Despre curăţia şi neprihănirea nestricăcioasă sau despre ce vorbim când vorbim despre iubire

Parcurgând treptele spirituale al „Scării dumnezeiescului urcuş“ a Sfântului Ioan Scărarul, ajungem pe cea de-a cincisprezecea treaptă, cea a curăţiei şi neprihănirii nestricăcioase, despre care Sfântul scrie: „Cel ce, fiind în trup, a câştigat-o şi pe aceasta, a murit şi a înviat şi a cunoscut încă de aici arvuna nestricăciunii viitoare“. Căci „pe acestea trei le cere Dumnezeu de la tot omul botezat: credinţă dreaptă de la suflet, adevăr de la limbă, curăţie de la trup“ - după cuvântul „Patericului“ şi „fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu“ - după cuvântul Sfântului Evanghelist Matei.

Spusele cărţilor sfinte ne amintesc despre dragostea „care nu cade niciodată“, cea care nu este schimbată de trecerea timpului şi a greutăţilor, cea care se află departe de zgomotul monden al unor mode trecătoare şi al libertinajului care încătuşează sufletul omului. „Aţi auzit că s-a zis celor de demult: «Să nu săvârşeşti adulter». Eu însă vă spun vouă: Că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui (Matei 5, 27-28). „Intraţi prin poarta cea strâmtă, că largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care o află. Şi strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află (Matei 7, 13-14).

Continuând seria capodoperelor muzicale care ar putea ilustra sonor aceste virtuţi, considerăm de această dată ca fiind cea mai potrivită „Meditaţia“ din opera „Thais“ de Jules Massenet. Puritatea traseului violonistic se răsfrânge asupra întregii opere; ea străbate registrul străveziu al sunetelor acute cu eleganţa şi simplitatea sufletului curat. Acolo unde cuvintele îşi pierd puterea de expresie, acolo mai supravieţuieşte doar sunetul muzical, ca o realitate din afara universului în care trăim. Acolo unde cuvintele lasă în urma lor semnificaţiile proprii, de acolo răsună inevitabil ecoul sunetelor care îşi fac locaş în sufletele noastre atunci când toate celelalte nu mai cuvântă. Într-o lume aglomerată de zgomotele unui timp fără linişte şi taină, muzica poate conserva liniştea profundă a gândurilor nemărturisite, nerostite, de dincolo de rostire. Ca un dar nepreţuit al lui Dumnezeu, Care ne-a înzestrat integral pentru fericire. Meditaţia viorii solistice este un gând dintre cele despre care aminteam, nerostit altfel decât la nivelul tainei din sunetele muzicale: departe de orice limită omenească, dragostea îşi găseşte justificarea departe de închisorile unde oamenii de azi o exilează: în curăţie, în jertfă, în dăruire de tot şi toate, în sfinţenia celor aleşi. Căci Dragostea este a celor care ştiu s-o caute şi să o găsească - pare a rosti muzica Meditaţiei compozitorului francez.

Aşa cum o face şi Sfântul Apostol Pavel, când le scria romanilor în epistola sa: „Căci cei ce sunt după trup cugetă cele ale trupului, iar cei ce sunt după Duh, cele ale Duhului. Căci dorinţa cărnii este moarte, dar dorinţa Duhului este viaţă şi pace; fiindcă dorinţa cărnii este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci nu se supune legii lui Dumnezeu, că nici nu poate. Iar cei ce sunt în carne nu pot să placă lui Dumnezeu. Dar voi nu sunteţi în carne, ci în Duh, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi. Iar dacă cineva nu are Duhul lui Hristos, acela nu este al Lui. Iar dacă Hristos este în voi, trupul este mort pentru păcat; iar Duhul, viaţa pentru dreptate, iar dacă Duhul Celui ce a înviat pe Iisus din morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Iisus din morţi va face vii şi trupurile voastre cele muritoare, prin Duhul Său care locuieşte în voi. Drept aceea, fraţilor, nu suntem datori trupului, ca să vieţuim după trup. Căci dacă vieţuiţi după trup, veţi muri, iar dacă ucideţi, cu Duhul, faptele trupului, veţi fi vii (Rom. 8, 5-13). Vă îndemn, deci, fraţilor, pentru îndurările lui Dumnezeu, să înfăţişati trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bine plăcută lui Dumnezeu, ca închinarea voastră cea duhovnicească, şi să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit (Rom. 12, 1-2). Să umblăm cuviincios, ca ziua: nu în ospeţe şi în beţii, nu în desfrânări şi în fapte de ruşine, nu în ceartă şi în pizmă; ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos şi grija de trup să nu o faceţi spre pofte (Rom. 13, 13-14). Nu ştiţi, oare, că voi sunteţi templu al lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? De va strica cineva templul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe el, pentru că sfânt este templul lui Dumnezeu, care sunteţi voi (I Cor. 3, 16-17).

Încheiem în acest punct perspectiva asupra acestui moment privilegiat al istoriei muzicii, privind cu ochii sufletului urcuşul la care dorim şi noi să fim părtaşi: „Dumnezeu voieşte ca sufletul să fie neprihănit şi orice va cere, va primi“.