nu pot fi ridiculizate, deoarece existenţa şi siguranţa celor care se raportează în acest mod la ele vor fi în dificultate. Valorile morale sunt recunoscute unanim, sunt apreciate ca fiind necesare şi obligatorii fiecărui membru al corpusului social, sunt prevăzute în constituţiile statelor, însă percepţia asupra lor suferă modificări de la o perioadă istorică la alta, în funcţie de interese politice, sociale, de ideologii, de influenţele media ş.a.

Valorile morale clasice (dreptatea, cumpătarea, prudenţa, curajul), de care aminteau Platon, Aristotel (Etica Nicomahică) în spaţiul grecesc ori Seneca, Cicero, în civilizaţia romană, au fost preluate şi aprofundate de Părinţii şi scriitorii bisericieşti (Origen, Clement din Alexandria, Vasile al Cezareei Capadociei, Fer. Augustin ş.a.), depăşind determinismul etic prin evidenţierea virtuţilor creştine (iertarea, blândeţea, credinţa, speranţa, iubirea ş.a.), care nu doar împacă sufleteşte, ci te şi transformă în persoană altruistă, eliberată de orgolii, gata să acţioneze în salvarea celui ce se confruntă cu situaţii delicate. Valoarea morală, în accepţiune generală, nu este o etichetă circumstanţială necesară în obţinerea unor avantaje, ci reprezintă o constantă cognitiv-atitudinală în existenţa persoanei, conştientă de responsabilitatea sa. Orice persoană de valoare evită populismul, vedetismul, se exprimă cu discreţie, nu caută elogii pe orice cale, se dedică muncii, cercetării, sprijinului celor defavorizaţi, chiar dacă viaţa sa ar fi în nesiguranţă. „Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale“, le scria Apostolul Pavel creştinilor din Corint (I Corinteni 13, 5).

Treptat, valorile umane au intrat într-o grilă relativă, prin care se doreşte sensibil nuanţarea valorilor, semnificarea după alte criterii de apreciere, conforme cu standarde mentale noi, nu din cele mai veritabile, din nefericire. Atenţia unora se focalizează pe avantaje, profit, bani, viaţă de consum de orice fel, drepturi nelimitate, comportament dezinhibat (imoral). Eforturile persoanelor din aceste categorii ignoră cât pot imperativul valorilor morale, pe motivul că le-ar ştirbi libertatea de exprimare, posibilităţile de petrecere până la epuizare fizică şi psihică.

Când valorile morale (dreptatea, solidaritatea, prietenia, fidelitatea, respectul, mariajul ş.a.) sunt ignorate, substanţele etnobotanice sunt tolerate, deşi afectează sănătatea mentală a adolecenţilor şi tinerilor, drogurile tranzitează statele europene şi îşi găsesc cumpărători din rândul celor proveniţi din familii „bune“, violenţa este ostentativ evidenţiată media, persoanele cu probleme penale grave sunt judecate în libertate, din recurs în recurs, până la clasarea cazului după o anumită perioadă, persoanele deficitare spiritual promovează infidelitatea ca o atitudine de normalitate. Când presa promovează asemenea cazuri, apare nedumerirea, dacă nu cumva valorile morale şi virtuţile rămân în anumite manuale şcolare de educaţie civică, religie, istorie sau poate într-una din cărţile bătrânilor din satele răsfirate.

Valorile morale sunt specifice eticii sociale, bioeticii, culturii civice, însă interferează cu virtuţile creştine în ce priveşte promovarea înţelepciunii, a adevărului („Amicus Plato...“), a dreptăţii, a iubirii, solidarităţii, egalităţii, păcii, cu deosebirea că pedagogia virtuţilor religioase nu se limitează în a ne îndemna să punem speranţa doar în om şi în mediul terestru. Orice faptă cu valoare morală nu este clamată, nu este întrebuinţată pro domo, ci vine din esenţa umanismului creştin, ca act liber asumat şi dezinteresat în sprijinul celor defavorizaţi. Altfel, continua depreciere a valorilor morale înseamnă a ne îndrepta spre apusul unei civilizaţii. Cui prodest? (Victor Marola)